Angel flight -yaoi * boyxboy-

Cap. 10. Nu-i vina mea !

- Șiii..., începu Angel luând încă un pufulete în gură. Mmm sunt chiar buni !

- Șiii..., îl imit eu.

- Mâine...

- Ce e cu mâine ?, mă încrunt eu la el.

- Ziua tipei ăleia, Savanah parcă...

Îmi ridic capul de pe pernă și mă uit la Angel care privea gânditor tavanul. Eram amândoi în pat și mâncam chipsuri și pufuleți. Aproape uitasem de ziua Samantei. Oftez și îmi las capul să cadă înapoi pe pernă. "Te iubesc !", cuvintele lui Angel îmi răsuna încontinuu în minte. Îmi părea rău că eu nu am putut să îi spun nimic după, dar ce puteam să îi spun ? Nici măcar nu știu ce simt. Cu toate astea, Angel nu a spus nimic și nu mi-a cerut să îi răspund la sentimente, ceea ce e bine. Așa am și eu timp să îmi pun gândurile în ordine.

- Deeeeci ?, îmi întrerupe Angel gândurile.

- E Samanta și normal că nu mă duc.

- De ce nu te duci ? Din cauza mea ?

- Ce ? Nu. Doar că, Samanta m-a scos din sărite din totdeauna, ți-am mai spus.

- Da, dar...

- Dar ce ?

- Păi..., începu blondul, dar nu mai continuă. Începu să se joace absent cu un pufulete între degete.

- Ce e ?, mă ridic eu de pe pernă și îl privesc insistent.

- Nu am mai fost niciodată la o petrecere pamânteana și mă întrebam cum e.

- Oh, exclam eu și zâmbesc blând.

- Atunci mergem la ziua Samantei. A zis că ești invitat și tu, deci e în regulă.

- Serios ? Mergem ?, mă întreabă vesel Angel și se ridică și el de pe pernă.

- Îhî.

- Uraaaa !!!!, țipă Angel și se ridică în picioare, sărind în pat.

- Ssshhhh , îl opresc eu. Probabil mama doarme.

- Scuze, spune și se așează în pat.

- Ești așa un copil uneori, spun eu amuzat.

- Ba niu !, iar tonul lui copilăresc și imbufnarea mă face să zâmbesc și mai mult.

- Ba da. Acum hai să dormim, e târziu, zic eu uitându-mă la telefon.

- Bine.

Angel se așează cu capul pe pernă, iar eu îi urmez exemplul. Mă învelește și simt cum mă ia blând în brațe. Mă cuibăresc la pieptul lui și adorm repede.

#Dimineață

- Eliot, trezește-te !

- Cce ?, sar eu speriat. Mă uit în jur și îl văd pe Angel care sărea în pat. Ce s-a intamlat ? Chiar m-ai speriat, mă răstesc eu supărat la el.

- Nimic, răspunde el sărind în continuare. E duminică azi.

- Da și ce e cu asta ?

- Ai uitat deja ? Petrecere, spune Angel și face o față de cățeluș îmbufnat.

- Aadaaa, dar... Cât e ceasul ?, întreb eu uitându-mă la telefon. Angel, e 07.00 dimineață. Nu este nicio petrecere la ora asta, pune-te să dormi în continuare, spun eu și îmi trag pătura pe cap.

- Daaaarrr...

- vVreau să mai dorm puțin, Angel.

Trec în jur de zece minute în care liniștea era la putere. Angel încetase să mai sară, dar era prea liniște. Deschid ochii și ascult cu atenție. Nimic.

- Angel, spun eu scoțând capul din pătură. Unde ești ?, strig eu mai tare văzând că nu e în cameră. Angel !

Mă dau jos din pat panicat și îl strig în continuare. Ies pe hol și mai strig încă o data, mai tare de data asta.

- Angel, ești jos ?

Nimic. Unde o fi ?! Mă panichez și mai tare. Intru repede în baie să mă spăl pe față și să mă calmez. Rămân blocat când îl văd pe Angel ieșind din dus, gol. El se oprește și se holbează la mine. "Oh, zeu al extratereștriilor, ce bine arată !". Îmi scutur repede capul și roșesc instantaneu. Mă întorc cu spatele la el și îmi țin ochii strânș închiși.

- Te-am strigat de o grămadă de ori. De ce nu ai răspuns ?, spun eu furios.

- Nu am auzit, îl aud răspunzând. Eliot, îl aud cum se apropie de mine și își așează mână pe capul meu, s-a întâmplat ceva ?

- Eu... N... Nu... Doar că...

- Ce e ?, și simt că este îngrijorat. Mă întoarce cu fața la el, dar eu nu vreau nici mort să îmi deschid ochii.

- Eliot, uită-te la mine și spune-mi ce e !

#Din perspectiva lui Angel

Ceva era în neregulă iar eu nu mă puteam abține să nu îmi fac griji. Era adorabil așa îmbujorat cum era și oh... Cât de mult pot să îl iubesc pe băiatul ăsta !

- Eliot, îl iau de umeri și îl strâng părintește, spune-mi ce ai pățit, te rog !

- Eu... Doar...

Îl vedeam cum se bâlbâie și îi era într-un fel greu să îmi spună. Încercam să îmi dau seama singur ce s-a întâmplat, dar nu reușeam să înțeleg. "Oare am făcut eu ceva ?", ăsta era ceea ce îmi trecea prin cap. Ce altceva putea fi ?

- Eliot, te rog, insist eu, spune-mi sau măcar uită-te la mine.

Eliot deschide ochii până la urmă și mă privește... trist ? Ochii ăia frumoși erau scăldați de lacrimi, care în câteva secunde îi inundară obrajii trandafirii.

- Eliot... Ce e ?

- Mi... Mi-am făcut griji că nu te găseam, spune el printre suspine.

- N... nu plânge, te rog ! Sunt bine, Eliot.

Mă simțeam atât de nepuntincios și nu prea știam ce puteam să fac. Tot ce voiam era să nu mai plângă. Când îl vedeam așa, era de parcă se rupea ceva acolo, în mine... Nu am habar cum să explic asta, dar e dureros. Mi-am pus brațele în jurul lui și l-am strâns cât de tare am putut la pieptul meu.

- E în regulă, spun eu și îl mângâi pe cap. Totul o să fie bine.

-v Îhî...

Eliot își ridica privire și mă privește insistent.

- Angel, de ce e inundată baia ?

- Huh ?, întreb eu derutat. Apoi sesizez că picioarele mele sunt în apă. Mă uit în jos și văd că apa trecea deja de glezne. O nu, strig eu, am uitat să închid robinetul, și sar în cadă să îl închid.

Mă uit cu părere de rău la Eliot care acum zâmbea.

- E ok, doar să nu vadă mamă, spune el ștergându-și lacrimile.

Zâmbesc și eu la rândul meu și mă duc să îl mai strâng încă o data în brațe, dar când vreau să îl iau în brațe, ușă de la baie se deschide și în prag era mama lui Eliot.

- Ce se întâmplă aici ? Și de ce e baia inundată ?, apoi se oprește cu privirea asupra mea. Oh, pentru Dumnezeu, acoperă-te, Angel !

Iau repede un prosop și îl înfășor în jurul taliei. Arunc o privire scurtă lui Eliot care stătea cu privirea în pământ și își mușcă buza inferioară. "Mmm vreau eu sa fac asta."

- Acum, continuă mama lui Eliot, cine e responsabil de dezastrul ăsta ?

- Nu-i vina mea !, spun eu cu Eliot la unison, apoi ne uităm unul la altul și începem să râdem.