Domnişoara Moore Vol. II |FINALIZATĂ|

Capitolul 17

*Perspectiva lui Luke*

Toti a inceput sa planga ca la o inmormantare si eu tot nu inteleg de ce, asa ca stau si ma uit ca boul in calendar.

-Imi spune cineva in puii mei ce mama naibi de intampla aici? urlu la ei si o parte din grupul "vesel" se calmeaza.

-Hope a murit! spune Jane printre lacrimi si eu raman blocat.

-Cine a murit ma? intreb pentru a fi sigur ca am inteles gresit.

-Hope a murit, repeta o roscata si ma trantesc pe scaun si mainile pe fata.

-Nu cred ca e posibil asa ceva, zic mai mult pentru mine si simt cum mi se face rau, iar lacrimile ma napadesc.

*Perspectiva lui Nick*

-Imi spune si mie cineva ce se intampla aici? se aude vocea doctorului printre suspinele celorlalti.

-Lasa-ne domnule, nu vezi ca ne jelim fetita? sare cu gura moara stricata de soacra-mea.

-Mai aveti vreun copil internat aici? spune mirat si toti, ma rog , ceilalti se opresc din plans.

-Nu, doar Hope, ii rapund eu scurt si mirarea depe fata lui s cunoaste de la o posta.

-Pai de ce ati jeli-o? Ea e bine mersi in salon mancand jeleu pentru ca i-a scazut glicemia, ne spune el si eu s-ar de pe scaun mai sa-l dau jos din picioare si fug catre salon oprindu-ma in fata usii pe care o deschid dintr-o miscare.

-Ce s-a intamplat de esti asa de alb? ma intreaba micuta mea blonda ce statea pe burta ca un copil si culmea, la desene cu cutiuta de jeleu in maini dand din picioare.

-Ma crezut ca-ai murit, recunosc speriat si ma pun pe marginea patului tragand-o la mine in brate.

-Ce ai facut ma? ma intreaba dand capul pe spate.

-Off, o sa-ti povestesc,dar nu acum, mormai eu si ii mangai capul blond.Nu o sa te mai las niciodata la magazin!

-Da s-o crezi tu, daca asta mic vrea prune si tu nu vrei sa te duci eu tot ma duc, risposteaza ea si eu ma incrunt. Ce? Ce s-a intamplat?

-Trebuie sa vorbim cu doctorul, spun lasandu-mi capul pe umarul ei si ea se da in spate cu mana pe burta.

-Nick?! Acum! tipa ea si eu pasesc spre usa, dar se deschide o data cum am pus mana pe clanta si doctorul isi face aparitia.

-Trebuie sa vorbim, zice acesta si eu inchid usa asezandu-ma langa Hope.

-Vreau sa-ti spun de pe acum ca am facut tot posibilul pentru cel mic...

-Cum adica tot posibilul?maraie ea.

-Adica era mult prea mic pentru a supravietui.

-Nick, sopteste frumoasa mea logodnica intorcandu-si capul spre mine cu ochii mari si inlacrimati.

-O sa fie bine, vei vedea... incerc eu sa o calmez mangaindu-i obrazul catifelat cu dosul palmei. Avem timp sa facem mai multi, incerc sa glumesc si ea incepe sa planga.

-Esti un idiot, sune printre suspine.

-Stiu si deaia ma iubesti, adaug eu.

-Nici n-ai idee cat de mult,imi sopteste la ureche si se pune in poala mea inconjurandu-ma cu picioarele, iar mainile is-au strecuratin jurul gatului meu.

-Mai avem o problemuta, rad eu si ea se opreste din suspinat lasandu-se pe spate fiind asigurata de bratele mele.

-Ce mai e acum?spune bosumflata si isi sterge lacrimile cu greu.