Domnişoara Moore Vol. II |FINALIZATĂ|

Capitolul 23

-Stai,ce?! Repeta te rog frumos!

-Surpriza, exclama acesta incantat. Avem 2 luni.

-O Doamne, nu-mi vine sa cred, ma bucur pentru voi! spun si imi asez mana e umarul lui. Sa ai grija de ea!

-Voi avea sefa, de tine nu am putut, dar de ea te asigur ca voi avea!zice si imi zambeste facandu-mi cu ochiul.

-Eh... se mai intampla, mormai eu si imi reocup pozitia initiala.

-Hope?

-Yep... ce-i? mormai nemultumita cand acesta ma deranjeaza din lenevitul meu dupa cateva minute.

-Vrei sa-i fi nasa?ma inteaba si imi ridic capul in nici 2 secunde.

-Da, spun incantata ca un copil si duc palmele impreunate sub barbie. Esti nebun? Logic ca vreau!

-S-a facut blondo, ii vei si nasa micutului sau... micutei, spun tragandu-ma inapoi. Pana la urma ce vei face cu Nick?

-Nu stiu... dar sper ca timpul petrecut aici ma va ajuta mai mult ca niciodata, zic increzatoare.

-Trebuie sa stii! Tu mereu stii.

-Acum nu stiu, doar m-am speriat ca un copil si am fugit, tie ti se pare ca stiu?

-Da, mai mult ca sigur stiu, dar intrebarea este: "Nu esti sigura pe sentimentele tale fata de el?"

-Ba desigur ca sunt, ce intrebare e si asta? sar la el indignata. Il iubesc mai mult ca niciodata, e jumatatea mea indiferent de distanta, de oameni si de orice altceva ar fi intre noi. El este ancora mea!

-Atunci imi spui si mie ce mama naibi mai astepti? sa rasteste el la mine si eu tac din gura. Ele praf fara tine, si crede-ma ca am vazut-o cu ochii mei, iar tu, nici tu nu esti mai bine fara el la naiba! Nu fii proasta blondo si du-te la el pentru ca aveti in copil de crescut.

-Nu te rasti asa la mine Whisperson ca ti-o iei! marai la el.

-Da bine... atunci pe cine mai gasesti tu sa-ti bage mintile in cap, daca nu eu?

-Cine te-a trimis aici? Sau mai bine zis, cine te-a chemat?

-Nimeni, zice scurt si muschii i se incordeaza vizibil.

-Da bine si eu sunt maicuta, hai spune o data, cine?

-Jane si tatal tau, mormaie el intr-un final dupa ce-si da ochii peste cap.

-Tata?! exclam uimita de cele auzite, pe Jane sa zicem ca o inteleg, dar pe tata clar ca nu.

-Da, m-a sunat cu cateva ore in urma si imi pare rau ca n-am putut veni mai devreme, dar stii si tu... avionul. Isi facea griji pentru tine!

-Stiu... sau poate doar cred. M-am purtat destul de ciudat...

-Imi pare rau, spune parca cuprins de remuscari.

-Pentru? ridic din sprancene.

-Pentru palma, pentru cuvintele grele, pentru tot...

-Bine, zic scurt si imi las capul usor pe el.

-Bine?! sare el. Nu, nu e bine Hope si tu stii asta!

-Stiu, dar mai stiu si cum esti tu, ca persoana... Mai stii? Te cunosc de o viata!Indiferent de situatie tu mereu ai fost alaturi de mine si eu invers!

-Nu te inteleg, ma jur! Esti prea buna...

-Stiu, zic si incep sa chicotesc primind ca "rasplata" un sarut pe frunte.

-Si mai ales modesta, mormaie el.

-Stiu si asta, zic si rad o data ce el maraie.