Capitolul 20

6K 338 17
                                    

Capitolul 20

-Ami, a venit Alex! A strigat tata din living.

Prima mea intalnire cu Alex. Sunt foarte nerabdatoare, dar mi-e si teama in acelasi timp. Daca o sa fie un dezastru? Daca asta o sa ne strice prietenia?

Mi-am luat geanta si am coborat scarile. Alex mi-a spus sa ma imbrac lejer, pentru ca o sa am nevoie de haine comfortabile. Asa ca mi-am luat o pereche de pantaloni de trening gri cu un tricou bleu si un hanorac gri peste. Desi mi-a spus cum sa ma imbrac, tot nu mi-am dat seama unde ma duce. Si nici el nu voia sa imi spuna, deci era o surpriza!

Cand am ajuns jos, l-am vazut pe Alex uitandu-se la mine. Deobicei acea privire m-ar fi speriat, dar faptul ca venea de la el, imi dadea o senzatie de comfort.

Cand am observat ca si el purta pantaloni de trening am rasuflat usurata. Am ales bine imbracamintea.

-Buna, am spus eu.

-Buna, stiu ca nu prea merge, dar am vrut sa iti dau ceva, a spus el si inainte sa am timp sa fiu confuza a scos o mana de la spate pe care nici nu o observasem. Era un buchet de trandafiri albi.

Ochii au inceput sa imi lacrimeze, dar nu le-am lasat sa cada. Era a doua oara cand imi dadea trandafiri si incepea sa imi placa din ce in ce mai mult. Dar nu as vrea sa ma obisnuiesc cu acest lucru, in caz ca nu il voi mai primi niciodata.

-Merci, am spus luand florile si mirosindu-le.

Tata a intrat in living, facandu-ma sa ma dau doi pasi mai in spate. Speram sa nu zica ceva nepotrivit cand a deschis gura. Dar in loc de asta a spus:

-Sa ai grija de fata mea. Nu vreau sa mai fie ranita, a spus tata parand ingandurat.

-Nu i-as face rau niciodata, domnule, a raspuns Alex venind langa mine si punandu-si o mana in jurul taliei mele.

-Mergem?

-Da, imediat. Doar sa pun  florile in apa, am spus zambind.

Am gasit o vaza si am plus trandafirii albi in apa si apoi m-am intors in living. Cand sa intru l-am auzit pe Alex spunandu-i tatalui meu:

-Va promit.

Am intrat in camera si am vazut ca pe fata lui Alex a aparut un zambet cand m-a vazut si instantaneu i-am raspuns la zambet. Faptul ca il bucura atat de mult cand ma vede ma facea fericita, pentru un anumit motiv.

Cand am ajuns langa el si-a incolacit inca o data mana in jurul meu, conducandu-ma spre iesire.  O data afara,  Alex m-a condus spre masina lui ce astepta pe trotoarul din fata casei. Am intrat in masina si Alex mi-a zambit pentru o clipa inainte sa porneasca.

-Deci, unde mergem? Am intrebat curioasa, sperand ca de aceasta data sa imi va spune.

-Cand o sa renunti? Am vazut ca era amuzat si am decis sa continui.

-Pana cand o sa imi spui, am raspuns simplu.

-Nu o sa iti spun, pentru ca sigur o sa iti fie frica si o sa vrei sa ne intoarcem. Dar nu poti stii pana nu incerci.  A spus el fara sa isi ia ochii de la drum.

-Ok, acum chiar ca vreau sa stiu!

Intr-un fel indiciul lui ma speria, ma facea si mai curioasa decat eram inainte. Sa incerc ce?  Oare vreau sa stiu cu adevarat unde mergem, de ce a spus ca o sa imi fie frica?

-Nu iti spun, dar stai linistita nu mai ai mult de asteptat.

Nu am mai spus nimic si dupa 15 minute, a parcat intr-un loc ce parea destul de larg. Am iesit din masina si am vazut ca stateam in fata unei cladiri destul de mare, pe care scriea “Climbing Centre”. Mi-am dat seama unde suntem in clipa in care am vazut numele cladirii. Aici lucreaza Alex.

Renascand (In curs de editare-Poate fi citita)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum