Capitolul 16 - Partea 2

7.4K 398 30
                                        

Stiu ca ati vrea sa ma omorati, dar chiar nu am avut cum sa postez. Dar acum am postat asa ca spor la scris.

Capitolul 16- Partea 2

Cand am deschis ochii, o durere cumplita mi-a cuprins capul. Ma durea ingrozitor si nu stiam de ce. Cand am vrut sa ma ridic, ignorand durerea, toate amintirile din ziua trecuta mi-au venit in minte.

M-am trezit cu un cosmar sau mai degraba, m-a tezit Alex. Alex!  I-am spus secretul, nici nu prea imi amintesc mare lucru. Doar ca i-am zis si el a reactionat neobijnuit de bine. 

M-am intors spre el, asteptandu-ma sa il vad acolo, dar nu era nimic. Nimeni. Stiam ca asta o sa se intample, stiam ca avea sa ma parareasca  o data ce afla. Stiam ca ma va respinge. Si tot ce puteam face, era sa il uit. Ceea ce era ciudat, era ca a plecat fara Isabelle si fara Robert.  O frica m-a cuprins imediat, la gandul de a fi singura in acest loc necunoscut si am simtit cum lacrimi imi curgeau deja pe obraji.

Dar de ce sa plece daca a zis ca nu o va face? De ce este placerea tuturor este cea de a ma chinuii pe mine?

M-am ghemuit din nou sub pilota, nestiind ce sa fac, dar dintr-o data am auzit cum fermoarul cortului de desfacea. Am ridicat capul sa vad, daca chiar ma lasasera aici singura. Cand l-am vazut pe Alex, intrand in cort, de usurare, am bufnit din nou in plans.

-Hei, hei, hei, ce s-a inamplat? A intrebat el, asezandu-se langa mine.

-Am crezut... am crezut ca ai plecat, am spus pintre lacrimi.

-Da, am fost sa iti iau ceva de mancare, a spus si s-a aplecat peste cort. Cand a intrat inapoi, avea o punga de cornulete si doua pahare de hartie, care cred ca erau de cafea.

-Nu trebuia sa faci asta, am spus ridicandu-ma intr-o pozitie de sezut. Acum ca stateam la aproape acelasi nivel cu el, sub acei ochi gri, i-am vazut cearcanele.

-Stiu, dar am vrut. Ti-am zis ca voi avea grija de tine, nu? Acum, haide mananca.

A luat punga sa o desfaca, dar tot ce puteam vedea erau acele cearcane. Am ridicat mana spre ele, ezitand.

-Imi pare rau, am soptit.

-Pentru ce? A spus si si-a ridicat privirea spre mine, in acelasi timp in care eu i-am atins pielea, exact sub ochi.

-Pentru ca te-am trezit azi noapte,am spus plimbandu-mi degetul de-a lungul umflaturilor de sub ochi.

-Nu tu m-am trezit, eram deja treaz, a spus si mi-a apucat mana indepartandu-o de fata lui. Nu puteam dormi si cand te-am auzit tipand, m-am speriat.

-Tot imi pare rau ca te-am tinut treaz cu prostiile mele, am spus incercand sa neg ca ceea ce am spus asera nu era adevarat.

-Ami, a spus el dand drumul pungii si luandu-mi si cea de-a doua mana intr-a lui. Nu trebuie sa te mai ascunzi. Ti-am mai zis, stiu cand minti. Nu trebuie sa mai minti, stiu adevarul acum si voi fi langa tine orice se va intamplat.

Mi-am intors capul, incercand sa ii evit privirea, dar doua degete mi s-au strecurat pe sub barbie, indreptandu-mi privirea spre a lui.

-Ai  inteles? M-a intrebat, uitandu-se drept in ochii mei.

 Nesigura pe cuvintele mele, am dat din cap in semn de aprobare. Am inchis ochii, incercand sa fac lacrimile ce imi stateau sa cada, sa dispara.

-Bine, a soptit el si apoi i-am simtit buzele pe fruntea mea. De data aceasta, frica nu m-a mai cuprins si am ramas cu ochii inchisi savurand momentul.

-Te rog, deschide ochii, mi-a soptit.

Inca ii simteam respiratia pe piele mea, si mi-am dat seama ca este foarte aproape de mine, dar mi-am deschis ochii. Era la cinci centimetri de mine. Respiratia lui imi trimitea fiori pe sira spinarii.

Renascand (In curs de editare-Poate fi citita)Povești de care să fii obsedat. Descoperă acum