Renascand (In curs de editare-Poate fi citita)

Capitolul 11

Capitolul 11

A doua zi cand m-am trezit, ma durea capul ingrozitor. Am stat in pat inca vreo 15 minute. Si atunci mi-am adus aminte. I-am spus totul tatalui meu. Ce ar trebui sa fac acum? Sa ma comport ca si cum nimic nu s-a intamplat? Oare ce crede despre mine?

M-am ridicat din pat si m-am indreptam spre baie. Deodata am auzit o ciocanitura in usa. Nu am raspuns, dar m-am dus si am deschis usa ca sa imi vad tatal stand in fata mea. Nu ma puteam uita in ochii lui.

-Ami...nici nu stiu ce sa zic, a spus el.

-Nu trebuie sa spui nimic, am spus inca uitandu-ma in pamant.

-Imi pare rau, a soptit el. Imi pare rau ca nu am fost acolo cand ai avut nevoie de mine.

-Nu-i nimic. Nu este vina ta.

A facut un pas inspre mine, dar de data asta nu m-am mai dat in spate. Si-a pus bratele in jurul meu, strangandu-ma la piept.

Am stat asa in liniste, pana mi-am adus aminte ca trebuie sa plec la liceu.

-Eu trebuie sa plec....

-Nu pleci nicaieri. Iati liber saptamana asta.

-Dar nu....

-Nici nu vreau sa aud! Trebuie sa te odihnesti.

-Tata.... aia a fost acum un an. Sunt bine.

S-a uitat la mine cu o privire plina de simpatie. Urasc privirea aceea.

-Ma duc sa iti pregatesc micul dejun, inainte sa plec la munca.

-Tata, nu e nevo....

-Ami! Mi-a dat drumul, dar mi-a luat mainile intr-ale lui. Stiu ca nu am fost acolo pentru tine, cand aveai nevoie de mine si imi pare nespus de rau, dar vreau sa fiu acum. Te rog, lasa-ma!

-Ok, am soptit.

Mi-a dat drumul mainilor si a iesit din camera, lasandu-ma singura. Am facut un dus. M-am decis sa nu ma duc azi la scoala pentru ca am nevoie sa imi golesc mintea. O sa vad daca ma duc sau nu si restul aptamanii. Am mancat micul dejunul pregatit de tata, singura, pentru ca el a plecat la serviciu.

Este ora 12 jumatate si m-am decis sa ma duc sa o vad pe Isabelle. Oare cum se mai simte? Oare a vorbit cu Robert? Oare i-a spus lui Alex?

Am luat-o pe jos si am ajuns destul de repede.

Cand am sunat la sonerie, o femeie de varsta mijlocie mi-a deschis usa, zambind larg. Femeia cred ca este mama lui Alex, pentru ca seamana la ochi. Avea parul lung si brunet, ochii verzi si era imbracata in pijamale cu un halat peste.

-Buna! Cu ce te pot ajuta? Intreaba femeia bland.

-Mm..buna ziua. Isabelle este acasa? Am intrebat.

-Da, dar ii este cam rau.

-Pot sa o vad?

-Desigur, intra. O anunt imediat, a spus femeia, facandu-mi loc sa intru in casa.

Am pasit in casa, si m-am dus spre living. Am asteptat acolo si femeia a venit zambind si mi-a facut semn sa intru. Cand am intrat in camera Isabellei, ochii mi s-au facut mari de soc. Arata groaznic.

Statea in pat, invelita pana la piept, cu parul ciufulit si cearcane sub ochi. Nasul ii era rosu, probabil a plans.

-Buna, am spus apropiindu-ma de ea, pentru a ma aseza pe marginea patului.

-Buna, mi-a raspuns, iar in vocea ei am putut vedea oboseala.

-Ce ti s-a intamplat?

-Ce vrei sa spui? A spus ea confuza.