Renascand (In curs de editare-Poate fi citita)

Capitolul 26

Capitolul 26

Desi este vara, vremea de afara iti da senzatia ca este toamna. Cerul inorat s-a asternut peste cerul albastru si senin, amentindu-ne cu o ploaie.

In timp ce mergeam, pasii mei formau o melodie usoara peste pamantul uscat. Vantul contribuia la melodie, fluturand crengile copacilor iesiti la viata. Parul meu era in toate directiile, dar nu imi mai pasa.

Nu stiam unde mergeam, dar stiam ca nu mai puteam sa ma intorc acolo, nu vreau sa ma intorc acolo. Acolo la Alex. Nu pot trait stiind ca tatal lui este cel care m-a distrus. Nu pot suporta ideea ca m-am indragostit de fiul celui care mi-a distrus viata de doua ori. Da, asa este. M-am indragostit de Alex. Il iubesc, asa cum nu am iubit pe nimeni. Il iubesc pentru ca m-a acceptat, atunci cand nimeni nu a facut-o. Il iubesc pentru ca este mereu acolo pentru mine si pentru ca are grija de mine. Il iubesc pentru felul in care se comporta cu mine. Il iubesc pentru ca nu ma trateaza diferit, doar pentru ca am trecut printr-un abuz. Desi, la inceput era nesigur si foarte ezitant in miscarile si vorbele lui, acum ma trateaza ca pe oricine alcineva.

Cum sa mai pot sta in fata lui, stiind toata suferinta prin care am trecut, a fost creata de tatal lui? Cum sa mai merg in casa aia, fara sa ma gandesc ca acolo Alex a crescut sub ochii acelui monstru? Cum sa il mai privesc in ochii pe Alex, fara sa il vad pe tatal lui?

Mi-am ridicat ochii din pamant si am venit fata in fata cu o piatra de mormant. Piatra mamei mele. M-am asezat in fata mormantului cu picioarele incrucisate. M-am aplecat si mie-am trecut degetele peste numele gravat pe piatra.

Claire Anne Reed.

 N.1972-D.1999.

Am trait paisprezece ani fara mama. Fara singura persoana care ma poate intelege in aceasta situatie. Sigur, il am pe tata, dar nu este la fel. Mama mi-ar spune ce sa fac, cum sa fac. Mama m-ar strange in brate si mi-ar spune ca totul va fi bine. Ea m-ar saruta pe frunte, negandu-mi teoria. Aveam nevoie de ea acum, mai mult ca niciodata.

-Buna, mami. Imi pare rau ca nu am venit mai devreme. Nu ma simteam pregatita. Nu vreoiam sa accept realitatea. Nu puteam sa accept ca te-am pierdut. Sa stii ca imi lipsesti foarte mult. Am nevoie de tine. Probabil ca stii ce s-a intamplat azi. Ce sa fac? Nu pot sa il vad pe Alex din nou. Nu vreau sa il vad. Daca se va uita la mine cu mila? Nu suport sa vad asta in ochii omanilor. Nu suport sa stiu ca ei isi imagineaza prin ce am trecut, cand ei nu stiu nici macar, jumatete din ce s-a intamplat.

Nu am realizat ca plangeam, decat cand mi-am ridicat privirea spre cer si mi-am dat seama ca vedeam neclar. Mi-am sters lac rimile, dar degeaba. Ele continuau sa cada, facandu-ma din ce in ce mia slaba.

-Cum sa dau ochii cu cu el? Cum sa dau ochii cu tatal lui? Cum sa dau ochii cu mama lui? Probabil ca si-a dat seama. Si acum se va uita la mine, asa cum s-a uitat si Alex prima data. Nu vreau sa stiu ce s-a intamplat dupa ce am plecat eu. Nu vreau sa imi aduc aminte ca Alex a a dat in tatal lui pentru mine. Nu vreau sa ii stric realtia cu tatal lui, dar nici nu pot fi cu el stiind ca el si-a iertat tatal. Nu vreau sa il pun sa aleaga si nici nu o voi face.

Am ramas tacuta pentru cateva minute, gandindu-ma la ceea ce voi face, dar tot nu am venit cu o idee.

-Nu stiu cand voi mai veni aici pentru ca nu suport sa te vad asa, dar sa sti ca ma gandesc pereu la tine si ca imi e dor de tine. Te iubesc, am spus, ridicandu-ma.

Am pornit inspre casa cu pasii marunti. Tot drumul m-am gandit la Alex si la ce voi face. Desi nu stiu sigur daca v-a merge, o voi face oricum.  Am deschis usa si am vazut ca tata este la munca. Si ma bucuram pentru ca nu vroiam sa ma vada asa. Nu vroiam sa il ingrijorez din nou.