Capitolul 22

6.8K 341 8
                                    

Tinuta lui Ami----->

Capitolul 22

Au trecut cinci luni de cand l-am cunoscut pe Alex. Si ma intreb, oare viata mea ar fi fost la fel cum fusese si inainte? Imi amintesc de viata mea de dinainte, patetica si oribila. Nu faceam decat sa merg la scoala, sa mananc, sa ma tai si sa plang pana adormeam.

Dar de cand l-am intalnit pe el, toata viata mi s-a schimbat. In bine. El m-a ajutat foarte mult sa trec cat de cat peste momentele grele. Am uitat de acea lama care statea constant la mine in baie, am uitat sa mai plang, am uitat sa fac multe lucruri pe care le faceam inainte.

El m-a facut sa inteleg ca viata mea nu s-a terminat acum un an si cinci luni. M-a ajutat sa inteleg ca viata merge mai departe orice ar fi si ca ar trebui traita cu capul sus.

Astazi am cea de-a doua intalnire cu Alex si sunt inca foarte agitata. Prima intalnire nu a iesit prea bine si imi este frica ca se va intampla din nou.

Rochia crem pe care o am de anul trecut si pe care nu am purtat-o niciodata, imi vine perfect. Sau cel putin asa mi se parea mie. Nu este nici prea stramta, nici prea larga si imi ajunge pana aproape de genunchi, ceea ce e bine pentru ca nu expune prea mult. Dresul maro se asorteaza cu ghetutele cu toc pe care le-am ales. Peste rochie, puloverul gri cu manecile suflecate imi acopera umerii goi.

La gat mi-am pus un lantisor, iar la incheieturi, bratari ca sa imi acopere taiaturile de pe mana. Nu am prea mult machiaj, doar putin rimel si luciu de buze.  Parul castaniu si lung mi l-am prins intr-o coada neglijenta, lasandu-mi bretonul sa mi se aseze pe frunte.

Am auzit soneria si mi-am dat seama ca Alex a ajuns. Dintr-o data, inima a inceput sa imi bata mai tare si simteam cum emotiile pun stapanire pe mine.

Mi-am luat gentuta crem si am iesit din camera. In timp ce coboram scarile, imi simteam picoarele tremurand. Tata nu era acasa, asa ca eu trebuie sa deschid usa.

Cand am deschis-o, l-am vazut stand acolo. Arata atat de bine in blugii de un albastru inchis si in tricoul alb ce statea perfect pe corpul lui bine lucrat. Simteam din nou fluturasi in stomac, cand il priveam. Ar putea avea orice fata, dar el sta si isi pierde vremea cu mine.

-Ti-am adus astea, a spus el si apoi a intins buchetul cu trandafiri. Ceva in mine s-a miscat din nou, la gestul lui.

-Merciii, am spus si l-am luat punandu-l in vaza in locul celor vechi.

-Nu trebuie sa imi multumesti, a spus el zambind.

-Ba da, trebuie, am spus luandu-mi  din nou geanta in mana.

-Macar acum merg, a spus el luandu-ma de mana.

-Cum?

-Data trecuta eram in pantaloni de trening, a spus el amuzat.

Nu am mai spus nimic, amintindu-mi acea zi. A fost prima intalnire si din cauza lui a iesit ingrozitor. Nu cred ca as mai rezista sa il vad din nou. Nu vreau sa il mai vad niciodata. Nu vreau s....

-Ami, a spus Alex aducandu-ma din nou cu picioarele pe pamant. Esti bine?

Nici nu observasem cand am ajuns la masina lui, iar el deschisese usa pasagenului, pentru mine si eu doar stateam acolo.

-Da, am spus simtindu-mi obrajii in flacari. Am intrat repede in masina, punandu-mi centura  in timp ce el pornea la drum. De data asta stiam ca vom merge la un restaurant.

Daca il vad din nou? Daca atunci mi-am imaginat? Parea prea real sa fie totul doar in mintea mea. Alex trebuie sa il stie. Poate lucreaza acolo. Sau poate doar a venit la niste lectii de climbing.

Renascand (In curs de editare-Poate fi citita)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum