Renascand (In curs de editare-Poate fi citita)

Capitolul 4

Al patru-lea capitol. E un pic mai mult decat celelalte.

Rena in dreapta:D

Apropo as avea o rugaminte. Daca va place, dati-o mai departe.

Capitolul 4

     De ce? De ce trebuia sa il intreb? De ce nu am terminat, pur si simplu, chestia cu el? De ce nu l-am lasat sa plece pur si simplu? Poate atunci o sa ma lase in pace si o sa pot sa imi vad  singura de suferinta.

In urma cu 30 de minute…..

Dupa lunga tacere in care am stat amandoi, uitandu-ne unul la altul, el a fost cel ce a sfarsit  acest moment ciudat.

-Deci…A spus el putin ezitand.

-Deci….Am spus si eu , nestiind ce sa zic.

Replica mea l-a facut sa zambesca descoperindu-si dintii perfecti si albi. Acest zambet mi-a facut parul de pe maini sa mi se ridice. Arata atat de bine.. Nici nu stiu de ce isi pierdea vremea stand cu mine aici. E evident ca ar omora orice fata cu acel zambet.

-Ok asta a fost ciudat.  A spus el zambind, inca zambind.

-Da, am spus zambind inapoi, pentru ca nu ma puteam abtine.

-Pot sa iti pun o intrebare? A intrebat el, uitandu-se direct in ochii mei.

 Atunci i-am vazut culoareea ochilor. Erau de un gri deschis. Zici ca ma uitam la un cer inainte de ploaie. Era prima data cand vazusem o asemenea nunta de gri la ochii cuiva. Cand mi-am dat seama ca ma holbam, m-am uitat intr-o parte incercand sa imi aduc aminte ce ma intrebase.

-Aaaa da…I-am raspuns intr-un sfarsit.

-De ce nu a venit  nimeni sa te vada? A intrebat el repede.

Wow asta chiar a fost directa. M-a lasat cu gura cascata, pentru ca nu ma asteptam la intrebarea asta. Am clipit si mi-am inchis gura,  gandindu-ma ce sa-i zic. Nu-i puteam  spune adevaratul motiv pentru care sunt in spital.

-Pentru ca nimeni nu stie ca sunt in spital si mi-as dori sa ramana asa. Am raspuns intr-un final,  simtindu-mi lacrimile incepand sa mi se formeze in ochi.

-Stai linistita. A folosit o voce ce m-a facea sa vreau sa plang.  Dar refuzam sa plang in fata lui.

Si in plus de asta , sunt satula de plans. In ultimul an,  am plans zi si noapte singura in patul meu, in baia scoli, oriunde apucam. Nimeni nu m-a vazut plangand si nu aveam de gand sa il las pe el sa ma vada.

-Pot sa iti mai pun o intrebare? A intrebat el din nou.

Am crezut ca daca mai spun ceva o sa cedez si o sa plang in fata lui asa ca am dat din cap in semn ca da.

-Cum te cheama? Tu stii numele meu si ma gandeam ca ar fi corect sa il stiu si eu pe al tau…a spus lasand propozitia in aer.

-Ami, am raspuns intr-o soapta.

-Nu am cunoscut pe nimeni cu numele asta. A spus el, folosind din nou acea voce care imi provoca lacrimile.

-Ai facut-o acum, am soptit din nou.

Mi-am amintit dintr-o data de usuletul de la el si m-am aplecat sa il iau, dar intainte sa ajung la el, Alex deja il apucase, punandu-mi-l in poala. L-am luat si mi-am lipit fata de capul ursuletului, incercand sa mi-o ascund, deoarecere nu am mai putut rezista si am simtit cum lacrimile au inceput sa imi cada pe obraji.

Am stat acolo cu ochii inchisi, dar ca de fiecare data cand inchid ochii acea noapte imi vine in minte. Am incercat sa plang in liniste, dar un suspin mi-a  iesit  printre buze.