Liz
-Dar de ce eu!! Tip enervată vrând să îmi smulg părul din cap.
-Pentru ca au nevoie de tine acolo!! Țipa șeful meu la mine ridicandu-se de pe scaunul lui rotativ.
-Da, dar aveți mai multă nevoie de mine aici mai ales ca deabea am reușit să îl prindem pe Ben, tot departamentul e un dezastru... Strig iar, auzind apoi șușoteli de pe hol.
-Liz, știu ca ai impresia ca te trimitem în L.A. pentru ca ai făcut ceva greșit, dar nici vorbă, ai fost cel mai bun agent care a pasit în acest departament de până acum, și crede-mă am avut agenți câte fire albe am în cap, dar scumpo, nu te putem ține aici la nesfârșit, acolo e casa ta, acolo ti-e familia, de ce nu vrei să te întorci? Mă întreaba omul care mi-a fost ca un tată în timpul șederii mele aici foarte îngrijorat.
-Eu cred ca locul meu este aici, e nevoie de mine în locul asta, știu ca toată echipă mea e dusă, dar vor mai fii echipe, nu e sfârșit de lume... Mint eu cu nerușinare, șefu' privindu-ma încruntat.
-Stiu ca nu e asta, acum un an deabea așteptai să mergi acasă, și dacă nu era Ben, erai deja acolo, cu echipă care te așteaptă acum... Zice el încruntat, eu oftând învinsă și dând aprobator din cap, plecând pe ușa biroului, după ce am semnat pentru plecarea mea de aici. Iar West avea dreptate, nu vroiam să plec de aici din total alt motiv, și acesta era că, nu am mai ținut legătură cu Andy de un an, din momentul în care i-am spus ca rămân aici până Ben va fii prins, el acceptând asta fără să mă judece, dar mie îmi era prea greu să dau iar ochii cu el după ce l-am abandonat, iar, mi-e frică ca în acest an multe s-au putut schimba, poate are pe altcineva, și nu mai știe nici cine sunt eu.
Am oftat enervată, scuturandu-mi capul, ca să alung toate acele gânduri, care îmi îngreunau mai tare întoarcerea în locul pe care acum 5 ani îl numeam "acasă".
Deci, am pus prefața, doar așa ca să va asigur ca continuarea de la TT va exista, dar cartea asta v-a intră ca lumea în pâine doar la vara când am să am timp berechet pentru a scrie.
Bye Bye..
CITEȘTI
Tripletii Tomson 2
Teen FictionLiz s-a întors acasă după aproape 5 ani schimbata datorita unui ultim caz avut in Danemarca, care s-a sfarsit cu mult sange varsat si mii de lacrimi, nu a lăsat niciodată nici un caz nedeslușit, insa a fost trimisă înapoi fiindca toata lumea stia ca...