Tripletii Tomson 2

Capitolul 5

Liz

-Deci Liz, ai de gând să fugi iarăși speriată, sau vrei sa ma lași să vorbesc? Întreaba el dintr-o dată, eu tresărind ușor, dandu-mi seama că suntem intr-un ambuteaj, are si sens, suntem în luna in care LA-iul e foarte aglomerat, prea multi turiști, si prea multe dosare ca apar ca pe banda rulanta, exact când nu te aștepți.

-Dacă ai mari puțin viteza, nu as avea cum să fug de aici, știi, nu sunt destul de nebuna încât să sar dintr-o mașină în mers, deși am facut-o de vreo cinci ori, anul asta în Danemarca... Zic amuzată întorcându-mi fata spre el.

-Nu prea am șanse...

-Îmi pare rău să te anunț, însă așa te pot întrece si la pas... Chicotesc, siprjinindu- mă cu spatele de ușă, si privindu-l ușor nostalgică, amintindu-mi de vremurile bune.

-Mdaaa, asta o sa te oprească... Mormăie el apăsând un buton de pe portiera lui, toate ușile blocandu-se.

-Copilule! Chicotesc punandu-mi mâinile în sân și privindu-l pe sub gene.

-Tot eu? Se preface el uimit, privindu-ma rânjind intr-o parte, si înaintând puțin în toată aglomerația asta. Deci, pot să încep? Intreaba întorcându-si capul spre mine, eu facamdui semn din mama sa înceapă.

-Deci, știi că sora mea e o încăpățânată, sigur că știi! Deci, refuză categoric să își lase bijuteriile la intrerea în laborator, pentru că, pesimistă cum e, se teme să nu le piardă... Așa că satul să trimit tot departamentul să scotocească prin cornuri, după ce ea își pierdea vreo ceva, i-am cerut destul de clar să le lase în grija mea... Oftează acesta trăgând cu ochiul spre mine, eu începând să înțeleg de fapt ce se petrecuse de fapt în biroul lui în acea zi.

-Deci verigheta era... Mormăi eu venindu-mi să îmi trag două palme, deoarece nu m-am gândit de loc la asta, deși mai ales după evenimentul cu sora lui de acum două seri...

-Mhm, era a lui Rox... Liz, intelege, a trecut doar un an oricât de mult ne-am schimbat amândoi, sau faptul că nu îmi răspundeai la telefoane, nu o să mă facă să fug mâncând pământul, si daca nu ma mai vrei, știi ceva? O să mă țin după coada ta pana mă primești înapoi! Bombane el, eu doar acum dandu-mi seama că mâna lui era peste a mea, jucandu-se cu degetele mele, am încercat să îmi trag mana, însă mi-a strans-o în palmă oprindu-ma, eu oftând..

-Dar de ce..?

-Pentru ca ma gândeam că verigheta e cea mai frumoasa podoaba pentru mana unei femei -zice el calm, eu strambandu-ma, deparece nu înțelegeam la ce se referă- o să înțelegi imediat, e fina, se potrivește la orce ținută, si ca plus, tine bărbații doritori departe, cât despre ceilalți, ii ținem noi departe, fiindcă dacă nu, nu ne-am putea numi bărbați! Chicoteste el amuzat, eu dandu-mi ochii peste cap.

-Posesivule! Mormăi lasandu-mi capul pe fereastră închizând ochii și zâmbind ușor, atingerea lui mă calma, deși când mă întorsesem, credeam că o să fim implicați în mai multe certuri, chiar să îi întrecem pe renumitii Chels si Raul...

-Toți suntem... Mormăie el ca apoi să simt masina cum se oprește, am deschis ochii, dandu-mi seama că am ajuns acasă.

-Ei, am ajuns la destinație! Zambeste el privindu-ma repede, ca apoi să se întindă la fel de repede peste spațiul dintre scaune, si presandu-si pentru o secundă buzele de ale mele, ca apoi să revină cuminte pe scaunul lui, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

-Hotule! Mormăi eu privind-o încercând să îmi abtin zâmbetul, si coborând, ca apoi să merg să îi deschid lui Dark ușă.

-Daca pentru asta sunt hot... Mormăie el fiind întors spre mine, si zâmbind intr-o parte.