Tripletii Tomson 2

Capitolul 1

E vacanta!! Ce greu a trecut timpul, mi-a fost dor de voi iubitilor!!

Liz

-Haide Jeimie, se pare ca suntem transferate... Pufai eu, intrand in camera partenerei mele, impreuna cu Dark, camera ce era inundata de fum de tigara incat il puteai taia cu cutitul, tusesc usor, zbughind-o spre fereastra si deschizand-o, ca apoi sa o privesc pe cea ce avea un zambet nevinovat pe fata. De cate ori trebuie sa iti zic ca nu iti fac bine, poti sa termini odata cu prostiile astea...  

-Zici ca esti maicamea, am douazeci si cinci de ani, Doamne!! Striga enervata, stingand tigara de pervaz.

-Mda, taci si da-mi sticla aia de pe raft. Oftez prinzand sticla dupa ce Eimie mi-a aruncat-o. Nu mi-o da in cap!! Marai exasperata, turnand intr-un pahar lichidul gros de culoarea caramelului, luand o inghititura mica din el.

-Si, unde suntem transferate? Mormaie, strambandu-se usor cand Dark si-a luat locul obisnuit, pe prevaz, ea inca are impresia ca va cadea intr-o zi, insa in momentul de fata m-as arunca eu pe geam nu el.

-La dracu acasa... In LA, desigur. Pufai pe nari, turnand tot lichidul in jos pe gat.

-Sigur nu vrei o tigara, nu de alta, dar nu imi place de loc Liz cea beata, desi am facut cunostinta cu ea doar in prima saptamana de dupa moartea fostului tau partener. 

-Au murit toti, nu doar Eugen, toti, si ca printru-n cliseu, doar eu am supravietuit in incendiul acela, vechea mea echipa s-a dus intr-o singura noapte, din gauza unei tigari, de aceea nu suport eu chestiile astea, erau prea beti ca sa simta mirosul de gaz ce domnea in casa, iar eu eram in buncar, verificand munitia si armele ce urmau sa fie folosite a doua zi intr-o misiune... Nu sti Jeimie, cum m-am simtit cand le-am gasit corpurile mancate de flacari... Oftez, dand din umeri si dandu-mi tricoul negru plin de sudoare pe jos, si trecand la mine in camera, luandu-mi un maiou rosu peste bustiera sport, intorcandu-ma dupa cateva minute la prietena mea, ca inca privea tinta locul in care ma aflasem eu mai devreme.

-Chiar trebuie sa faci ceva cu cicatricea aceea, tatueaza ceva peste ea orice, insa te rog, nu iti mai da tricoul jos de fata cu mine, imi aduce prea multe amintiri... Spune atat de incet incat a semanat mai mult cu o soapta, da, o cred si eu ca noaptea in care logodnicul ei a murit ucis cu sange rece, de mine, nu a fost una foarte usoara, nici mie nu mi-a fost foarte usor sa fac asta, l-am crezut pe Ben un agent extraordinar, si un prieten minunat, insa s-a dovedit a fi complet altcineva, iar asta a ranit-o foarte de mult pe Eimie.

-Mdea, am sa fac eu ceva cu ea, insa nu inca, nu esti singura care a ramas cu traume de atunci. Mormai incercand sa raman calma.

-Stiu Elizabeth, doar ca, tu ai rani mai multe si mai adanci, si fizic si emotional, nu imi dau seama de ce te mai ridici dimineata din pat!! Striga exsperata, ca apoi expresia ei furioasa sa se schimbe subit intruna plina de mila si parere de rau. Lizi... Scuze, nu am vrut sa sune asa...  Sopteste venind spre mine si vrand sa imi puna mana pe umar, eu dand inapoi si privind-o dezaprobator.

-Mda, nici eu nu realizez inca de ce ma mai ridic din pat dimineata, poate ca inca traiesc cu speranta idioata ca undeva, cineva inca ma asteapta. Zic dand din umeri ca un copil de doispe ani cand maicasa il intreaba daca a spart vaza ei preferata, intrand la mine in camera si incepand sa imi fac bagajele, mormaind tot felu de lucruri inexplicabile nici macar pentru mine, incercand sa nu uit nimic aici.

Dupa cinci ore de munca asiduua si tura de seara trecuta, pot spune ca am cazut lata in pat, nu inainte de a imi pune ceasul sa sune la patru, deoarece la acea ora a diminetii am avionul spre LA... Hmmm, iar ma intorc acasa dupa o perioada indelungata de timp in care nu am mai dat pe acolo, sper ca nu va fi mai  rau decat data trecuta...