Seductie vanata

Cap X

Dimineata asta nu parea cu mult mai altfel decat altele si totusi era, sperante si vise, dureri si framantari, furtuni de sentimente si senzatii ii guvernau pe amandoi. Fiecare celula tanjea dupa atingerea celuilalt dar fiinta umana este una incapatanata, se spune ca daca te controlezi, o faci ca sa nu-ti tradezi sentimentele, dar comportamentul lor exact asta era, o tradare din cele mai crunte ale iubirii, dorintei, nevoii pe care o resimteau.

Nu vorbisera deloc, ea ii zambise dimineata, fara sa stie ce cuvinte sa-i adreseze. „Buna dimineata” era prea banal, ar fi vrut sa-i sara in brate si sa inece simturile in parfumul lui, si cum asta nu se putea doar a zambit. El era la fel de sobru, isi ridicase viziera si se uitase lung la ea cum venea spre el, isi incordase toti muschii, ii amortisera degetele de cat de strans le tinuse pe motocicleta in incercarea disperata sa nu cedeze dorintei de a o lua in brate si a saruta-o pana i-ar fi amortit buzele.

Tot in tacere se si despartira, ea ii lasa casca, daca avea s-o pastreze isi dorea ca el sa-i propuna asta. Nu pleca imediat, doar se dadu in spate un pas sa-l lase sa plece, el ezita cateva secunde si apoi porni. Ea a mai ramaa pe loc pentru cateva momente si apoi porni agale spre birou. „Poate ca diseara vom vorbi mai mult...”

Ziua fu una zbuciumata pentru Alessia, multe proiecte, multe convorbiri, multe acte. Era o zi de marti ingrozitoare, o durea capul spre finalul programului si totusi mai avea pana pleca, mai erau vreo doua ore. Alessia ofta descurajata, cand pentru a mia oara pe ziua aceea ii suna telefonul. Nu recunostea numarul si se incrunta, raspunse incercand sa para calma, desi era la marginea rabdarii.

-          Da, va rog!

-          Buna, ce faci frumoaso? Era o vocea barbateasca usor familiara

-          ...Bine, la serviciu, cu cine vorbesc?

-          E hai, m-ai uitat chiar asa usor?! si eu care am sperat ca am facut totusi o impresie destul de puternica, dar se pare ca numai eu am fost cel impresionat.

-          Aaa...Victor, tu esti. Alessia ii masa fruntea incercand sa risipearsca nervozitatea. Nu te-am recunoscut.

-          Nu-i nimic, ma voi stradui sa ma fac remarcat mai mult data viitoare. In vocea lui Victor se simtea un zambet. Si legat de data viitoare, Te scot la un suc diseara? Am inteles ca termini la 5.

-          Aaaaa, nu azi, am avut o zi grea si nu am stare de iesit, o lasam pe o data. Vad, oricum, ca esti destul de bine informat, ai si numarul meu personal imi cunosti si orele de program. Vocea Alessei trada enervarea, era chiar sarcastica.

-          Nu te supara, l-am intrebat direct pe Paul si nu prea avea cum sa nu-mi raspunda, e un cod de onoare intre politisti.

-          Mda, numai ca asta ar trebui sa se respecte numai cand e vorba de informatii despre propriile persoane, tertii nu ar trebui sa fie implicati. Alessia stia ca devenise rea cu Victor dar pur si simplu se enervase.

-          Imi pare rau ca te-ai suparat, se pare ca am nimerit intr-un moment prost. Daca nu vrei sa te mai deranjez poti sa-mi spui si nu am s-o mai fac. Vocea lui Voctor era de acum serioasa, Alessia se simti stanjenita, daca i-ar fi raspuns in stilul glumet, caracteristic lui, ar fi fost mai bine.

Vroia sa raspunda cu „da, nu vreau sa ma mai bazai la cap” dar acum se simtea vinovata ca se luase de el, asa ca spuse:

-          Imi pare rau ca te-am repezit, ti-am spus ca am avut o zi grea si... nu stiu... oricum azi nu vreau sa ies in oras.

-          Bine Alessia, nici o problema, imi pare rau ca ai o zi nasoala, vorbim alta data.

-          Ok, pa Victor