Seductie vanata

Cap XIV

Cui sa spuna? Cui? Si ce sa spuna? Ca iubea un barbat care vindea arme?! Cine s-o inteleaga? Il iubea si in acelasi timp il ura. Avea sa fie marea ei iubire si in acealsi timp marea ei dezamagire. Cum de s-a putut insela atat? Poate ca avea o farama de suflet in el, dar atat era, doar o farama, ea fusese proasta care isi construise vise si isi permisese sentimente. Ca si cum construiesti poduri pe nisipuri miscatoare, si apoi nu intelegi cum de se pravaleste totul peste si in tine. Se simtea ingropata de vie, in propria durere, ca si cum cineva aruncase un munte de negru dens peste ea, si acum nu putea decat sa fie spectatoare la propria distrugere. Bucata cu bucata, caramida cu caramida, suflare cu suflare, tot se ducea in jos, interiorul ei capitula intr-o aplatizare. Intr-o nesimitire a sufletului parjolit de prea mult sentiment. Statea pe treptele casei, nu stia de cat timp...nici nu descuiase, casa nu-i mai oferea nici un strop de confort, ca atunci ai senzatia ca nu mai poti simti,  ca nu mai ai suflet. Ca l-ai dat si s-a ratacit pe drum pana sa ajunga la destinatar si acum ai ramas fara nimic.

Durerea din el nu se putea descrie, sa-l fi ciuruit toti cei din depozitul in care se intorcea si tot ar fi fost mai bine. Ii venea sa se duca dupa ea, dar nu stia ce sa-i spuna, ca avea un motiv? Ca nu va dura o vesnicie? Trebuia macar sa se duca dupa ea, sa-i explice, ceva, o parte! nu putea suporta ultima ei imagine. Plansa si tremurand, parea asa mica si fragila cand se intorsese spre masina. Avusese nevoie de toata stapanirea lui sa nu alerge dupa ea. 

Hotari ca nu putea sta asa, trebuia sa plece dupa ea, sufletul lui nu suporta ce ii facuse, cum lasase lucrurile. Fiecare moment care trecea fara ca el sa repare situatia ii macina interiorul. Intra hotarat in depozit, nu era nevoie de el in seara asta, va fugi pana la ea. Trebuia!

-          Alex, daca nu mai este nevoie de mine ma gandeam sa plec.

Barbatul isi ridica privirea spre Mark si i-o sustinu un timp. Robert, de pe canapeaua din fata biroului, se uita absorbit intr-un ziar.

-          De fapt, as vrea sa mai stai un pic Mark. Eu si Robert vrem sa discutam ceva cu tine. Sau ai undeva urgent unde trebuie sa te duci?

Evident ca nu putea raspunde ca da, in afaceri de genul asta implicarea sentimentala era sinucidere curata, la fel si refuzul sefilor, indiferent de natura cererii.

-          Nu, nu este nimic urgent...doar ca nu ma simt foarte bine. Cred ca ma ia vre-un virus.

-          Da, pari mai palid decat de obicei. Oricum este mai bine sa ramai. Si poti pleca dupa ce vorbim.

-          Sigur.

Alex se foi agitat pe scaun, Robert ridica privirea la cei doi. Parea ca pana acum era cufundat in ziar dar dupa privire, Mark isi dadu seama ca era foarte atent la ce se intampla. Ii oferira un scaun si Mark se aseza avand toate simturile in alerta. Se intampla ceva, simtise de mai mult timp ca se planuia ceva dar acum avea sa afle sigur.

Alex incepu, fumul de tigara se ridica incet in incapere, dand un aer sumbru suplimentar. Parca erau intr-un film cu Al Capone, gandi Mark, si de fapt nu erau departe de adevar.

-          Saptamana viitoare vor aparea ceva schimbari. In aceeasi zi va veni un transport aparte, nu vom mai lucra cu armament simplu ca pana acum, ci cu avem o oportunitate unica. Am dat peste niste focoase nucleare. Si am gasit si un cumparator si marfa v-a pleca la cateva ore dupa sosire. Alex mai elibera un rotocol de fum. Ceea ce ne aduce la noutatea momentului.

-           A nouatatea nu era ...tipul de produse? intreba Mark. Nu tinea sa-l intrerupa pe Alex dar nici nu vroia sa para prea cuminte sau prea dornic sa afle informatiile.