Seductie vanata

Cap XII

*** a se citi doar cu melodia atasata pe repeat  :)

Putea sa fi plouat cu asteroizi pe langa el ca nu mai vedea nimic, nimic in afara de ea, se intorsese incet, cu o expresie perfect controlata de indiferenta. Avea sa-si joace rolul asumat pana la capat, spera ca ochelarii vor ascunde suficient cat ea sa nu fie sigura cu cine vorbea. Vocea mereu i-o auzise prin casca sau soptita, dar cum au avut intotdeauna un alt fel de apropiere avea senzatia ca ea nu putea sa nu-l recunoasca.

Statea in capul treptelor, pe tocuri si imbracata intr-o rochita neagra, mulata, cu guler ridicat si arata ca dintr-o revista. In urechi ii sclipeau o pereche de cercei simpli, ca de onyx. Cu o mana se sprijinea de balustrada si cealalta isi tinea strans poseta plic, si aici, aproape despartiti de restul lumii de zidul-perete al scarii, vantul ii tulbura parul strans atent in coada.

Isi dadea seama ca si ea il studia, oare ce vedea? Isi daduse seama? Daca da...ce avea sa faca in continuare?

Alessia stranse balustrada puternic vazand ca barbatul care cobora grabit treptele se oprise, lent, mai pasi pe doua trepte in jos pana sa ajunga la un podestru si acum se intorcea spre ea.

Toata energia pe care o avea stransa in ea se concentrase in privire, mintea ei investiga cu febrilitate fiecare cuta pe care o facea camasa, fiecare parte din figura lui incercand sa desluseasca misterul. Avea in fata ei, la cateva trepte un barbat inalt, sa fi avut peste 180, bine facut, asta o vazuse din casa dar acum ii observa si conturul mainilor puternice, usor bronzate, care aratau asa de bine in materialul alb al camasii, cu  manecile ridicate un pic. Cu siguranta aerul general ii era unul cunoscut, dar nu putea fi sigura, nu avea cum. Barbatul avea ochelari de soare si nu parea sa aiba intentia de a-i scoate, fata era umbrita de un inceput de barba, ca si cum se trezise dimineata fara chef si plecase cu primul lucru lejer pe el. Parul era castaniu inchis, indeajuns de lung incat sa-ti ingropi degetele in el, ii amintea Alessiei de cafeaua prospat macinata, iar parfumul lui era la fel de imbietor.

Un colt de zambet aparu pe buzele pline ale barbatului, Alessia se pierduse in detaliile imaginii lui si probabil el observase investigatia amanuntita. Tot nu-si putea da seama daca era Mark sau nu. Alessia se lupta intre enervare, speranta si jena. Isi imaginase mereu ca va da de Mark la un moment dat, dar niciodata ca va avea indoieli daca e el sau nu.

El parea sa nu vrea sa spuna nici un cuvant, doar astepta.

-          Imi pare rau sa va opresc asa de inoportun, spuse Alessia pe tonul cel mai detasat si oficial de care se simtea in stare, nu am putut sa nu va observ brelocul de la chei.

Barbatul nu schita nimic, doar isi stranse mai tare cheile in mana. Cand vazu ca el nu spune nimic, Alessia continua:

-          Am si eu unul la fel, primit cadou, din cate imi dau seama vin in perechi. Imi puteti spune de unde il aveti pe al dumneavoastra?

-          Nu-mi amintesc, cred ca dintr-un bazar.

Acea o voce calda, barbateasca, semana cu vocea lui dar tot nu era sigura, daca i-ar fi vazut ochii macar o secunda...

-          Un bazar?! cuvantul si implicatia o dureau pe Alessia, nu, nimic nu putea sa fie comun in cadoul facut de Mark. Omul din fata ei facea uz de un sarcasm camuflat in indiferenta si asta o intriga si mai tare pe Alessia.

Alessia cobori treptele inspre el, aveau peretele scarii de o parte si marea de cealalta, sunetele de sus se estompasera si acum pareau doar ei doi singuri pe lume, susupendati pe o bucata de piatra si nisip fara nimic altceva in jur. Alessia ajunse la aceasi nivel cu el, coborase intentionat sa il poata vedea mai de aproape, spera ca el isi va da jos ochelarii sau ca va zari ceva prin ei. Pareau prinsi cu lanturi invizibile, stand unul langa altul in spatiul acela stramt.

Puterea pe care el o emana o coplesi, iar Alessia cu ochii la el se dadu un pas in spate si atinse zidul scarii. El ramase pe loc cu privirea ascunsa de fumul ochelarilor dar atintita continuu la ea, vantul ii flutura in continuare camasa, sicanand-o parca pe Alessia. Ar fi vrut sa-l ia in brate, daca mintea nu reusea sa se decida, poate ca pielea ei avea sa-l recunoasca.

Alessia isi lua inima in dinti, renunta la formularea protocolara, „ce-o fi o fi”:

-          Si ce s-a intamplat cu jumatatea ta?

-          Cred ca am pierdut-o...

Si apoi iar liniste...doar vantul si marea...

-          De fapt, trebuie sa  recunosc ca semeni foarte tare cu cel care mi-a daruit mie brelocul, doar ca nu reusesc sa ma decid daca esti el sau nu. Alessia spuse indrazneata, nu avea sa obtina nimic fara sa riste.

-          Da? In vocea lui incepea sa se simta amenintarea.  El nu facu nici o miscare dar Alessia simtea nevoia acuta sa se dea inca un pas in spate, dar nu mai avea unde.

-          Da, dar am nevoie sa-ti dai ochelarii jos ca sa-mi dau seama.

-          Hmm, si daca ii dau jos? Doar pentru ca pretinzi ca ma stii nu inseamna ca ma si cunosti.

Alessia amutise iar el multumit de reactia ei continua apropiindu-se.

-          Sunt alte gesturi care te pot lamuri mai bine daca chiar cunosti sau nu pe cineva...

Inima Alessiei batea nebuneste, avea in ea un amestec de nerabdare si teama. El, se apropia ca un animal de prada, si incet isi puse mainile de-o parte si de alta a ei, prinzand-o ca intr-o cusca. Alessia observa cu coada ochiului pe bratul lui drept, in timp ce camasa se ridica in urma miscarii, un tatuaj, un soare si o luna in acelasi cerc. Avu doar o secunda timp sa inregistreze imaginea si apoi apropierea lui o capta cu totul. Putea s-o ia si s-o arunce pe scari sau peste balustrada dar ea tot nu avea de gand sa fuga, trebuia sa afle daca era Mark sau nu.

El isi apropie buzele de ale ei, Alessia nu inchise ochii, dar vazu de dupa ochelari ca el ii inchisese, puse mainile pe pieptul lui, camasa inca frematand din cauza vantului ii valuia degetele. Mirosul lui era barbatesc, puternic, amestec de cafea tare si briza. El astepta o secunda ca ea sa-l impinga dar ea nu schita nimic, doar isi odihnea palmele pe el asteptand urmatoare lui miscare. Alessia inchise ochii si el o saruta.

Nu era un sarut vulcanic, era unul bland, care le explora senzatiile, care lasa loc de retragere dar si de avantare. Sarutul crestea in intensitate, se gustau reciproc si Alessia se trezi participand la fel inflacarat ca si el. Pentru un momentu tanji dupa nevoia de a-l strange de camasa sa-l aduca mai aproape de ea, trebuia sa fie Mark, trebuia!

Dar apoi isi dadu seama de realitatea acelui moment, nu stia cine e el, pana in acel moment, el ramanea un strain, vru sa-l impinga dar nici nu apuca bine si el se retrase.

Alessia, se simtea inselata, frustrata, mai mult de reactia ei decat de indraneala lui si intr-o clipa, fara sa-si dea seama, il plezni.

Pe fata ei se intiparise socul, nu mai facuse niciodata asa ceva, nici macar nu-i venise sa-i faca asta lui Victor care clar sarise calul. Isi trase brusc mana la piept cu pumnul strans ca si cum ar fi ars-o, ca si cum nu ea a facut asta.  

Iar el...el... Lovitura ii deranjase ochelarii si acum si-i scotea incet. Si apoi o privi, direct si fix cu ochii aceea minunati de verzi, si cu un zambet stramb si amar spuse:

-          Vezi Alessia, pana la urma ti-ai dat seama ca nu ma cunosti. Si porni repede in jos pe trepte pana la parcare.

Alessia se intoarse spre el, socul o incetinise, o amortise, apuca doar sa coboare o treapta cand el deja urcase in masina. Dadu sa zica ceva, dar sunetul masinii o acoperea. Reusi sa mai coboare cateva trepte, dar deja masina aceea neagra si mare, pe care in continuare o vedea ca pe o pantera gigant disparea din parcare.