Seductie vanata

Cap XVIII

Nu stia cat trecuse, interiorul ii fierbea de frica dar muschii ii erau inghetati sub frigul impregnat de aerul rece din depozit. Stalpul de beton parea un munte la poalele caruia avea sa sfarseasca fara ca cineva sa afle vreodata. Pielea fetei ii era brazdata de urmele lacrimilor uscate, pe care acum nu mai avea forta sa le verse. Incercase in zadar sa se smulga din stransoare, sa-si miste mainile intr-o pozitie care sa ii ofere o minima sansa de scapare. Dupa durerea usturatoare era sigura ca metalul catuselor ii scrijelise ca un cutit bont dar indarjit incheieturile, dar si-ar fi taiat si mainile numai sa scape de acolo.

Panica fiecarui moment suplimentar petrecut in locul acela o aducea din ce in ce mai aproape de un colaps, respiratia era sacadata si rapida, inima ii bubuia de parca ar fi vrut sa fuga inaintea ei, sa scape din cusca pieptului si sa dispara inainte de revenirea monstrului. Aproape ca-si dorea sa lesine, sa evadeze prin orice mijloc din teroarea care se prelingea peste ea la fel ca sudoarea rece care ii acoperea trupul sleit de incercarile desarte de a se elibera.

Din cand in cand se incorda in asteptare, i se parea ca aude pasi, sau masini, sau doar scartaieli ale tablei depozitului, ca si cum in fiecare petec de intuneric sa nastea o umbra menita anume sa o vaneze daca reusea sa scape. Incremenea fara sa respire asteptand un alt sunet, simtind cum tipatul spaimei crestea in ea ca un butoi sub presiune gata sa explodeze, gata sa-i rupa interiorul in o mie de bucati si sa-i pulverizeze toate simturile. Si apoi linistea cuprindea totul si Alessia se simtea ca intr-un roller coster, ura la fel de mult incordarea la auzul sunetelor cat si linistea de dupa care o ingropa si mai adanc in singuratate, in inevitabilul curs al destinului care o adusese legata de un stalp in mijlocul pustietatii fara o farama de speranta de care sa se poata agata.

Nu stia cat trecuse, i se parea ca o eternitate, si in acelasi timp spera ca nu trecuse chiar asa mult ca sa aiba timp sa gaseasca totusi o solutie de iesire. Mirosul de praf si vechi o imprejmuia si o acoperea in timp ce incerca sa pipaie cu picioarele podeaua, in speranta ca va gasi un capat de sarma cu care sa isi desfaca catusele. Si acest efort se dovedi in zadar si acum Alessia se lasa inerta cu spatele lipit de stalpul rece, oferindu-si un moment de respiro care se transforma intr-o capitulare, nu mai avea nici o idee, nici o scapare...putea doar sa astepte. Ce? Moartea?! Probabil, desi asta nu era lucrul cel mai urat care i se putea intampla. Gandul asta o facu sa tremure involuntar, fiecare muschi era cuprins de spasmul adrenalinei nascute din frica, din spaima pura, singura reactie de care mai era capabila acum.

In spatele ei o unda de lumina isi facu aparitia pentru o fractiune de secunda si apoi totul se cufunda in acealasi intuneric de smoala si praf, avu senzatia ca nervii ei intinsi i-au jucat o farsa, in disperarea de a se salva si-a imaginat o lumina?! Propria ei fata Morgana?! Dar era asa de liniste si totul parea atat de nemiscat incat cu siguranta i se paruse, incerca sa se uite in intuneric simtind cum tremurul ii devinde din ce in ce mai puternic, ca si cum toata energia de care mai era capabila se concenta in privire si restul trupului era lasat sa se zbata in frison.

Un clinchet metalic se aude la milimetrii distanta de ea si o mana inmanusata ii astupa gura, spaima o face sa incerce sa traga aer si sa tipe dar corzile vocale nu o ajuta, reactia instinctuala de aparare o face sa-si miste mainile catre buzele acum acoperite de materialul negru al unei manusi barbatesti. Spre uimirea ei le are libere, catusele se desfac ca si cum ar fi fost de carpa si ea apuca cu disperarea omului haituit mana ce ii tine glasul prizonier.

-          Shhh sa nu tipi, trebuie sa iesim repede de aici.

Vocea asta, vocea asta soptita...Doamne ar putea fi adevarat?! Mintea Alessiei se incordeaza intr-un efort de concentrare, ca o naufragiata ce iese la suprafata din mijlocul unei ape intunecate ce ameninta s-o inghita, iar din negurile cele mai adanci a aparut vocea lui, farul care o ghideaza spre tarmuri pasnice.