Vecina cu BTS?!

3. Secretul lui Jin

O ciufulesc pe iubita mea Ricky și cu un zâmbet trist îmi pun tricoul violet care îmi completează ţinuta. O iau în brațe și părăsesc camera aproape trântind ușa.

—Pleci? întreabă Alexandra.

—Da, spun și o las pe Ricky în brațele ei ca să mă pot încălţa în timp ce ea îi pune lesa.

Mă încalț cu mocasinii mei comozi și îmi iau telefonul și cheile.
Încerc să îmi revin după petrecerea de aseară și să îmi distrag atenția cu altceva. Sper că acei băieți o să aibă bunul simț să nu mă mai caute.

Iau lesa care o ghidează pe Ricky să mă urmeze și ies afară după ce îmi iau la revedere de la iubita mea prietenă. Nu am nevoie decât de ea și de Ricky. Nu am nevoie de băieți. Chiar dacă sunt celebri se cred prea importanți.

Odată ce ies afară aerul rece de toamnă mă întâmpină şi mă invită să mă bucur de răcoare. Inspir adânc şi închid ochii încercând să îmi golesc capul, dar imaginea lui Jimin nu vrea să dispară. Oftez şi simt cum Ricky trage de lesă vrând să mergem mai departe. Îi zâmbesc scurt şi pornim la o plimbare. Parcurgem câteva străzi care îmi trezesc mici amintiri din copilărie. Am mai fost în Coreea de Sud de câteva ori în vizită la bunica mea, dar după moartea ei nu am mai avut motive să vin aici.

Clipesc rapid și îmi dau seama că nu recunosc împrejurimile. Sunt magazine și clădiri pe care nu le-am mai văzut până acum. Simt că îmi bubuie capul din cauza băuturii de noaptea trecută. Am luat calmante, dar nu își fac efectul. Încerc să fac un ultim pas în căutarea unui punct de reper cunoscut.

—Ai grijă! aud cum țipă cineva la mine și mă trage puternic de mână înapoi.

Ricky se adăpostește tremurând după picioarele mele. Mă întorc și dau de o pereche de ochi căprui frumoși și familiari.

—Nu vezi că e roșu? întreabă fetița arătând spre semafor.

Dacă ajungeam să fac și acel pas o mașină urma să mă ia pe sus. Slavă Domnului că a fost cineva să mă tragă înapoi.

—Da... scuze, spun eu scurt uitându-mă în jos la ea. Mulțumesc că m-ai salvat, îi zâmbesc eu.

—Cu plăcere, spune ea. Dar, unnie, de ce ești așa distrasă? Sau nu sunt semafoare de unde vi tu?

Îi zâmbesc şi ea îmi răspunde cu același gest.

—Unnie nu prea a avut o zi bună, ok? Mersi că m-ai salvat.

—Ce e în spatele tău? mă întreabă rapid ca și cum eu nu mai sunt în fața ei.

—Ah, ea e cățelușa mea, Ricky, spun și o iau în brațe, aducând-o în fața ei.

Aud un chițăit lung și ascuțit ce provine de la fetița din fața mea după care saltă de fericire.

—Ce drăguță e! Pot să o țin și eu? mă întreabă ea cu ochii mari și drăguți.

—Sigur...

Îi arunc o privire calmă lui Ricky ca să o calmez și o plasez încet în brațele fetiței.

—Bună, eu sunt Lee Ji Na, spune ea și o pipăie ușor pe lăbuțe.

Este atât de drăguț peisajul încât nu mă pot abține sa îi fac o poză. Ji Na mă observă și zâmbește pentru a doua poză.

—Mi le trimiți și mie? întreabă ea.

Facem schimb de numere și îi trimit pozele. Trece mai bine de jumătate de oră în care stăm de vorbă. Ne-am așezat pe o băncuță şi Ricky stă liniștită în brațele ei.