Vecina cu BTS?!

Emotiile de dinainte de concert

-Nu ai de gand sa te trezesti?!ma imbranceste Alexandra aproape tipand la mine.

-De ce?intreb eu fara sa deschid ochii.

-Ai primit o scrisoare. E de la mama ta, continua ea si sar ca arsa din pat.

-Poftim?! Unde e?!tip eu.

Imi flutura plicul prin fata si ma intind sa il iau, dar ea ma evita zambind.

-Am glumit, ma linisteste ea si ma abtin sa nu tip. Dar scrie totusi ca e pentru tine, continua si mi-o inmaneaza.

-Yah!tip la ea dupa ce insfac scrisoarea. Sa nu ma mai sperii asa!

-Scuze, scuze. Oricum, a fost o idee neinspirata, cine mai trimite scrisori in ziua de azi? chicoteste ea. Pentru asta exista telefonul.

Ma stramb urat la ea si apoi ma lasa singura in camera. Casc de somn si privesc ceasul de pe comoda: 9:46. Nu putea sa ma mai lase pana la 10?

Ma ridic din patul meu confortabil si trag usor draperiile mov ce se asorteaza cu atat de multe lucruri din camera ca ma face sa zambesc in fiecare dimineata. Deschid fereastra pentru a lasa aerul rece sa intre in camera si sa ma trezeasca de-a binelea. Suntem in prima luna de toamna si am implinit deja 18 ani, ce poate merge prost?

Adopt o atitudine serioasa si insfac pentru a doua oara plicul pe care l-am lasat pe pat. Citesc scrisul rosu care indica faptul ca e ceva urgent. O deschid cu o mica ezitare, dar imi fac curaj si inspir, racorindu-ma cu aerul proaspat. Citesc fiecare rand in parte si raman gura casca. A aparut un alt proprietar?! Apartamentul asta a apartinut parintilor mei, asta nu poate fi adevarat. Un numar de telefon imi sare in ochi si nu mai astept nici macar o secunda, luand telefonul si formand numarul.

-Alo?raspunde un barbat de pe celalalt capat al firului.

-Alo!raspund eu hotarata. Buna ziua, am sunat in legatura cu scrisoarea primita. Cred ca este o greseala, ii spun eu incercand sa par calma.

-Nu scrie ca e pentru tine?incepe el nepoliticos. Daca este numele tau, atunci nu e o greseala, spune el si ma enerveaza.

-Dar nu se poate!tip eu in telefon. Apartamentul acesta apartine parintilor mei.

-Imi pare rau, spune el,dandu-mi impresia ca e ogreseala intr-adevar si incep sa zambesc triumfatoare. Dar au trecut aproape 20 de ani de cand apartamentul nu a fost folosit, continua el si imi sterge zambetul de pe fata. Proprietarul complexului a hotarat sa il puna in vanzare si au fost multi chiriasi pana acum. Urma sa soseasca un nou chirias si era pornit sa cumpere apartamentul, dar ati aparut voi de nicaieri fara sa anuntati.

-Asta are macar sens?!ma rastesc eu. De ce sa anuntam daca este proprietatea noastra?!Aish, chiar nu inteleg. O sa fac o reclamatie la politie!spun eu.

-Domnisoara, nu ati vazut plicul? Exista si o stampila de la politie pe ea, deci totul este legal, imi spune si ma reped sa ma uit pe plic.

Este adevarat. Exista o stampila si o semnatura de la politie pe plic. Acum ce ma fac? Daca eram numai eu, gaseam cumva o cale sa ma mut cu chirie in alta parte, dar acum locuiesc cu Alexandra.

-Chiar nu pot face nimic?intreb resemnata si arunc plicul pe pat.

-Pai ati putea da mai mult ca acest viitor cumparator si puteti ramane, imi spune el si ma incrunt.

-Si cat a dat el?intreb sperand ca nu e o suma prea mare.

-5.000.000 Woni, spune el si mi se taie respiratia. Si asta e doar avansul, continua si simt ca mai am putin si imi ies ochii din orbite.

-Cat?!tip eu si realizez ca probabil m-a auzit tot complexul.

Alexandra alearga alarmata pana in camera in care ma aflu.