Tanara absolventa la actorie se muta in vechiul apartament al parintilor ei din Seoul din Coreea de Sud pentru a-si putea lansa cariera atat pe plan de actorie cat si vocal. Alege sa imparta camera cu prietena ei, Alexandra, care este o mare fana a...
De când am deschis ochii şi până acum oftez continuu, sperând că aşa voi înlătura gândurile care mă bântuie. Am capul plin, dar şi gol. Mă gândesc la atât de multe, la viaţa mea, la prietenii mei, familia şi viitorul meu, dar în acelaşi timp, se ciocnesc, ieşind ca o furtună din mintea mea.
— Mă asculţi? mă întreabă draga mea prietenă.
— Nu, spun eu scurt şi iau ultima înghiţitură de apă după pastilele de dimineaţă.
— Spuneam că băieţii au plecat dis de dimineaţă pentru că dau zor să termine albumul cât mai repede, probabil sunt obosiţi, spune Alexandra mâhnită.
— Te îngrijorezi mai mult pentru Jungkook, nu-i aşa? întreb serioasă, atingând adevărul.
— N-Nu numai pentru el! se bâlbâie ea. Ai uitat că sunt army? Nu voi înceta să mă gândesc la sănătatea tuturor membrilor, continuă ea stângace, butonând mai departe telefonul.
— Cum spui tu, oftez eu sătulă de vorbit.
Ea se holbează insistent la mine, tristă, dar gândindu-se la ceva ce îmi dă fiori. Niciodată nu mi-a plăcut acea privire care aruncă scântei în jur, enervându-mă. Telefonul îi mai vibrează o dată în mână, făcând-o să-şi treacă o mână prin părul ei drept şi brunet.
— Peste jumătate de oră trebuie să plec la muncă, spune ea tristă după câteva clipe de calculat timpul în care se poate pregăti.
— Succes, pufnesc eu morocănoasă şi mă îndrept spre cameră.
Aparent, noaptea trecută am dormit în camera lui Jungkook, iar cei doi au fost nevoiţi să doarmă în acelaşi pat. Alexandra mi-a spus că în timp ce dormeam, Jungkook s-a strecurat somnoros, neştiind că noi suntem acolo, şi s-a pus în pat, lângă Alexandra. Ea aproape a ţipat din cauza sperieturii, dar s-a ruşinat. Nu mi-a spus asta, dar ştiu cum ar reacţiona ea.
Mă arunc pe acelaşi aşternut, cu gândul că voi zace aici toată ziua, reflectând la viaţa mea patetică.
— Crezi că te voi lăsa aşe pur şi simplu? intervine Alexandra imediat, zgâlţâind incă o dată patul cu săritura ei. I-am trimis un mesaj lui JB, o să fie aici imediat cum plec eu, îmi zâmbeşte ea.
— Spune-i să nu mai vină! mă plâng eu ca un copil mofturos.
Ea se ridică, începând să se schimbe de haine. Râzând, aruncă un "Prea târziu! E pe drum!" şi îşi face machiajul nelipsit.
Pufnesc astupând o întrebare de curiozitate. De ce se mai machiază dacă va fii în costumul ăla care ii acoperă faţa? Ea pur şi simplu încă nu realizează cât de frumoasă este. Îmi dau ochii peste cap când o privesc cum şterge şi reface aceeaşi dungă de tuş de mai multe ori, sperând să iasă cât mai perfect. În scurt timp, mă lasă singură, plecând îngânând lucrurile pe care trebuia să le aibă la ea, la muncă. Liniştea apartamentului mă înveleşte într-un cocon din care aş putea ieşi, dar nu vreau. Pentru un timp, voi fii o omidă indecisă, care nu ştie cum să devină un fluture sau dacă se va întâmpla măcar asta.
Singura mea parteneră a rămas Misii care stă totuşi în culcuşul ei după masa copioasă pe care i-o pregătise stăpâna ei. Oftând, aprind televizorul, dar chiar când să mă aşez pe canapeaua care mă aştepta, se aud bubuituri în uşă, care mă fac să tresar. Pufnesc ştiind deja că e JB, dar plănuiesc să mă prefac că nu sunt aici. Am uitat un singur lucru, că există telefoane, iar el are numărul meu. Soneria mea mă dă de gol, auzind apoi un chicot ce provine din partea cealaltă a uşii, în timp ce îi deschid plictisită.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
