Vecina cu BTS?!

Prin ochii Alexandrei

BACK STAGE

-Cautarea Cristianei-

Eu tin in mana o umbrela si stau intr-un loc, cu o lanterna in mana. Ma uit prin jur, dar nu vad pe nimeni, decat pe Jungkook care cerceteaza copaci si tufisuri.

-Ce cauti?il intreb eu.

-Urme sau indicii, ceva de genul asta, spune el atent si isi trage mai bine gluga de la pelerina de ploaie pe cap.

Avem pelerine la fel, dar a mea este turcoaz si a lui e albastra. Ma uit inca o data in jur si odata ce tuna puternic, hotarasc sa nu mai stau pe loc. Nu am de gand sa stau sa ma loveasca vreun fulger. Am si o umbrela, pana la urma.

Fac pasi mari si ma uit in stanga si in dreapta, dar nici urma de Criss.

-Cred ca trebuie sa o luam pe aici, spun eu intorcandu-ma spre Kookie, dar care disparuse.

Ma uit in jur si devin usor panicata. Unde a plecat? Nu era in spatele meu?

-Kookie!tip eu. Oh, nu, am plecat prea departe, vorbesc eu singura. Jungkook!tip mai tare. Criss!

Ma intorc iar si iar, dar nu gasesc drumul inapoi. Acum sunt si eu pierduta?

Cerul pare sa imi confirme asta, cu un trasnet foarte puternic ce pare ca a lovit un copac sau ceva asemanator. Imi da fiori in tot corpul si ma cutremur. Acum inteleg de ce ii e frica Cristianei de asa ceva. Tunetele si fulgerele sunt infricosatoare...

-Koo-

Incerc sa il mai strig inca o data dar cineva ma prinde de la spate si ma sperii teribil. Simt ca mii de fiori pun stapanire pe corpul meu si mai am putin si tip, dar imi pune mana la gura. Incerc sa ma zbat cat de tare pot si scap umbrela pe jos.

-Alexandra!tipa el. Sunt eu!

Dupa ce imi da drumul, ma intorc cu fata la el si rasuflu usurata. Este Jungkook.

-De ce m-ai speriat asa?!tip la el incercand sa acopar sunetul zgomotos al ploii.

Nici nu mai sta pe ganduri si incepe sa tipe foarte tare la mine, nervos:

-Tu vorbesti?! Tu m-ai speriat si m-ai facut sa te caut ca un nebun! Ce-ti veni in cap sa te indepartezi fara sa ma anunti?!tipa el si incepe un interogatoriu.

Raman uimita. Nu am mai vazut partea asta a lui. Este incruntat, fara gluga de pe cap, fapt ce lasa picaturile de apa sa ii ude parul matasos, preligandu-se apa pe fata lui suparata. Se uita in ochii mei si simt o mica durere in spatele cuvintelor dinainte. Cand observa ca nu spun nimic, eu stand trista si cu o atitudine de copil ce a fost mustrat de mama sa, ofteaza resemnat.

Fara sa realizez ce fac, imi pun mana pe obrazul lui drept, captandu-i atentia, el fixandu-ma inca o data cu ochii lui patrunzatori.

-Imi pare rau, spun cu buza tremuranda si un alt tunet ma face sa tresar.

El nu mai asteapta si ma ia strans in brate. Sentimentul este coplesitor, dar ma simt protejata.

-Nu-i nimic, dar te rog, nu o mai face, spune si se indeparteaza. Intelege ca esti predispusa la pericole!tipa el din cauza zgomotului din jur. Daca nu esti langa mine, o sa stau mereu cu grija!

Multe ganduri mi se aduna in minte. Ma crede asa de slaba? E din cauza incidentului de la studio?

-Poftim?!exclam eu. Nu sunt predispusa la pericole, oke?! Nu s-a mai intamplat nimic de la incidentul cu studioul!tip eu si am o presimtire ca asta o sa se transforme intr-o cearta.

-Intelege ca stau cu grija!imi raspunde el si alte tunete se fac auzite, dar nu le dau atentie.

-Si de ce, ma rog, stai tu cu grija?!tip eu.