Febra One Direction

Țeapă

Urmaream ambulanta cu masina mea, lacrimile coborand pe obrajii mei ca picaturile de roua de pe frunze.
Darcy ma tot intreba ce s-a intamplat, dar ce puteam sa-i spun?
Ca mama ei a facut accident? Din cauza mea? Ca atunci cand am vazut-o prinsa intre fiarele masinii cu sange pe fata, culoarea ciocolatie a ochilor ei disparand, la fel cum si viata o facea?
Am pufnit mai tare in plans, deabea putand sa vad pe unde merg, dar trebuia sa fiu atant, nu-mi permiteam sa-mi pierd si fata.
Fata mea. Copilul meu. Sunt tata. Niciodata nu m-am gandit prea mult la asta. M-am uitat pentru o secunda la Darcy care adormise pe locul pasagerului, putand sa distind pe obrajii ei dare de lacrimi uscate.
Am oftat, stergandu-mi lacrimile cu dosul palmei, parcand in parcare.
I-am vazut pe baieti si pe fete apropiindu-se ingrijorati, toti avand lacrimi in ochi.

-Amber, stai te rog cu Darcy. Suna-ma daca se trezeste si incepe sa fie agitata sau se intampla ceva. Ea aproba stergandu-si lacrimile si intrand in masina.

Am fugit toti in spital, intreband de Brittney Smith.
Am urcat rapid la etajul unde era ea, exact cand facusem coltul, vazand-o pe o targa, intrand in sala de operatii.
Ne-am asezat pe scaunele din salon, simtind privirea lui Amy pe mine.
Mi-am ridicat capul spre ea, vazand-o cum sta in bratele lui Eddy, avand ochii rosii si dare de lacrimi pe obraji.

-Crezi ca nu ma doare? Vocea mea era ragusita si mica, ca o soapta.
Ea nu a zis nimic, doar se uita la mine, cu o privire plina de ura si dezamagire, a lui Eddy fiind la fel..... Toti, aveau privirea asta, adresata mie.
Am deschis gura ca sa zic ceva, dar imediat am izbucnit in plans ca un copil mic, punandu-mi fata in palme si coatele pe genunchi.

Am simtit o mana pe umarul meu, ridicandu-mi capul si vazandu-l pe Niall, stand pe vine, fix in fata mea, cu ochii rosii si o fata serioasa.

-Nu ai vrut sa se intample asta, dar acum e momentul potrivit sa te gandesti la ce o sa faci in continuare. Ce o sa faci daca ea isi revine, sau daca-

-Doar atat. O sa-si revina. Trebuie sa-si revina. Spun privindu-l disperat in ochi.
Nu accept alta optiune. Nu vreau sa existe si optiunea de a o pierde pe Brit.

***

Au trecut doua zile. De cat timp sunt aici? De doua zile. Cate pauze am avut? Cat sa merg pana la baie si inapoi.

-Harry trebuie sa mananci ceva. Ma roaga Louis intinzandu-mi un burger.

-Nu imi e foame. Asta e raspunsul meu de doua zile incoace.

-Nu ai mancat de doua zile! Vrei sa mori?!

-Merit asta...

-Ba nu, nu meriti. Si Darcy? Ce o sa se intample cu ea?

Am inghitit in sec cand ma gandeam la o mica Darcy stand intr-un colt si plangand.
Nu pot sa ii fac asta.

-Harry, trebuie sa mananci. Imi ridic privirea de la ciucatele mele, uitandu-ma atent la Amy, care nu vorbise cu mine in zilele astea.
S-a lasat pe vine, fiind fata in fata cu mine, punandu-si o mana pe obrazul meu.
Mi-am inchis ochii incercand sa-mi imaginez ca era atingerea calda a lui Brit.
Am oftat, deschizandu-mi ochii, nesimtiind acea caldura de care aveam nevoie.

-Trebuie sa fi puternic, Harry. Atunci cand Brit se va trezi are nevoie de tine treaz si sanatos, nu de un Harry pe jumatate mort si gata sa-i ocupe patul.

-Ok. Ai-ai dreptate. Ma duc sa-mi iau o cafea.

-Era vorba saananci. Comenteaza ridicandu-se si dandu-se intr-o parte.

-O sa mananc.... Dupa ce beau o cafea. Ma ridic, ducandu-ma la tonomatul de dupa colt.

Dupa ce imi iau o cafea, ma intorc inapoi.
O asistenta vorbea cu prietenii mei, eu grabind pasul pentru a afla vesti noi despre iubita mea. Brit! Voiam sa zic despre Brit...

-Smith.. Asistenta cauta pe fisele ei. Ea... Ea a decedat.

Am simtit cum cineva mi-a bagat un cutit in inima, intorcandu-l de mii de ori dintr-o parte in alta.
Am scapat cafeaua, simtind cum lacrimile sarate mi se scurg pe barbie in jos.
Nu se poate. Nu se poate ca ea sa moara!
Am trecut pe langa ei indreptandu-ma spre salonul lui Brit.
Am deschis rapid usa, vazand micul corp asezat pe pat.
M-am apropiat incet, de parca as fi putut s-o ranesc cu simplul fapt ca respir.

Mi-am atintit privirea spre aparate, auzindu-le bipaitul.

-Asistenta incompetenta. Marai din cauza sperieturii pe care am tras-o. I-am luat mana in mainile mele, sarutandu-i incheietura.

-Mereu incompetente, nu-i asa?

-Mie imi spui? Raspund dandu-mi ochii peste cap. Staaai...

-Brittney?! Exclam uimit si al naibii de fericit.

-Cel putin jumatate. Imi zambeste o bosit.
Lacrimi de fericire mi-au aparut in ochi, aplecandu-ma spre fata ei, pentru a-i studia trasaturile perfecte.
Ochii mi s-au oprit pe buzele ei, ciocnindu-le incet si pasional de ale ei.
Brittney mi-a raspuns la sarut, punandu-si o mana pe obrazul meu, tragamdu-ma mai aproape.

-Mi-ai lipsit. Ne soptim unul altuia in acelasi timp, zambindu-ne cald.

S-a dat intr-o parte, tragandu-ma spre ea.
M-am asezat, acum uitandu-ne unul in ochii celuilalt.
S-a apropiat de mine, asezandu-si capul in scobitura gatului meu, eu imbratisand-o si sarutandu-i crestetul.

Hey! Cum a fost capitolul? Sper ca nu v-ati suparat din cauza glumei:)))... Doua colege ma sifonasera din cauza asta :))