O răpire fără martori. *FINALIZATĂ*

capitolul 30

Îngeri simt durere ?
Demonii simt durere ?

Nu știu cea ce sunt . La viața mea am făcut multe păcate. Pot să spun că nu am fost chiar una dintre cele mai cuminți fete din lume . Dar , chiar așa ? Să termin sfâșiată de un nimeni ? Trecusem prin multe , nu era vina mea , că nu avusesem o familie care să mă învețe ce este bine și ce este rău . Nu era vina mea , că mă îndrăgostisem greșit . Și nu era vina mea că cineva luase decizia de a mă răpi , pentru aș opri setea de răzbunare .

Stai o secundă .Gândesc ?

Lumina străbătea printr-o mică fereastră și îmi ataca direct ochii lăsându-mă cu nedumerirea dacă aceasta era acea lumină albă de care toată lumea vorbea .
Am deschis ochii de tot , și am observat atentă toate detaliile .

Două paturi mici , un dulap , un geam minuscul , și pereți tapetați într-o culoare gri . Mirosul era groaznic , dar totuși mă bucuram că puteam să respir după loviturile pe care le primisem ziua trecută .

În patul de lângă mine se afla Denis , care stătea și privea pe diminutul geam , cu fața umflată de la toate loviturile pe care le primise .

-îmi pare rău .-Mi-a spus , fără să își ia pivirea de la geam .

-Pentru ce ?

-Trebuia să am grijă de tine . Tu erai fata . Tu aveai nevoie de ajutor .

-Nu este vina ta . Nici tu nu te așteptai la asta .

-Aruna , credeam că murisei . Ai dormit timp de aproape 2 zile . Scârba aia -A finalizat coborând tonul său , și mișcându-și privirea de la ușa .-Scârba aia te lăsase inconștientă pe jos .

Stai o secundă . Dormisem timp de două zile ? Ce era asta ?

-Ce a avut ?

-Din câte se pare Yilan a plecat , iar el a dorit să se răzbune pe noi . Mai ales pe tine .

Yilan plecase . Yilan chiar mă abandonase fix atunci când aveam cea mai mare nevoie de el . Când în sfârșit aveam lucrurile clare , când în sfârșit știam ce voiam . Poate pentru el eu chiar nu eram nimic . Poate asta forma parte din răzbunarea sa .
Nu . Yilan nu era așa . Ar fi trebuit el să aibă niște motive .

Tu de unde știi cum este ? Nu te mai minții singură .

Poate nu știam de unde , dar eram sigură că se întâmplase ceva . El nu ar fi plecat niciodată așa .

-Ce o să se întâmple cu noi ? -Întreb eu în timp ce îmi șterg o lacrimă care îmi curgea pe obrazul de culoare mov .

-Ăla mi-a spus că atunci când te trezești să te iau și să mergem la el .
O să ne ducă acasă . Dar m-am jurat că nu am să spun nimic despre el . Iar tu o să trebuiască să faci același lucru .

M-am ridicat cum am putut din pat și am plecat amândoi din acel loc .
Phil când ne-a văzut , ne-a făcut un semn , iar după câteva minute a apărut din nou cu un ghiozdan la umăr .
Am urcat în mașină , și am pornit la drum .
Nimeni nu spunea nimic și sincer vorbind asta și îmi doream . Îmi doream liniște . Doream să ies la o întâlnire cu gândurile mele .

Când în sfârșit am crezut că eram "în siguranță" Phil a oprit mașina pe o autostradă , după care ne-a împins afară din mașină .

-Scârba .

-Chiar .

Atât eu cât și Denis , mergeam cum puteam pe lângă autostradă . Treceau mașini din când în când , dar cine s-ar fi oprit să ia în mașina sa niște adolescenți străini plini de sânge .
Spre norocul nostru , când aproape soarele dispăruse de pe cer , a apărur un tir , cu un om cu suflet mare .
Omul a oprit tirul pe care îl conducea , și a coborât din el .
Omul era unul plinuț , cu câteva fire de păr pe chelia sa , purta niște blugi vechi și un maieu pătat de ceva care părea să fie muștar .

-Oh , doamne Dumnezeule . Ce vi s-a întâmplat ? Haide , urcați .

Denis m-a ajutat să urc , după care s-a poziționat și el lângă mine .
Omul ne-a oferit niște apă și câteva pungi de alune care le mai avea prin mica cabină .
Acolo am inceput să îi povestim totul.

-Păi și în tot timpul ăla nu și-au dat măștile jos ?

Denis si cu mine ne-am privit , și am vorbit în acelasi timp .

-In niciun moment .

-Doamne , ce nenorociți . Mâine dimineață vă trezesc eu , îndată ce ajungem. Încercați să dormiți puțin .

Și așa cum a spus omul acesta am adormit , pentru prima dată am adormit fără să-l am pe Yilan în minte , fără să mă gândesc la nimic altceva . Mă gândeam doar la faptul că aveam nevoie de ceva ore de somn .

Seara mi se făcuse destul de scurtă , iar atunci când m-am trezit nu am putut să mă abțin să comentez ceva , până când mi-am dat seama unde eram .

Denis ajunsese la destinul lui .
Trebuia să îmi iau la revedere de acel prietem care îmi devenise frate . De acel frate care îl cunoscusem acum 3 luni , și care încercase să mă apere de fiecare dată când putea .
Și ne putând să evit acest lucru . Când am coborât din tir pentru al îmbrățisa , am început să plâng . Am plâns pentru toate zilele în care m-am conținut . Am plâns pentru tot .

-Să iei un afiș de ,, se caută " și să mă suni .

Mi-a spus și a plecat .

Am urcat din nou în tir , și ne-am continuat drumul .

Două ore mai târziu , am ajus la destinația noastră . Iar eu i-am mulțumit acelui om pentru că ne adusese , chiar dacă omul insista să mă ducă până în fața căminului , eu l-am rugat să nu o facă , doream să merg .

Și așa am coborât din tir și mi-am urmat drumul spre cămin .

De îndată ce am ajuns la ușile căminului , nu am putut să-mi abțin lacrimile și emoțiile . În sfârșit eram în sigurață .
Am urcat scările spre camera mea . Și mi-am luat cea mai mare supriza din viața mea . Am deshis ușa și camera era plină de polițiști , o femeie brunetă , se afla Alexa , Madison , Kevin si el . Louis era aici .

-Nu știam că era o ședință la mine în cameră .

Toți mă priveau cu gura deschisă .

Ce, am maimuțe pe față sau ce ?

Bine , poate eram plină de sânge , și lovită , dar chiar așa ?

-Aruna .. ? -Întreabă femeia brunetă , care mi se părea cunoscută .

Mama .