The Wild Wolf

Eu

 Alerg prin paduri destul de des si iubesc sa imi petrec timpul prin natura, ma ajuta sa ma descarc de tot ceea ce simt si de toata energia pe care o acumulez, uneori ma simt ca un macnet care atrage energia negativa. Este foarte placut sa raman noaptea in inima padurii si sa stau intinsa pe patul moale de frunze privind cerul printre crengile copacilor, sa studiez fiecare vietate si sa ascult fiecare zgomot pana sa adorm.
Padurea e ca si mama mea, singura pe care o am, ea ma asculta si imi suporta in fiecare noapte durerea exprimata prin urletele, ea imi da voie sa ma hranesc din pulpa ei si sa beau din sangele ei. Imi alina sufletul cand ma simt singura...defapt sunt singura...pe cont propriu intr-o lume intunecata si rea.

Este iarna si este anotimpul meu preferat deoarece totul amorteste si se imbraca in plapuma de spuma alba iar padurea este mirifica si foarte misterioasa trezind un sentiment salbatic in mine. Zarind o caprioara imi dau seama ca nu pot sa o atac oricat de mult m-as gandi ca totusi asta trebuie sa fac ca sa traiesc si sa nu mor de foame, dar ma abtin si de data asta gandindu-ma ca poate chiar sunt o fiara.

Am stat sa ma gandesc mult daca sa actionez chiar daca corpul meu imi spunea "Sari pe ea sa o sa mori de foame" insa am fost intrerupta de un gemet de urs care mi-a atras atentia, din fericire pentru ca nu stiu cat ma mai puteam abtine, intr-un mod infricosator. Parea a fi un mascul insa stiam ca nu ii pot face fata singura daca ma vede inainte de a pleca de acolo.
Ma indepartez incet pasind pe zapada rece care imi umezea labutele si dintr-o data simt respiratia ursului suflandu-mi in urechi.
Am stat nemiscata pentru doua secunde apoi mi-am indreptat privirea catre el stand nas in nas. Privirile noastre s-au intalnit si cum mi-am dat seama cat de nervos era, stiam sigur ca trebuie sa ma retrag fara sa ma umflu prea mult in pene.

Evident ca nu m-am putut abtine pana nu am ranjit un pic la el insa, spre surprinderea mea ursul nu avea ganduri rele asa ca s-a retras inainte sa o fac eu dandu-mi de inteles ca am cale libera insa era clar ca daca mai dadeam nas in nas cu el inca o data, nu ar fi iesit prea bine. Eram destul de speriata chiar daca am avut un pic de tupeu in privire. Nu arat niciodata ce ma doare sau ca imi este frica dar tot un caine speriat si las raman pentru ca nu sunt in stare sa ii tina piept nimanui... ma retrag sperand ca nu o sa creez problem si uite asa nu prea sunt "o fiara de temut"...ce fel de lup sunt eu?!
Viata salbatica este grea asa ca trebuie sa ma obisnuiesc pentru ca acum nu mai sunt un pui, sunt un lup in toata firea! Trebuie sa stii cum sa supravietuiesti dar eu traiesc dupa un principiu care ma face s aim asum o gramada de riscuri: "Daca nu risti, nu castigi".