The Wild Wolf

Ma inec...

  Respiratia mea devenea din ce in ce mai sugrumata, lacrimi fierbinti imi incalzeau corpul aproape inghetat in baltoaca aceea care se adancea din ce in ce mai mult, prima data am crezut ca nivelul apei creste dar defapt eu ma afundam. Daca ma miscam brusc, algele incepeau sa ma stranga si mai tare si nu se ivea nimeni printre copaci...eram singura asteptandu-si moartea. Tot ce puteam auzi erau decat pasarile care ciripeau printre copaci si plansul meu de neoprit.

-Nu te mai zbate! Tot ce faci este sa iti scurtezi moartea. Planta o sa te stranga si mai tare. Spune o voce cunoscuta.

-Da-mi drumul! Incerc sa scot niste cuvinte pe care le scuip cu disperare.

-Nup...trebuie sa stai acolo cumintica! O silueta isi face aparitia dupa un copac insa sta ascunsa, numai umbra i se putea vedea.

-Ce s-a intamplat cu prietenii mei? Sper ca nu au patit nimic! spun eu ingrijorata varsand inca un sir de lacrimi numai la gandul ca Zyra si Yuri nu sunt in siguranta.

-Stai calma, oricum nu exista prieteni adevarati! Sigur te folosesti de ei sau, cel mai rau in cazul tau, ei de tine. Dezamagirea din glasul ei mi-a demonstrat ca este o fiinta a carei speranta se dusese de mult.

-De ce crezi asta?! Prietenii adevarati exista doar ca sunt putini. Iesi din umbra ca sa te vad!

-Daca ma vezi ce rezovi? Spune cu o voce calma.

-Vreau sa vad cine esti!

-Nu ma cunosti...degeaba vrei. E bine sa vrei, dar...

-Am un sentiment ca te cunosc foarte bine. Iesi odata de acolo!

   Si nu mi-a mai raspuns. Incercam din rasputeri sa nu ma zbat dar eram atat de furioasa si panicata in acelasi incat nu stiu cat timp mai puteam sta fara sa nu imi fac rau singura.

-IESI DE ACOLO! zbier eu dupa trei minute de liniste.

   Dar degeaba pentru ca nu imi mai raspundea nimeni. Poate deja plecase, poate nu voia sa mai vorbeasca cu mine sau poate nu ii placea sa asiste la moartea unei fiinte dar oricum cu ea sau fara ea, tot singura eram. Ma agitasem indeajuns de mult incat sa ma stranga nenorocitele alea de plante taioase asa ca am inceput sa sangerez de la incheieturi.

-Te aud! Ai impresia ca nu te aud?! spun eu nervoasa dar si disperata pentru ca nu imi doream deloc sa fiu singura si deja apa imi ajungea la nivelul taliei. La scurt timp aud un fosnet printre frunze.

    Dupa cateva minute iese din umbra fata care ma supraveghea.

-Eh...multumita? Spune ea si se apropie de mine uitandu-se fix in ochii mei.

-Emma? Trezeste-te!! Esti manipulata, ti-a spalat creierii. Uita-te la mine, sunt eu, Tomyris! Ii spun eu crezand ca o sa isi revina. Avusesem o vaga presimtire ca Emma era cea care m-a injunghiat si stiam ca tot ea era si cea care urmarea moartea mea lenta si dureroasa.

-O da...am auzit de tine. Berna mi-a povestit ca esti inamicul nostru. Spune ea.

-Pff...auzi inamic. Sunt prietena ta si ar fi bine sa iti amintesti asta mai repede pentru ca, daca nu ai observat inca, ma inec! Ii spun eu cu speranta ca poate nu a uitat de prietenia noastra sincera de trei ani. Ah... sper ca nu stie deja ce sunt eu cu adevarat...of, ce tot indrug aici, nu a fost deloc o prietenie sincera atata timp cat ea nu ma cunoaste cu adevarat.

   Se apropie si mai mult de mine si imi sopteste la ureche: "Dragostea, prietenia si increderea NU EXISTA!!". Ma tinteste cu privirea si se ridica brusc. Norocul meu pentru ca pumnalul ei i-a scapat din teaca fara ca ea sa observe.
Trebuia sa ajung la el.
   Dupa ce m-am asigurat ca Emma plecase de tot, mi-am intins mana dupa pumnalul care se ajundase un pic mai departe de mine. Buruienile alea nenorocite au inceput sa ma stranga insuportasbil de tare insa nu m-am oprit pana nu am ajuns la el. Bucuroasa ca am reusit sa pun mana pe el, am inceput cu mainile insa cum am facut o mica zgarietura, a iesit un fum care mi-a provocat ameteala si greata insa dupa nu mai mult de un minut am lesinat.