The Wild Wolf

Complicat lup...

  Dupa ce i-am inapoiat medalionul mi-a multumit si a plecat. Ma uitam lung la el si mi se parea foarte ciudat. Sa pleci asa...pur si simplu?! Normal ca...insistenta cum sunt eu, am dat fuga fuga dupa el.
-Asa deci...din ce haita vii?
-Nu te intereseaza!
  Un raspuns care m-a lasat sa imi inghit urmatoarele cuvinte dar am continuat.

-Bun...fara familie...Povesteste-mi ce cauti? Caci pari foarte grabit.
-Nu te intereseaza..!
-Ei hai! Ai de gand sa ma ti incontinu cu replica asta?!
  Nu raspunde nimic si grabeste pasul.
-Hmm...dar esti si foarte vorbaret! Adaug eu sarcastica.
-Auzi, ai de gand sa ma enervezi? Gata! Ai facut o fapta buna, mi-ai dat ce imi apartinea acum poti sa dispari la parintii tai si sa le spui ce copil bun esti!
  Ce reactie de om recunoscator mai e si asta? Face pe durul dur si asta ma calca pe nervi, asa ca daca vrea , pot sa ii arat ca si eu pot fii rea.

-Dar ce ai de esti asa de rau?! Nu am mai dat de un lup de doi ani in aceasta padure si dintr-o data dau de tine, un nesimtit care nici nu imi multumeste cum trebuie! Poate merit o rasplata, te-ai gandit la asta?!
-Aah...esti o pacoste! Ce ghinion cu o insistenta ca tine! Ce vrei in schimb?
-Sa ma antrenezi!
  I-am spus foarte hotarata oprindu-ma drept in fata lui rezemandu-ma intr-un picior cu mainile incrucisate la piept privindu-l drept in ochi. Ma enerva ca era asa ingamfat dar puteam sa ma folosesc de el. Adica, merita sa imi incerc norocul, poate iese ceva bun din asta.

-Nu ai sanse! imi spune el incepand sa rada si ocolidu-ma ca cu mainile fluturandu-I pe langa corp trecand pe langa mine.
-De ce nu as avea? Ma intorc si incep sa vorbesc cu ceafa lui.
-Tu nu te uiti la tine, catelus plouat?! Esti ametita, foarte prietenoasa pentru un lup, nu alergi destul de rapid... Sa mai continui?!
-Hă..?! Nu alerg destul de rapid?! Pfff...Vorbea cainele care nu stie sa se fereasca cand vine ceva spre el!
-A...pai scuza-ma dar ieseai din tufisuri! De unde ai fi vrut sa te vad?!
-Atunci si tu esti ametit! Si daca tot te crezi asa suprem, hai sa ne intrecem!
  Pana la capatul padurii pana la rau cu un salt peste el. Ce spui?!
-Bine! Abia astept sa rad de tine!
  Si a si fugit inainte de a putea clipi din ochi.
  Nici macar nu am avut timp sa ii spun ca dupa numaratoarea pana la trei putem sa incepem intrecerea asa ca am incercat sa alerg cat am putut de repede ca sa pot sa acopar distanta dintre noi doi. Alergam cat de repede puteam si ajunsesem foarte aproape de el si dupa inca cativa pasi am reusit sa il depasesc. Eram si eu uimita ca sunt asa de rapida insa, dintr-o data, il vad ca se rostogoleste ca bolovanul si ramane pe jos vaitandu-se de glezna. M-am intors repede sa vad ce a patit si parea ca il durea foarte tare. Statea intins pe spate cu genunchiul ridicat si cu ambele maini pe glezna gemand de durere.
-Ah! Bravo! Ai reusit sa strici cursa?! Esti bine? spun eu asezandu-ma langa el si uitandu-ma la glezna lui.
-Au! Nu ma atinge! La auzul strigatului lui mi-am retras mainile incruntandu-ma spre el.
  Un zambet se iveste pe chipul lui manjit de praf iar apoi incepe sa rada cu pofta... ma pacalise potaia iar asta m-a enerva la culme!
-Esti prea slaba! Ai mila de orice misca! Cum vrei tu sa te antrenez sa devi un lup lider, un lup care sa ofere haitei hrana si protectie?! O spune ridicandu-se in sezut incercand sa ma descurajeze sis a imi demonstreze ca nu sunt pregatita pentru asta.
  Dupa ce i-am lipit o palma peste fata am luat-o la goana ca sa castig concursul si sa ii demonstrez ca am potential. Incerca sa ma ajunga din urma dar aveam atat de multa incredere in mine si atata furie incat prinsesem o viteza incredibila. Nu am mai fost niciodata asa de rapida si eram foarte mandra de mine cand ajunsesem la rau inaintea lui facand un salt mare in aer.
-Aha...deci cine a ajuns primul la linia de sosire? il intreb eu mandra de mine dupa ce isi face si el aparitia parand luat prin surprindere.
-Te-am lasat sa castigi!
-Hai nu mai spune! Recunoaste, am fost mai rapida decat tine!
-Eeh...nu prea m-am straduit.
  Am pufinit dezgustata de mandria lui dusa la extrem, dar eram multumita de mine. Si ma bucurasem ca am avut posibilitatea de a-i lipi o palma peste fata.
-Cum spuneam, ma vei antrena tu, nu? O spun cu un zambet de satisfactie pe buze.
-Eh...daca o sa fi asa de insistenta si se pare ca nu am cum sa scap de tine pentru ca te tic a un scai dupa mine, cred ca nu am de ales. Asa ca...sa zicem ca iti dau o sansa. Cel mai probabil o sa o risipesti tu cumva dar toti meritam o sansa, nu?
  Ma privea de sus si era foarte ingamfat dar trebuia sa il suport daca depindea de pregatirea mea.

  Pacat ca imi placea zambetul lui arogant.