Tower Bridge

1

Drumul este mult prea aglomerat pentru gustul meu sau poate mi se pare mie, deoarece sunt în întârziere. Din nou. Nici în dimineața asta, la fel ca în ultima săptămână, nu a auzit alarma sunând și sunt iarăși pe fugă. Nu pot să îmi dau seama cât somn încape în mine deși sunt, vorba partenerului meu "cat un scuipat". Nu sunt genul de persoană care să piardă nopțile, cel puțin nu mai sunt,nu de când...... Pfff. Mai bine nu cad pradă amintirilor,deoarece pic în butoiul cu melancolie și cu greu mai ies de acolo, iar în acest moment nu îmi trebuie asta, mai ales că sunt în întârziere, deși cred că ei m-ar fi înțeles. Dar mai bine nu. " Hai Anne. Mai cu viață, mai cu tupeu spre muncă", îmi șoptește conștiința. Și bag piciorul în accelerație.
Atâtea mașini. Doamne, zici că s-a spart conducta. Ce naiba se întâmplă de toată lumea are treabă l. Aora asta matinală? Îmi dau o palmă peste frunte. Este luni, nebuno! Toată lumea se duce la muncă. Dar oare câți sunt întârziați ca mine? Cred că sunt destui, deoarece majoritatea sunt nervoși, claxonează de parcă sunetul acestuia ar schimba culoarea semaforului și se aud numai înjurături colorate. Unele chiar nu le-am auzit pana acum. Dar uite cum, în drum spre muncă, mai înveți câte ceva. Și nu neapărat bun. Arunc privire ceasului din bord si constat ca mai am 20 de minute până la începerea programului. Cu traficul asta, sigur nu ajung la timp,dar măcar nu întârzii cu orele. Cotesc în ultimul moment la dreapta pe o strada lăturalnica, tăindu-i calea unui bătrânel uscativ ce abia se zărea din spatele volanului, dar cu o gură atât de bogată încât urechilor mele li s-au făcut rușine de ceea ce auzit. Mi-am cerut scuze salutând cu mâna și mi-am văzut în continuare de drum. Am ajuns, în sfârșit pe Tower Bridge, und traficul este ceva mai fluent, iar claxoanele și înjurăturile de rigoare lipsesc cu desăvârșire. Arunc o privire în oglinda retrovizoare și constat cu stupoare că nu m-am pieptănat. Era prea frumos ca totul să fie bine. Dar, totuși, nu e nimic ce nu poate fi rezolvat. Încetinesc ușor, proptindu-mi genunchiul sub volan și mă cotrobăi prin buzunare. E aproape imposibil sa nu am ceva de prins parul pe acolo. Și Aleluia, l-am găsit. Imi prind părul la spate, îmi pun ochelarii de soare și gata, sunt ca nouă. Nu prea mă omor eu cu aranjatul, dar nici să apar ca ultima pasăre rătăcită,cum mă alintă șeful meu. Contemplatul meu în oglinda se termină și măresc din nou viteza. E cazul să nu mai frec menta în trafic și ocolesc din când în când alți șoferi, mult mai somnoroși decât cei de pe bulevard.
Deodată, un motor turat la maxim își face simțită prezența din depărtare și aruncându-mi privirea pentru o clipă în oglindă, observ un Audi Coupe R8 negru gonind în direcția mea. La viteza cu care rulează, mă mir ca are atâta control asupra mașinii. Pun pariu ca depășește 100km\h,dar asta nu e treaba mea, ci a colegilor de la rutieră. Trece cu o viteză exorbitantă pe lângă mine și ciupesc puțin frâna. Cu asemenea nebuni prin trafic, mai bine sa fii precaut. Experiența acumulată de-a lungul anilor, mi-a demonstrat ca în astfel de cazuri sunt mai multe posibilități. Ori e teribilist, ori a întârziat la muncă, ca si mine de altfel, ori se da mare cu mașina proaspăt cumpărată. Sau nu i merg frânele, ori fuge de cineva, de ceva. Trebuie, în orice caz, sa fiu cu ochii în 4. Dar totuși, suntem pe un drum destul de intens circulat. Am și eu momente când viteza în exces este o necesitate și asta pentru ca slujba mea în cadrul departamentului de politie din Londra, o are în fisa postului. Necesitate în sensul că,in momentul în care se efectuează urmăriri și suspecții trebuiesc musai prinși. Dar chiar și așa,în 20 %din cazuri, aceasta nu garantează ca ii prinzi. Cel puțin nu atunci. Sunt prinși ulterior, prin alte mijloace.
O bubuitura puternică ma face sa apasă frână brusc, chiar pana la fund, reușind cu greu sa opresc mașina înainte de a o lovi pe cea din fața meu,iar șoferul din spatele meu, asemeni mie, abia reușește sa redreseze mașina sa nu între în mine. Se are ca toată lumea în dimineața asta, cum am zis mai devreme majoritatea păreau încă adormiți, s-au trezit instantaneu și astfel s-a evitat un carambol de toata frumusețea. Haosul este însă în flaore5. Toți țipă, urla, claxoneaza și multe altele. În momentul în are ies și eu din mașină constat, la o privire scurta aruncata împrejur, ca majoritatea sunt în regulă. Sunt doar speriați, asta se vede clar pe fețele lor. Îmi întorc privirea în față și observ Audi ul de mai devreme răsturnat pe mijlocul carosabilului, cu roțile în sus. Oare de ce nu ma miră? "Al naibii teribilism" îmi zic în gând. O iau la fuga spre mașina, căci teribilist sau nu, are nevoie de ajutor. Scot telefonul din buzunar în același timp și sun la dispecerat.
-Serviciul de urgentă. Cu ce va pot ajuta?
-Sunt detective Anne Smith, număr insignă 08092. Solicit în regim de urgenta o ambulanta și mai multe patrule de poliție. O mașină s a răsturnat în mijlocul carosabilului pe Tower Bridge. Nu știu numărul victimelor deoarece, din cauza mașinilor multiple aflate la fata locului îmi îngreunează drumul pana la cea avariata.
-Echipajele sunt pe drum.
- Mulțumesc!
Arunc telefonul în buzunar și cu greu îmi fac loc printre oamenii adunați ciorchine lângă mașina avariata. Curioși. Dar mai mult încurcă decât sa ajute. Timpul este limitat în astfel de situații și fără sa stau pe gânduri ma aplec sa ii iau pulsul șoferului. Este slab, dar este. Are părul lung, iar în prima instanță am crezut ca este femeie. Ce m a făcut însă să mi schimb parerea, este tricoul alb, deja pătat se sânge, ce se mula pe trupul țintuit de scaun de către centura de siguranță. Ii desfac centura și cu ajutorul oamenilor din jur, reușim sa îl scoatem afara, întinzându l pe carosabil la o distanta considerabila de automobil. Îmi scot geaca și o pun sub capul bărbatului. Examinându i rănile, constat ca cea de la cap pare destul de grava, sângele acoperind i toata fata și prelingandu se pe gat spre tricoul alb. Cele de pe mana stânga par superficiale, iar printre ele și sângele aferent, se întrezăresc o puzderie de tatuaje care mai de care mai ciudate.
În depărtare se aud sirenele politiei si ambulantei. În sfârșit au ajuns. Toți se mobilizează și în scurt timp haosul se oprește. Dar pana ca doctorii sa ajungă la noi, bărbatul deschide ochii și ma privește speriat, confuz. Doi ochii de smarald ce par a patrunde pana în capătul sufletului. Rămân hipnotizat, ancorata de privirea lui. Ma trezesc din visare când unul din doctori ma face atenta. Dau sa ma ridic de lângă el, pentru a mi liniștii bătăile inimii, dar o mana ma apuca de încheietura și îmi blochează plecarea.