Ştiu cine m-a ucis.

Cap.5-Plăceri nocturne.

Era întuneric ,în jurul meu erau umbre ce se mişcau. Nu , nu! Dispăreţi. Mi-e frica. De unde veneau umbrele? M-am întors şi acolo erau. Mike, Anna şi alte chipuri ascunse în întuneric.Mă dau înapoi dar mă izbesc de un perete. Ce vor de la mine?

-Aww, ciudăţica e speriata? Eşti aşa singura , nimeni nu te iubeşte , nu ai pe nimeni! gurile lor nu se deschideau şi asta era şi mai înfricoşător.De unde veneau vocile? Mi-am dus mâinile la urechi dar degeaba. Cuvintele alea îmi răsunau în minte.

Au început să se apropie dar eu nu aveam unde să merg. Eram înconjurata.

-Singura, atât de singura.

-Nuu!

M-am uitat disperată în jurul meu şi cu uşurare am constatat că sunt în camera mea şi aici nu se află nimeni. M-am uitat la ceas şi am văzut ca era aproape trei. Nu a trecut nici macar o ora de când m-am întors acasa, de când i-am oferit o frumoasa taietura Annei. 

Un zambet îmi apare pe fata când îmi amintesc dar dispare imediat.

Nu am mai avut pana acum coşmaruri. Ce se întampla cu mine? Trebuie să mă calmez. Inspir profund şi ma las sa cad înapoi pe perne. Ha, ce prostie! Nu e nimic gresit. Ma întorc pe o parte şi incerc sa adorm din nou.

M-am învârtit pe toate poziţiile posibile.Degeaba, somnul nu vroia să vina.

M-am ridicat din nou şi mi-am trecut mainile prin păr. Transpirasem deşi nu era cald.

Mi-am dat jos pătura şi m-am îndreptat spre fereastră. Lumina din felinare pâlpâia iar cerul era înnorat, nu se vedea nici o mişcare. Era asa întuneric...şi asa placut.

Fara să-mi dau seama mi-am pus nişte haine pe mine şi m-am îndreptat spre uşă. Făcusem deja în seara asta lucruri pe care nu aş fi crezut ca o sa le fac vreodata, ce putea să se mai întâmple? Cu o plimbare sigur îmi va reveni somnul.

Mi-am scos caştile din buzunar , pe care nu am uitat să le iau, şi am selectat o melodie la întamplare. Am luat-o înainte pe stradă , ducându-mă unde ma poartă picioarele.

 Era destul de racoare , am facut bine ca mi-am tras un hanorac pe mine.Mergând, nu am realizat pe unde am ajuns , fiind distrasă de gândurile mele. Eram pe o străduţă pe care nu o recunoşteam prea bine din cauza întunericului.Muzica era oprita aşa că am putut sa aud nişte voci în apropiere, deşi era trecut de trei dimineata. Era doar un murmur pe o alee vecina, nu auzeam exact ceea ce ziceau. Picioarele mele au pornit involuntar spre locul unde se aflau vocile.Ce naiba făceau ăia la ora asta? O parte din creierul meu îmi spunea să nu mă apropii , la ora asta nu putea fi nimic bun. Dar am ignorat-o şi m-am apropiat.

- Frate , hai mai repede. Ce îţi ia atât? se auzi o voce masculină.

- Uite , astea-s toate. Acum banii, îi răspunse un alt bărbat. Era o voce cunoscută dar nu ştiam de unde să o iau.

M-am apropiat şi mai mult pentru că am devenit foarte curioasă. Despre ce vorbeau?Or fi cumva ceva lucruri "murdare"? Interesant.Mai fac câţiva paşi , aveam noroc că aleea era întunecată şi nu mă puteau vedea.

- Bun asta e tot. Dacă mai aveţi nevoie îmi ştiţi număru'.Se auzi din nou vocea cunoscută.

Ceilalti băieţi l-au salutat şi s-au îndepărtat.

Am mai făcut un pas dar ca proasta am păşit pe o sticlă de plastic. La naiba! Sigur m-a auzit.

-Cine e acolo?