Ştiu cine m-a ucis.

Cap.7-Lângă lacul din pădure -part1.

Cafeaua asta are un gust prea amar dar îmi este prea lene să mă duc la bucătărie după zahăr. Era opt. Da, nu m-am dus la şcoală.

Nu mă feream de Mike doar că…pur şi simplu îmi doresc să stau departe de toţi.

Şi cât vreau ca nimic din toate astea să nu se fi întâmplat! E doar vina lor. Nu pot să mă opresc şi nici nu vreau.

Am nevoie de ceva calmant. Dar ce? E prea dimineaţă să îl sun pe David pentru un joint. Poate merge cu o ţigară obişnuită? De ce nu? Dar nici asta nu am , leneaa!

Cobor totuşi şi îmi iau un pachet de tigări. La nimereală pentru că nu le cunosc. Urc înapoi scările blocului pentru că magazinul era la parter şi mă duc pe balcon să aprind una. Trag puternic din ea şi nu mă înec. E ca şi cum aş fuma de mai mult timp. Fumul îmi inundă plămânii şi o senzaţie de calm mă izbeşte. O fumez in grabă şi mai aprind una. Ar trebui să fac asta mai des.  Două , trei ţigări şi buna dispoziţie a revenit cât de cât. Dar în loc de bună dispoziţie aş zice mai bine că sunt calmă.

Da, calmă. Momentan nu îmi vine să arunc orice obiect prind şi în prima persoană pe care o văd.

Cum stăteam pe balustrada balconului şi contemplam la dimineaţa asta răcoroasă de toamnă aud uşa de la intrare deschizându-se şi apoi cu un sunet puternic se închide la loc. Putea fi doar o persoană. Mătuşa mea.. Era ceva timp de când nu o vedeam.

Norocul meu că a venit. Puteam împrumuta maşina. Mă îndrept spre holul unde aud că este şi mă apropii de ea.. Era cu spatele la mine şi căuta ceva în geantă.

-          Neaţa! îi zic energic venind din spate. A tresărit dând semn că am speriato.

Era o femeie frumoasă. Doar că fuma cam mult şi asta începea să se cunoască pe tenul ei. Eu o ştiam roşcată dar acum observ că a revenit la o nuanţă apropiată celei naturale. Un castaniu închis.

-          Emma! Nu trebuia să fii la şcoală? Mă întreabă de parca nici nu ar fi trecut săptămâni bune de când nu ne-am văzut. Şi oricum de ce întreabă dacă nu îi pasă?

-          Neah, n-avem şcoală azi. O mică minciună nu strică, nu trebuie să-şi facă griji. Înainte să mai poată zică ceva trec direct la subiect.

-Şi mai ai treabă? Mă gândeam să împrumut maşina, am nevoie sa merg undeva. Ah , şi ar fi frumos să am şi eu maşina mea. Nu crezi? Şi tot vine ziua mea în curând.

     -Am să mă mai gândesc. Şi da , poţi lua maşina.Dar să te întorci pana la ora şapte pentru că trebuie să ies.

Şi cu asta scoate cheile din poşetă şi mi le aruncă. Nu ezit să le prind şi mă îndrept spre uşă.

-Mersi, e tot ce zic înainte să ies.

Nu ştiam unde vroiam să merg când m-am urcat în maşină. Trebuia să fie deja vreo zece.

Am bagat cheia în contact şi am pornit motorul. Am luat-o pe unde mă îndreaptă instinctul.

Înainte să-mi dau seama o luasem spre autostrada care duce spre pădure şi spre lac. Poate că subconştientul mă poartă acolo. Când eram mică şi mergeam acolo întodeauna mă simţeam bine şi relaxată. Aşa că , de ce nu? Poate va avea efectul acesta chiar şi acum. Merită să încerc.

Scot pachetul de ţigări din buzunarul  blugilor şi aprind una băgând în viteza a doua şi calcând pedala de acceleraţie.

Tot ce speram e ca drumul spre lac să nu fie închis pentru maşină şi să nu trebuiască să merg pe jos.