Ştiu cine m-a ucis.

Cap.3-Asemănare sau întâmplare?

Când m-am îndepărtat şi am avut o vedere mai buna spre locul de unde am pornit , mi s-a părut cunoscut.

Oamenii din acest oraş au două pasiuni: vânătoarea şi pescuitul. Tatăl meu venea in fiecare duminică să dea la peşte , uneori mă lua şi pe mine cu el.

Arcada aceea părea a fi începutul unui tunel şi încă mi-o aduceam aminte de când eram mică pentru că treceam pe aici în drumul nostru spre lac.

Deci...dacă arcada era aici , lacul era prin apropiere.Hmm, interesant. Şi totuşi nu aveam ce face acolo. Trebuia să ajung acasă pentru că aveam atâtea planuri...

Am început să râd din nou şi să o iau pe un drum care nu ştiam unde duce. Nu aveam telefonul la mine şi ceas de mână nu purtam, aşa că nu ştiu cât timp am mers. Mă dureau picioarele îngrozitor şi nici măcar nu ştiam unde vreau să ajung. 

Am căzut epuizată pe ceva ce părea a fi trunchiul unui copac de mult căzut. Am lăsat un oftat şi când mi-am ridicat capul...Bingo! La câţiva metri se vedea o bucată de asfalt ce era o autostradă. M-am ridicat repede şi mi-am făcut drum printre crengi şi buruieni.

Dar...ghinion! Nu se zărea nici o maşină , de auzit nici atât. Suspinând , m-am aşezat pe marginea şoselei hotărâtă să aştept cât timp este nevoie ca să ajung în oraş. Nu ştiam sigur în ce direcţie să o iau pentru a merge pe jos.

Nu ştiu cât timp a trecut. O oră , două?

Începusem să mă crizez pentru că începuse să fie şi mai frig şi nu mai vroiam să stau ca o tâmpită pe marginea unei şosele lângă o pădure.Aşa că m-am ridicat hotărâtă şi am pornit înainte. Mă bazam pe tot ce îmi aminteam de atunci când eram mică.

Şi uite aşa mergând îmi făceam tot felu de scenarii în cap, nu erau deloc roz şi fericite. Îi aveam la mână pe toţi fraierii ăia, mă puteam juca cu minţile lor aşa cum vroiam. Era aşa de excitant! Îi voi înnebuni puţin câte puţin...

Dar Mike...Oh,Mike! 

El şi-a câştigat un tratament special. Doar pentru simplu fapt că este un fals.

Urechile mele s-au ciulit la auzirea unui motor ce venea din spatele meu şi m-am întors văzând o maşină 4x4 , neagră şi cu geamuri blindate. 

Pff, geamuri blindate? Da' unde se credea fraieru ăsta? În vreun film de acţiune?

Nu credeam că o să oprească dar totuşi eu i-am făcut semn.Aveam hainele pline de noroi şi erau rupte pe alocuri, înfăţişarea mea ar speria pe oricine.Suprinzător maşina a oprit în dreptul meu coborând geamul, lăsând la vedere şoferul.

Era un băiat ce avea undeva peste 20 de ani. Părul negru i se revărsa pe fată atingându-i uşor umerii. Ochii săi erau întunecati , mai negri decât ai mei şi nu ştiam că asta este posibil.

- Domnişoară la ananghie? Încotro? îmi spuse străinul cu un zâmbet pe fată.

- Mă îndrept spre Duarte , nu ştiu dacă am luat direcţia bună, îi răspund zâmbind de asemenea.

- Ai noroc. Direcţia e bună şi eu mă îndrept tot în acelaşi loc. Îmi făcu semn să intru în maşină şi fără să ezit m-am suit pe locul liber din faţă.

El a ridicat geamul şi a pus maşina în mişcare din nou.

-Şi ia zi, ce făcea o fată ca tine prin locurile astea pustii? Apropo numele meu este David.

Ce puteam să-i zic? Că nişte colegi m-au drogat , dezvirginat şi apoi când au crezut că am murit m-au aruncat într-o pădure uitată de lume să mă mănânce animalele?Da, sigur...