Ştiu cine m-a ucis.

Cap.12-Să înceapă petrecerea

Am început să râd ca nebuna. Ce simţ al umorului dezvoltat avea Will. Auzi…fratele lui Mike. Bună asta.Aproape era să îl cred.

Am deschis ochii ca să vad dacă şi el râdea. M-am oprit brusc când am observat că expresia feţei lui este neschimbată.

Stăteam acolo şi aşteptam ca în orice clipă el să îmi spună că a glumit.Dar nu a făcut-o. Şi atunci m-a lovit în plin…

Cum era posibil? Cum de eu nu aflasem până acum? Ştiam că are o soră mai mică, nicidecum un frate.

Fără să îi zic nimic m-am dus şi m-am aşezat din nou pe canapea, să mă asigur că picioarele nu mă lasă .Nu aş fi putut ghici nici într-o mie de ani că asta s-ar fi întâmplat atunci când am venit aici.

Ştiam că dacă aş fi pus mai multe întrebări nu mi-ar răspunde.

Poate că asta e sanşa mea să termin mai repede şi să trec mai departe.Şi poate că în Will voi găsi aliatul de care, recunosc , am nevoie.

-         Ce ai în minte? Nu avem timp de pierdut.

-         Tu chiar crezi că e aşa uşor? Tu nu ştii nici jumătate din poveste şi probabil nu îţi aduci aminte unele lucruri.E mai bine aşa. Trebuie să ai răbdare…toate vor veni la timpul lor.

Începeam să cred că poate Will are doar probleme mintale. Continuă să abereze iar eu nu înţeleg nimic. Să nu îmi aduc aminte? Şi de ce vorbeşte de parcă Mike şi ceilalţi ar fi nu ştiu ce reţea periculoasă de mafioţi?

Mă simţeam de parcă eram pierdută în spaţiu şi nu mai puteam gândi.Nimic nu mai avea sens. Eu ştiu totul…ştiu cine m-a ucis şi ce mi-au făcut. Nu sunt şi alte lucruri.

-Uite ce e Will…termină o dată cu mesajele astea codificate pe care doar tu le înţelegi şi dacă vrei să îmi zici ceva atunci spune-o şi pe înţelesul meu. Şi nu te mai comporta de parca am complota împotriva unor terorişti.Acum calmează-te , aşază-te şi o să vorbim mai liniştit.

El face aşa cum i-am zis. Dar rămâne tăcut.

-Tu de ce crezi că ţi-au făcut ceea ce ţi-au făcut?

Întrebarea lui mă ia prin surprindere.Chiar la asta nu m-am gândit până acum.Poate pentru că deja ştiam răspunsul.

-Doar pentru că eram o ciudată şi le plăcea să îşi bată joc de mine. Poate aşa se simţeau ei mai puternici , mai importanţi.

Will începe să mă studieze din cap până în picioare de parcă atunci m-ar fi văzut prima dată.

-         Apropo de asta. Ţi-a ieşit foarte bine schimbarea…cine ar fi crezut.

Am rămas din nou mută. Niciodată nu ştiu cum să reacţionez în faţa complementelor.Aşa că am descis că este mai bine să schimb subiectul.

      -Eu îţi voi zice ce vreau eu să fac. Aşa că dacă eşti de acord bine, dacă nu tot bine.În curând vine ziua mea, dar probabil ştii asta deja. Şi mă voi folosi de ocazia asta ca să fac ceva.Bineînţeles că trebuie să organizez o petrecere şi toţi vor fi invitaţi. Vor primi câte o porţie din propriul lor medicament.

- Sună bine , mai ai şi altceva în minte?

- Normal că am. Dar oricum o să îmi mai vină ideei. Până atunci tu ai nevoie de un alt loc unde să stai.Nu poţi sta mereu cu lumânările. Hai , ia-ţi lucrurile şi mergi la mine.

- Dar parcă nu aveai încredere în mine.

-Ei bine acum suntem „aliaţi”, nu?

Nu i-a luat mai mult de jumătate de oră până şi-a luat ce avea nevoie.Casa lui nu arăta rău , ci chiar se vedea că mobila este una scumpă.Doar că nu înţeleg de ce nu avea curent. Şi oricum mie mi-ar prinde bine ceva companie