Ştiu cine m-a ucis.

Cap.11- Exces de dramă

Cum adica m-a urmărit în tot acest timp? Ce fel de psihopat era? Şi cine era? În mintea mea au început să se formeze tot felul de întrebări dar nu am găsit puterea să le zic cu voce tare.

-Cine eşti? Este tot ce am reuşit să scot pe gură.

- Şi chiar vrei să îţi zic aici? În plină stradă? Trebuie să ai încredere în mine şi sa vii cu mine ca să putem vorbi.

Să am încredere în el? Am făcut greşeala de a avea încredere în persoanele greşite iar acest lucru m-a adus unde sunt azi. Dar curiozitatea mă rodea pe dinăuntru. Trebuia să găsesc un răspuns pentru toate întrebările, nu?

-         Bine , să mergem. Simţeam că e atât de greşit dar ştiam că nu mai aveam ce să pierd,doar să câştig.

-         Vino cu mine, am maşina parcată puţin mai încolo.

A început să o ia înainte iar eu l-am urmat.A mers câţiva metri iar apoi s-a oprit în dreptul unei maşini negre, scoţând cheile din buzunar şi deblocând-o. A deschis uşa din faţă iar el s-a urcat pe locul şoferului , pornind maşina.

În linişte m-am urcat lângă el şi am rămas aşa pe tot parcursul drumului.Chiar făcusem bine să mă urc în maşină cu un băiat care mă atacă pe stradă, îmi zice pe numele meu adevărat şi după aceea îmi mărturiseşte că m-a urmărit tot timpul? Mai ciudat de atât nu cred că se poate.

-         Ştiu că este o situaţie destul de ciudată dar îţi promit că imediat îţi voi explica totul.

El a virat spre dreapta şi a parcat maşina în faţa unui bloc cu trei etaje.A tras frâna de mână şi a scos cheia din contact. M-am dat jos din maşină fără să aştept nimic iar el după ce a blocat din nou maşina a luat-o înainte spre intrarea blocului. L-am urmat din nou.

Am urcat scările până la primul etaj iar el a descuiat uşa unui apartament , poftindu-mă  înăuntru.

-         Du-te şi aşează-te pe canapea.Vin imediat. Doreşti un ceai sau o cafea?

-         Cred că aş prefera mai degrabă o bătură alcoolică.

-         S-a făcut.

Am intrat cu paşi mărunti în prima camera. Era întuneric şi abia puteam să văd ceva aşa că am început să pipăi peretele în cautarea întrerupătorului. Puţin mai încolo am găsit un buton dar atunci când am apăsat nu s-a întâmplat nimic. Am desluşit cu greu o canapea şi m-am îndreptat spre ea cu grijă sa nu dau peste ceva.

-         Îmi cer scuze dar nu am lumină. Va trebui să aprind nişte lumânări. Spune Will în timp ce îmi dă paharul pe jumătate cu whisky.Se duce şi aprinde câteva lumânări ce erau poziţionate pe o măsuţă. După ce a terminat vine şi se aşază în fotoliul din faţa mea.

- Acum poţi să îmi pui orice întrebare ai. Sau cred că mai bine ar fi să încep eu sa povestesc. Ce zici?

- Cred că pentru început ar fi bine să îmi răspunzi la câteva întrebări. Cine eşti? De unde mă ştii? De ce m-ai urmărit?

Nu a părut copleşit de întrebările mele ci din contra , a început să vorbească pe un ton destul de calm.

- Vei afla la momentul potrivit cine sunt , e o poveste complicată. Pentru început îţi voi spune de ce te-am urmărit şi cum de îţi ştiu numele. Nu ne-am mai întâlnit pâna acum deci nu ai de unde să mă ştii. Ştiu tot ce ţi-au făcut Mike şi ceilalţi. Am văzut cât de cruzi au fost cu tine şi cum apoi, te-au abandonat în pădure.

Eu stăteam şi îl ascultam atentă în timp ce el continua.

-Şi mie mi-au făcut mult rău şi urmăresc ocazia de a mă razbuna pe ei de ceva timp. Mai ales pe Mike. Iar tu erai atât de fragilă şi inocentă. Împreună putem să îi facem să plătească. Nu eşti singura care a fost victima comportamentului lor pueril. Trebuie să îi oprim înainte de a mai face rău altcuiva.

Nu ştiam ce să mai zic. Era totul mult prea ciudat.

- Chiar nu ştiu ce să îţi răspund. Ai apărut dintr-o dată din umbră şi îmi spui lucrurile astea. Nu ştiu cine eşti, am nevoie de mai multe detalii. Cum pot să am încredere în tine când îţi ştiu doar numele?

Puteam să îmi dau seama că în spatele acestei poveşti era mai mult. Trebuia să aflu ce. De unde a apărut aşa din senin?

- Numele meu este William Gierman.

Imediat cum am auzit Gierman am rămas nemişcată. Cum poate fi posibil? Doar dacă era o coincidenţă.

-         Gierman? Ai acelaşi nume ca şi Mike. De ce?

Era o confuzie totală în capul meu. Nu mai înţelegeam nimic.Totul părea ca o telenovelă de prost gust. Aveam nevoie de mai mult.

-         Nu este o coincidenţă dacă la asta te gândeşti. Ţi-am spus că e o poveste destul de complicată şi nu a venit momentul sa o afli în întregime.

Furia începuse să mă cuprindă şi m-am ridicat brusc în picioare îndreptându-mă spre ieşire.

-         Nu pot să cred! Mă ataci pe stradă apoi îmi zici că m-ai urmărit iar apoi mă aduci aici şi îmi zici tot felul de lucruri pe care nu le înţeleg. Şi pe deasupra mai ai şi numele lui Mike. Ce înseamnă toate astea?

Era prea multă dramă pentru mine.Ştiam că trebuie să plec înainte ca totul să devină şi mai complicat.

Văzând ca el nu are de gând să spună mai mult am apucat clanţa şi am dat să ies. Nu m-am aşteptat să mă urmărească şi nici să spună ce a urmat.

- Emma, eu sunt fratele lui Mike.

____________________________________________________________________________

Daa..păi îmi cer scuze din nou că este un capitol atât de scurt. Voi încerca să îl fac pe următorul mai lung.

Dar la asta nu vă aşteptaţi , nu?