Ştiu cine m-a ucis.

Cap.2-Naivitate

Simţeam frigul care îmi îngheţa venele şi în afară de şuieratul vântului nu se auzea nimic. Mă durea fiecare parte a corpului de parcă m-ar fi lovit o maşină şi stăteam pe ceva cu miros de pământ ud. Cu fiecare respiraţie simţeam că plămânii mei vor ceda în orice minut.Am deschis ochii încet şi în încercarea mea disperată de a mă ridica, tot ce am reuşit a fost să mă întorc pe o parte izbucnind într-un tuşit disperat.

Distrasă de durere nu am văzut unde sunt iar atunci când am realizat mi-am deschis ochii atât de tare încât mai aveau putin şi îmi ieşeau din orbite.

Era întuneric iar vederea încă îmi era înceţoşată şi tot ce am putut desluşi prin negura nopţii a fost o arcadă înaltă şi câţiva copaci care se îndoiau în voia vântului.

Nu ştiam unde sunt şi de ce sunt aici iar pleoapele mi se închideau încet aşa că m-am lăsat pradă nopţii.

Mike's P.O.V

Deja îmi imaginam ce faţă o să facă Emma când va vedea videoul şi nu putea să îmi pese mai puţin. Tot ce vreau este corpul ei iar consecinţele nu mă interesează.

Pe când lucrurile începeau să se încingă şi distracţia era mai mare Emma a început să tremure. Iniţial am crezut că era din cauza plăcerii dar totul s-a dus de râpă când corpul ei s-a oprit brusc din convulsii şi a devenit rigid.                                                                                                                                Panica îmi pusese stăpânire pe minte şi am auzit o voce atât de mică încât părea o şoaptă.

- Ce s-a întâmplat? De ce nu se mişcă? 

Era Anna şi din vocea ei mi-am dat seama că şi ea era la fel de speriată.

Toţi care erau după uşă au intrat în camera şi s-au strâns în jurul patului mult prea speriaţi să zică ceva sau să se apropie mai mult.

Văzând că toţi ceilalţi aveau de gând să stea acolo ca nişte bibelouri din porţelan m-am apropiat încet de gâtul Emmei pentru ai lua pulsul. Mi-am retras mâna din instinct când am văzut că în faţa mea zăcea un corp fără viaţă. Când mi-am întors capul şi am văzut privirea din ochii celorlalţi ştiam că şi ei şi-au dat seama, chiar dacă nici un cuvânt mi-a părăsit gura,ştiau că fac parte din asta în mod egal ca şi mine.

Şi acum ce?

Nu aveam încredere în vocea mea şi înainte să pot scoate vreun cuvânt, Anna mi-a luat-o înainte.

- Aici nu s-a întâmplat nimic! Şi nici unul dintre voi nu va spune ceva vreodată. Nu o va căuta nimeni pentru că nu are familie. Mătuşa aia a ei stă mai mult beată şi nu ne va face probleme. Scăpăm de corp şi totul merge înainte. Nu a auzit nimeni nimic. M-am facut înţeleasă?!

Toţi au început să dea din cap ca nişte roboţei dar eu am rămas nemişcat. Cum putea fi atât de crudă? Şi totuşi nu vedeam altă soluţie în afară de asta.

- Ştiu locul perfect unde nimeni nu va cauta vreodată. Se află în pădurea de la marginea oraşului , în partea unde vânătorii nu au voie. Animalele vor avea grijă să distrugă orice probă din ce s-a întamplat aici, am spus controlându-mi vocea din tremurat.

Am luat corpul Emmei în braţe şi am coborât cu el făcându-mi loc prin mulţimea de oameni care nu s-au oprit din petrecut. Nimeni nu a pus vreo întrebare din simplul fapt că nu îi interesau dar mai ales pentru că bănuiau că era doar o fată ce băuse prea mult.

Când am ajuns lângă maşină am lăsat un oftat de uşurare, de aici era uşor. M-am uitat înapoi şi în pragul uşii stătea Anna care mă privea atent.

Am pus cu grijă corpul pe bancheta din spate de parcă mi-ar fi fost frică să nu se rupă.

Anna mă ajunsese din urmă şi fără nici un cuvânt s-a urcat în maşină.Am pornit motorul şi m-am uitat spre ea cu o privire întrebătoare dar am ales să nu spun nimic.

Trebuia să îmi menţin calmul şi să îmi opresc mâinile din tremurat dacă nu vroiam să intru în primul copac de pe autostrada.

Anna şi-a ţinut capul lipit de geam pe tot parcursul drumului şi nu mi-a aruncat nici o privire. Arăta de parcă s-ar fi dat o luptă în capul ei.

Singura sursă de lumină erau farurile maşinei,nici măcar luna nu se zărea.Cu cât înaintam mai mult , pădurea devenea mai deasă , sinistră şi din ce în ce mai tăcută. Maşina mea era singura de pe stradă.

Am făcut dreapta spre o cărare pe unde nimeni nu mai îndrăznea să meargă şi după ce am înaintat destul de mult am oprit motorul. 

M-am dat jos încet din maşină şi briza uşoară a nopţii mi-a făcut pielea de găină. 

- Nu am de gând să mă dau jos dacă asta aştepti. Fă ce ai de făcut şi hai să plecăm mai repede, locul ăsta îmi dă fiori, am auzit-o pe Anna înainte să închid portiera.

Aşa am şi făcut. După ce am deschis uşa din spate a maşinei, am apucat corpul Emmei dintr-o mişcare şi am luat-o spre direcţia unde ştiam că trebuie să o las.

Imediat ce am zărit arcada mare care nici în ziua de azi nu ştiu ce este. Când eram mic, obişnuiam să vin cu tatăl meu aici la vânătoare şi aşa am descoperit-o, dar de câtiva ani zona aceasta a fost interzisă din cauza unui accident tragic.

Nu am vrut să înaintez mult pentru că îmi era frică de ce putea să se ascundă mai încolo. Când am lasat-o jos pe Emma nu înţelegeam cum lucrurile au luat o întorsătură atât de gravă. Trebuia să fie ceva amuzant şi nu intenţionam să facem rău cuiva. Nu ştiam din ce motiv şi cum a putut muri atât de simplu. 

Erau prea multe întrebări aşa că m-am întors şi am fugit spre maşină,fără să mă uit înapoi. 

Emma's P.O.V

Nu ştiam cât timp a trecut şi încă nu ştiam unde sunt. Durerea se mai potolise şi după câteva încercări, cu greu m-am ridicat în fund. Încercam să-mi amintesc cum ajuns în starea asta jalnică şi atunci m-a lovit în plin:

Petrecerea, bătura şi Mike care mă purta în braţe. Mă simţeam ameţită şi Mike era peste mine , în departare vocea Annei şi a prietenilor ei infecţi. După totul este negru.

Asta ar trebui să fie vreo farsă? Şi cum am ajuns de la petrecere aici? 

Doar dacă...

Şi atunci am izbucnit într-un râs isteric.Câtă naivitate! În nici un caz nu ar trebui să se facă doctori, pentru că dacă m-au crezut moartă ei bine , nu sunt

.- Partea cea mai bună este că ei ma cred moartă iar eu ştiu cine m-a ucis, zicând asta ,m-am ridicat uşor şi am ieşit în lumina zilei pentru a căuta ceva să îmi potolesc foamea. Nu puteam să îmi opresc zâmbetul.

De acum regulile le fac eu şi nu le va plăcea ce urmează.