Ştiu cine m-a ucis.

Cap.9-Regina dramei.

-          Nu ştiu , Rouge! Nu ştiu când va veni Mike! Era cam a doua oară când îmi punea această întrebare iar eu îi dădeam aceelaşi răspuns.

O altă întrebare era : ce puteam face cu ea? În nici un caz nu se întorcea la Mike şi nici eu nu puteam să o ţin. E mică şi încă nu îşi dă seama ce se întâmplă. Dar parcă nu puteam să o las, nu avea nici o vină.

Nu avea nici o vină că fratele ei m-a distrus, că m-a omorât.Trebuia să mă gândesc şi la asta. Fata asta avea părinţi , avea o familie. Ce am făcut? Acum daca îi voi da drumul , poate să vorbească şi să strice tot.

Ştiu că făcusem o greşeală, trebuie să o repar. Mâine o voi duce pe Rouge la grădiniţă şi voi avea grijă să nu spună nimic. Nu eram sigură ca nu o va face dar era singura soluţie.

Măcar Mike s-a chinuit azi neştiind unde e sora lui, puţină victorie aveam. Şi câtă va urma!

Se făcuse seara foarte repede, nici nu am apucat să observ. Toată ziua mi-am petrecut-o în casă ocupându-mă de Rouge. Avea energie fetiţa , nu glumă !

Stăteam pe marginea patului şi observam în linişte cum coloreaza câteva desene care le-am descărcat de pe internet. A încetat să întrebe când va veni Mike şi era tăcută.

Eu nu puteam sta într-un loc. Eram agitată şi m-am ridicat de pe pat , începând să ma plimb dintr-o cameră în alta.Trebuia să aştept ca Rouge să doarmă ca să pot ieşi. Aveam nevoie să mă distrag , să mă calmez.

Deşi nu ştiam care este motivul exact al neliniştii mele. Gâtul meu cerea nişte alcool iar plămânii mei o ţigară.

Un club. De asta aveam nevoie.

Prima dată când am mers nu am putut să mă bucur de seară . A trebuit să îi las Annei un cadou frumos pe faţă.

Acum aveam tot timpul. Deşi singură nu era distractiv, cu siguranţa găseam pe cineva în clubul ăla să îmi ţină de urât. Şi dacă nu , ce?

Eram ca un leu în cuşcă.Poate neliniştea mea se numea vină?Nu, eu nu ştiam ce-i aia.

Trebuia să vorbesc cu Rouge să mă asigur că nu va vorbi.Speram ca va întelege ceva , nu conta că avea 4 ani.

M-am întors în cameră şi m-am apropiat de birou unde încă desena. Era un leu pe care ea îl colorase în o mulţime de culori vii. Roşu, verde,albastru,portocaliu…

Ieşise drăgut, trebuie să recunosc. Pentru cineva de vârsta ei era bine.

Mă gândeam cum să formulez ca să înţeleagă.Trebuia să o iau încet.

-          Ce desen frumos! Ştii ce animal este? I-am spus eu după ce am studiat desenul încă o dată.

-          Da, e un leu, îmi răspunse ea fără să îşi dezlipească privirea de foaie.

-          Uite, Rouge, Mike nu va veni astăzi aşa că mâine te voi duce eu la grădiniţă.

-          Bine , îmi răspunse la fel.

-          Dar trebuie să îmi promiţi ceva. Nu vei spune nimănui că m-ai văzut , trebuie să fie micul nostru secret,bine?

Atunci ea ridică privirea din desen şi se uită în ochii mei.

-          Bine.Apoi revine la colorat.

 Bine? Asta e tot ce zice? Adică nici un „de ce”? Sau alte întrebări? A fost prea uşor. Îi zâmbesc fără să mai zic nimic pentru că, sincer, m-a lăsat fără cuvinte.