Ştiu cine m-a ucis.

Cap.10-Elementul surpriză

Nici nu ştiam ce zi este.Stau închisă în casă de câteva zile cu excepţia faptului că am coborât să îmi iau câteva pachete de ţigări.

Şi bineînţeles atunci când am „returnat-o” pe Rouge. Nu trebuia să îmi fac probleme , ştiam că nu o să zică nimic, deşi părea cam ciudat faptul că a lipsit o noapte şi a revenit prin minune. Iar dacă zicea ceva de Emma , ea este moartă , nu?

Sunt prea multe gânduri pentru creierul meu afumat şi amorţit.Viaţa mea nu prea avea sens în acest moment. Uite-mă cum stau închisă în casă depinzând de un pachet de ţigări.Chiar aşa am ajuns? Cum am decăzut în halul ăsta?

Mă sinucideam în fiecare zi câte puţin. Ha! Ce glumă bună! Auzi, sinucid…

Cu greu m-am ridicat din patul în care îmi petrecusem ultimele cinci ore. M-am dus la fereastră şi am tras puţin de draperie, afara începuse să se întunece. Trebuia să ies daca nu voiam să înnebunesc şi mai mult.

Am nişte colanţi negri şi o bluză cu mânecă lungă, nu trebuie să mă schimb. Doar mi-am pus geaca pe mine şi am părăsit camera ticsită cu fum.

Muşchii mei nu mai sunt obişnuiţi cu mişcarea şi aproape era să cad pe scări. Noroc că m-am ţinut bine de balustradă. Am ieşit în strada de care deja mă plictisisem şi am blestemat clipa când mi-am luat geaca asta subţire pe mine.Uitasem cât de frig este.

Înainte să merg undeva , deşi, ca de obicei , nu aveam o ţintă,am făcut o oprire la magazinul de la parterul blocului.

Mi-am făcut plinul cu un pachet de ţigări şi o sticla de vodka pentru buzunar.Aceste două lucruri deveniseră cele mai bune prietene ale mele.Şi eu care mă plângeam că nu am prieteni.Nu am să mai spun asta nici o dată.

Am început să merg uşor , studiind fiecare trecător. Toţi erau grăbiţi şi prinşi în lumea lor.Oare la ce se gândeau?Oare viaţa lor era mai bună decât a mea?

Măcar dacă aş fi avut pe cineva aproape. Poate că aveam nevoie de un „complice”. Dar nimeni nu ştia cine sunt , ce planuri am.Nu pot să am încredere în nimeni.

Am continuat să merg o bună bucată de drum până când m-au durut picioarele. M-am aşezat pe prima bancă pe care am găsit-o şi am scos sticluţa magică din buzunarul stâng.Am desfăcut-o repede şi am dus-o la gură savurând fiecare picătură din minunatul lichid.

Am desfăcut şi pachetul de ţigări care este al doilea pe ziua de azi. Am scos una şi am aprins-o cu bricheta ce mergea cam greu , nu mai aveam gaz. Nu puteam să mă fac mai comodă pe bancă din cauza metalului rece.Trăgeam din ea fără chef , cu o lene mare.

Şi totuşi , de ce naiba îmi iroseam timpul umblând pe străzi aiurea? Trebuia să îmi fac un plan bine pus la punct. Trebuia să termin o dată cu nenorociţii ăia şi să plec naibii din oraşul ăsta.

Da, vroiam să plec. Nu voi mai avea ce să fac aici , nu mă va lega nimic de locul ăsta infect.

Şi încă îmi aduc aminte perfect ziua în care a început totul…

********************

   -Băieţi , serios!! Daţi-mi ghiozdanu’!

Începeam să mă plictisesc, parcă eram la grădiniţă. Mereu apăreau aceiaşi băieţi şi îmi luau geanta , începând să caute prin ea de parcă ar fi conţinut ceva valoros.

-De ce?Emonela s-a enervat?Nu îl vei primi prea curând, ne distrăm  aici. Spuse cel mai înalt dintre ei.

Ce puteam să fac? Stăteam pe margine şi îi priveam neajutorată. Nu aveam pe nimeni care să îmi ia apărarea. Toţi mă credeau o ciudată, deşi nu îşi exprimau direct opinia.

-         Grăbiţi-vă , trebuie să ajung la ore! Le-am strigat eu cu speranţa că vor înceta.

De unde atât noroc? Ei au continuat să râda ca proştii şi nici nu m-au băgat în seamă.

-Băieţi, hai, lăsaţi-o. Daţi-i ghiozdanul înapoi şi plecaţi.

Băieţii s-au oprit iar eu m-am întors cu spatele să vad cine îmi ia apărarea.De ce o face?Probabil vrea să râdă şi el de mine.

Dar miraculos băieţii mi-au înapoiat ghiozdanul fără să îşi ceară scuze.

-         Îmi pare rău , aşa sunt ei,mai proşti. Eu sunt Mike.  Îmi spune el, întinzând mâna spre mine.

Eu nu ştiu ce să fac. Nu mi se întâmpla asta de obicei.

-Emma , îi zic dar fără să dau mâna cu el.

- Dacă te mai deranjează vino la mine, nu îi voi mai lăsa să îşi bată joc de tine.

Eu i-am zâmbit timid şi am rămas acolo nemişcată. Oare chiar era real? Cineva îmi luase apărarea şi se comportase frumos cu mine.Poate în sfârşit îmi fac şi eu un prieten.

***************************

Dar ce naivă am fost, cum am putut crede aşa ceva?

Lăsând amintirile de o parte , arunc mucul de ţigară şi mă ridic.Cu cât mai mult se întuneca, frigul devea mai aspru. Trebuie să mă gândesc care va fi pasul următor, ce pot să îi fac.Poate nu ar fi rău dacă m-as împrieteni şi cu Anna , merită încercat.

Oare Mike este îngrijorat că nu m-a văzut zilele astea?Abia aştept să văd ce o să facă atunci când o să mă vadă.Numai gândul că o să mă roage şi o sa se ţină de mine mă face mai fericită.

Nu mă grăbeam să ajung acasă. Unde nu mă aşteaptă nimeni iar liniştea e ucigătoare. Preferam să mai îndur frigul puţin decât să mă întorc în apartamentul ce semăna cu o celulă.

Străzile începeau din nou să se golească şi oamenii începeau să se strângă în casele lor , la cald.Ei nu realizează cât sunt de norocoşi, nu ca mine. Măcar aveam şi eu un scop în viaţă , să îi distrug pe toţi care m-au adus în starea asta. Dar după, ce voi face?Rămâne de văzut.

Nici măcar nu mai îmi era frică să merg singura , pe întuneric , printre străzile mai înguste.Ce putea să mi se întâmple mai rău de atât?

Nu m-am speriat atunci când am auzit paşi în urma mea, nici nu vreau sa mă întorc.La ora aceasta paranoia încă nu se instalase.

Putea fi un maniac sau doar un simplu trecător , nu voiam să aflu. Am micşorat pasul pentru că totuşi nu suportam să meargă în spatele meu. Mă prefăceam interesată de fiecare clădire, fiecare copac.

Paşii din spatele meu nu se mai auzeau , poate că a intrat în vreun bloc. Din nou, totul era liniştit.

Am fost luata prin surprindere atunci când ceva m-a tras spre o parte mai întunecata a străzii ,acoperindu-mi gura şi lipindu-mă de un perete.Impactul nu a fost foarte puternic deci nu m-am lovit.

-         Shh ,Emma! Promiţi că nu ţipi dacă îti dau drumul?

Am încuviinţat iar el mi-a dat drumul. M-am întors cu faţa la el şi nu l-am recunoscut. De unde ştia că mă cheama Emma? Ce vroia?

-         Cine eşti? Şi cine este Emma? Numele meu este Jennifer,am îndrăzinit eu să spun.

    -Sunt Will. Şi nu are rost să te ascunzi de mine , ştiu perfect cine eşti. Te-am urmărit tot timpul acesta şi avem multe lucruri în comun

___________________________________________________________________

Va las putin in suspans...:))

O intrebare : Cine credeti ca este Will?