Ea = Spion la firma bunicului ei.Perfecta pentru capitolul:ABILITATE.
El = Spion la aceeași companie.Unul dintre cei mai pricepuți spioni la LUPTE.
♥♥
Cɛ ʋօʀ ʄaċɛ atʊռċɨ ċâռɖ sɨռɢʊʀa ʟօʀ ʍɨsɨʊռɛ ʋa ʄɨ
DRAGOSTEA?
O luminã mã tot deranjeazã și incerc sã deschid ochii,dar lumina și durerea de cap nu prea mã lasã. Intru-un final deschid ochii in forțã și tresar speriatã.Atâtea aparate,medicamente și injecții.Mã doare piciorul atât de tare,incât prefer sã nu fac nici o mișcare.
Toate imaginile se deruleazã in mintea mea.Etajul 1,2,3,4,5,6,7,8 și ultimul etaj..etajul 9.Imi amintesc tot ce s-a intâmplat,toate conversațiile și toate lucrurile pe care le-am vãzut.Sânge,cioburi,fum și mulți morți.A da!Și flãcari...și Will.
Mã ridic ușor incercând sã nu mișc prea tare piciorul și observ un mic bilețel și o cutie.Deschid cutia și observ un trandafir superb albastru:
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Curioasã,deschid biletul și incep sã citesc:
,,Prietena ta,Ema,va veni la tine pentru a te ajuta.Sã mã cauți atunci când o sã vrei sã vorbim despre NOI!
Sã fi cuminte! ~W💟"
Zâmbesc dupã cele citite și incep sã mã gândesc la cum va fi când ne vom reîntâlni...Dar toatã meditarea mea este ruptã de realitate. O asistentã tocmai intra in salon zâmbind ușor:
-Ia uite cine s-a trezit!
-Bunã...spun și zâmbesc slab.
-Cum te simți?Te doare rãu piciorul?intreabã femeia in timp ce imi scoate branula din mânã.
-Durerea este acceptabilã!
-Mã bucur sã aud asta!Dar ai nevoie de odihnã și puținã recuperare.Vizitatori pot intra incepând de la ora 13:30.
-Ok,mulțumesc!...Dar mã scuzați.Cine m-a adus la spital?
-Tot ce scrie la mine in fișã este cã ai fost adusã azi-noapte,de mai mulți oameni,dar decât unul s-a prezentat ca fiind iubitul tãu.
-Iubitul..meu?Aveți un nume?
-Da,sigur..cautã prin foi și spune.TURNER.WILLIAM TURNER.
Ochii mi se mãresc la cele spuse și continui.
-Mulțumesc frumos!
-Cu plãcere scumpo!Acum ar fi cazul sã te mai odihnești pânã la 13:30.
Dupã ce a terminat,iese grãbitã din salon,eu fiind incã in gândurile mele.Observ pe un scaun geanta cu costumul și toate lucrurile mele.Probabil le-au recuperat din flãcãri. Aș vrea sã-l sun..mãcar sã-i mulțumesc și sã-i dau dreptate in legãturã cu faptul cã nu trebuia sã plec de una singurã pe acoperiș...Dar dacã era mai rãu?Dacã unul dintre noi murea când se dãdeau focurile de armã?Dacã nu mai exista niciunul din echipã dacã rãmâneau in clãdire când a explodat bomba?
Apuc telefonul și formez numãrul lui Will. Aștept și aud:
