Teenage Loser

Capitolul 2

Stau singur la masa de prânz zi de zi. Stau într-un colț, încercând să rămân neobservat. Uneori, unele persoane aruncă cu șervețele sau sticle de apă în mine. Mă prefac că nu îi observ.

Am observat-o pe Cami venind la cantină. Mă uit după ea, să văd unde se așează. E o mică licărire de speranță în mine. Poate o să stea cu mine. Doar poate.

Ethan, un băiat înalt și musculos o apucă de încheietură și o duce la masă cu el. Cami s-a așezat în brațele lui, iar el a început să îi ridice bluza. E deja luată de populari.

Prietenia noastră nici măcar nu a durat o zi. Am știut că nu o să dureze. De ce ar vrea să fie cu mine? Nici nu mă place. Sunt un tocilar, un ratat, o jenă. Nu e de mirare de ce nu am prieteni.

Mă uit înapoi la cartea mea, dar mi-am ridicat privirea în sus. O văd pe Cami cum se uită la Ethan, ea îi spune ceva, iar el o pupă pe obraz. Toți se uitau șocați.

Ea s-a îndepărtat de masă foarte supărată. Se îndrepta spre mine, așezându-se în fața mea. A venit înapoi la mine... Nimeni nu a mai făcut asta.

"Nu pot să cred!" a spus ea.

"Ce s-a întâmplat?" am murmurat.

"Nu vrei să știi."

Eu am tăcut.

"Nu pot să cred că cineva poate fi atât de dezgustător!" a spus ea lovind cu pumnii în masă.

Am început să îmi despachetez cutia în care am prânzul, în timp ce Ethan se plimba pe lângă masa mea.

"Îți e chiar așa foame?" a întrebat Cami zâmbind.

Nu am răspuns. Mi-am împins prânzul mai la margine ca să pot avea loc să-mi deschid cartea și să mă reapuc să citesc.

Ethan a venit la masa mea analizându-mi prânzul.

"Maioneză?" a întrebat el. Eu mi-am agitat încet capul. "Ști că urăsc maioneza!"

"Îmi-îmi pare rău." am mormăit fară să privesc în sus. "Dar-dar am uitat."

Zâmbetul ei se transformă într-o încruntare confuză.

"Ai uitat, nu-i așa? Uite, data viitoare să nu mai uiți!"

Mi-a luat sandwich-ul, a desfăcut feliile de pâine lipindu-le pe obrajii mei, ele rămânând acolo din vina maionezei.

"Ești mai scârbos decât maioneza." a spus Ethan luându-mi restul de mâncare și plecând.

Mi-am dat feliile de pâine jos, ștergându-mi obrajii scârboși cu un șervețel. Cami s-a ridicat și a plecat.

Probabil o să mă părăsească acum că și-a dat seama că sunt un tocilar jenant.

"Hei!" a țipat ea după Ethan. "Cine ți-a dat voie să faci asta cu Marcel?"

"Cine ți-a dat voie să-mi vorbești așa?"

"Uite, să nu îndrăznești să îi faci asta lui Marcel din nou!"

"N-aș face asta. Ți-am dat șansa să stai cu mine. Ai pierdut asta doar ca să-l alegi pe el?"

"Ești dezgustător."

"Eu dezgustător? Iubito, ești doar geloasă."

Ea a început să râdă. "Eu geloasă? Și nu-mi mai spune iubito. "

"O să-ți spun cum vreau eu."

"Poți să faci ce vrei. Departe de noi."

El a râs apucând-o de talie. El a tras-o mai aproape de el. "Hai la mine acasă în seara asta. Știu că mă vrei. De asta te porți așa. Joci dur ca să ma obții, nu-i așa?"