Teenage Loser

Capitolul 28

CAMI POV

Nimic de la Marcel încă.

E 11:00 ceasul. Unde ar putea să fie?

E în regulă? Trebuie să fie. Adică e Marcel. Nu o să facă nimic. Bine?

Sunt foarte îngrijorată, iar mintea mea e scufundată în gânduri. Aproape nu am observat că îmi sună telefonul.

Am luat repede telefonul de pe masă. E un mesaj de la Marcel.

E bine!

Dragă Cami,

Vreau să îți mulțumesc pentru că mi-ai dat prietenia ta. Tu ești cea mai bună persoană de pe acest pământ. În curând o să trăiești fără mine. O să fiu bine, îți promit. O să fiu mai fericit. O să fiu cu tine tot timpul. Când o să te uiți spre cer, îți promit că o să mă vezi. O să fiu o stea. O să fiu acolo mereu. Nu încerca să mă găsești. Vreau să fac asta. Cu adevărat. Te iubesc, Cam. Te iubesc mai mult decât o să știi vreodată.

Marcel.

După ce am citit textul, am văzut cum o lacrimă a căzut pe telefon. Am început să plâng. El nu o să facă nimic. Știu asta. Trebuie să-l găsesc pe Marcel. Unde ar putea fi? Lacrimile curg pe fața mea incontrolabil. Hai Marcel. Nu face asta.

Telefonul meu începe să sune din nou. E Anne.

"Ți-a scris și ție?" întreabă ea plângând.

"Yeah." am spus încet.

"Băiețelul meu. Băiețelul meu Marcel." spune ea suspinând.

"Anne, o să-l găsesc. Bine? Îți promit. O să fie bine."

"Și dacă vine acasă? Cum o să-l cauți?"

"Stai acasă..."

Am luat repede niște lucruri și le-am pus în rucsac. Nu știu de ce am nevoie, dar totuși dacă e rănit și o să fiu nevoit să îl ajut?

"Mulțumesc... Sper să il găsești..." a spus ea suspinând ușor.

"O să-l găsesc. Cred că știu unde e."

E la lac.

M-am urcat în mașină și am încercat să îmi amintesc drumul către lac. Marcel mereu conducea când mergeam acolo.

Nu pot să văd nimic. E prea mult trafic. Mi-am lovit mâinile de volan în semn de frustrare. Nu o să ajung la timp. Dar trebuie.

Am început să îmi rod nervoasă unghiile. Mâinile îmi tremură și inima îmi bate cu putere.

Simt cum pierd o parte din mine.

Am tras pe dreapta și am ieșit afară din mașină. Am mers pe jos prin pădure încercând să ajung la lac. Noroiul și ploaia mă încetinesc. Îmi e frig, sunt udă si plâng. Dar trebuie să îl găsesc pe Marcel. Trebuie. E aproape întuneric. Nu pot să văd nimic.

Trebuie să ajung la el.

Cu fiecare pas simt ca ma apropii de lac, dar mă îndepărtez de Marcel.

Pas. Pas. Pas.

Marcel POV.

E timpul.

Am trimis mesajele.

Mi-am lăsat jurnalul.

Nu am altceva de făcut.

Am făcut primul pas în apă. Se simte bine.

O să merg tot mai jos până mă scufund.

Pas. Pas. Pas.

Cu fiecare pas pe care îl fac, sunt mai aproape de moarte.

Ploaie continuă într-un ritm constant.

Apa e rece. Abia îmi simt oasele. Este atât de frig încât apa mă înțeapă. Se simte bine, totuși. E ca și cum nu simt nici o durere.

Mă întreb cum e să mori. Dacă mintea ta pur și simplu se oprește sau dacă încearcă să te salveze frenetic. Cred că o să aflu destul de curând.

Văd reflexia stelelor în apă. Merg tot mai adânc. Mă uit în sus la cer. Steaua mea e acolo sus. Nu era așa luminoasă. Știu asta.

Nu sunt la fel de strălucitor.

Plec.

Renunț.

Lacrimile îmi curg necontrolat în timp ce mă uit la cer.

Sunt aproape terminat.

Nu pot trece peste.

Nu pot renunța.

Dar vreau să renunț așa de mult.

La fel ca și steaua mea, trebuie să rămân aici. Există un motiv pentru mine ca să rămân. Nu cunosc încă motivul, dar el există. O să fac lucruri mari pentru viitor.

Exact acum, când mi-am dat seama de asta, am auzit-o pe Cami țipând.

M-am întors să o văd cum aleargă spre mine. Părul ei este întins în jos din vina ploii. Și hainele sunt la fel de ude. Chiar dacă plouă, încă îi pot vedea lacrimile.

"Îmi pare rău." spun eu când ea se apropie. "Îmi pare atât de rău."

În cele din urmă ajunge la mine. Mă relaxez în brațele ei. Într-un fel simt ca sunt pe cale să leșin. Ea mă ține strâns și își pune capul pe umărul meu.

"Marcel, te rog să nu mă mai sperii niciodată așa." spune ea printre suspine.

"Îmi pare așa rău." șoptesc eu.

"Nu sunt în stare să trăiesc fără tine."

"O să fiu mereu aici pentru tine. Nu o să fac asta din nou."

"Ar fi mai bine să nu." spune ea trăgându-se din îmbrățișare ca să își poată șterge lacrimile.

"Chiar am dat-o în bară de data asta."

Ea mă apucă de mână. "Ba nu. Ai reușit să te salvezi singur."

Sper să vă placă acest capitol. Vă mulțumesc pentru comentariile frumoase. Ly all.

Și pentru că îmi place foarte mult să citesc pe wattpad, vreau să vă recomand astăzi o carte super. Cartea se numește Demonized și este o traducere la cea din engleză. Mie una îmi place foarte mult. Pentru mai multe detalii intrați pe profilul ei: NicoletaMaria292 . Nu uitați să lăsați un vot și acolo. :)