Teenage Loser

Capitolul 30

Marcel POV. (Două zile mai târziu)

Cami stă la mine pe pat în timp ce eu îmi pregătesc bagajele.

"O să îmi fie dor de tine." îmi spune ea.

"E doar o săptămână. Nu o să lipsesc prea mult." îi spun sărutându-i obrazul.

"Știu... Dar nu o să te pot suna și nici să îți scriu nu o să pot."

"O să fie bine. Săptămâna o să treacă mai repede decât crezi."

*

Când o să pot ieși de aici?

Sunt aici doar de câteva ore și deja urăsc locul ăsta.

Îmi lipsește Cami mult.

Stau într-o cameră cu pereți albi, cu foi albe pe birou și cu pardoseli albe strălucitoare. Miroase ca un spital. Cred că e oarecum un spital. Cearceafurile nu sunt moi. Se aude un zgomot ciudat de câte ori mă pun pe pat. Mă uitam pe geam, când o femeie  a intrat înăuntru.

"Bună Marcel. Numele meu este De. Fang." spune ea.

Ohh, ce nume sofisticat...

Ea are părul blond și dinții de un alb strălucitor. Ea zâmbește prea larg. Sper să nu fie doctorul meu.

"Eu sunt doctorul tău."

Ce minunat.

"Deci, știi de ce ești aici, nu? întreabă ea.

"Sunt adolescent, deci știu de ce sunt aici." am murmurat.

"Cu sarcasmul nu o să ajungi nicăieri." spune ea zâmbind.

"Scuze, sunt puțin emoționat."

"Știu că ești și asta e în regulă. O să îți pun câteva întrebări."

"Okay..."

"Cine e prietenul tău cel mai bun?"

"Cami."

"E iubita ta?"

"Da."

"De cât timp sunteți împreună?"

"O lună. Iar de cunoscut, o cunosc de 3 luni."

Ea dă din cap. "Crezi că această relație pune vreun fel de presiune asupra ta?"

Stau tăcut pentru o secundă. "Ei bine, nu. Mă face să mă simt în siguranță și fericit. Când sunt cu ea nu există nici măcar o grijă."

"Au existat vreodată neînțelegeri în relație?"

"Da... Am crezut că m-a înșelat. Dar mi-a zis că a ieșit cu cineva ca să mă protejeze."

"De cine să te protejeze?"

"De toți care își bat joc de mine."

"Deci, ești batjocorit?"

"Deja știi asta. Am scris pe foaie."

"Știu. Cine te batjocorește?"

"Toată lumea."

"Toată lumea?"

"Da, toată lumea."

A stat pentru o secundă pe gânduri.

"Și cum te face asta să te simți?" eram sigur că o să mă întrebe asta.

"Cum să mă simt? Oribil. Ani de zile nu am vorbit cu nimeni. Abia vorbeam și acasă. Am ținut totul înăuntru. Am scris cântece... Așa simțeam că scap."

"Deci cânți?"

"Da..."

"Cum te descrii pe tine însuți?"

"Fraier. Ummm, singuratic. Matur, cred. Și tăcut..."

"E greu să te descrii singur?"

Am stat un minut să mă gândesc. "Da..." Am șoptit.

"De ce?"

"De greu pentru că... Pentru că am întâmpinat atâtea lucruri în viața mea. E greu să spun ce e adevărat și ce nu. Nu îmi pot descifra propriile mele trăsături."

"Ești foarte deștept. Majoritatea oamenilor nu pot răspunde la această întrebare."

"Posibil."

Ea mi-a pus o grămadă de întrebări. Sunt aici cu ea de aproape o oră.

"Mă bucur că am ajuns să te cunosc." spune ea. "O să revin mai târziu. "

"Mulțumesc..."

Am rămas singur în cameră după ce ea a plecat. Cred că o să fie o săptămână interesantă.

*

(Ziua următoare)

Stau într-un cerc cu o grămadă de adolescenți pe care nu îi cunosc. Am fost forțat să vin aici. Nici unul dintre acești adolescenți nu arată prea fericit să fie aici. Au priviri goale și nimeni nu zâmbește. Un medic a venit și s-a așezat în cerc.

"Bună ziua tuturor. Avem trei persoane noi astăzi, așa că o să începem cu ei. O să vă spuneți numele, vârsta și modul în care vă simțit astăzi. După ceilalți o să vă pună întrebări." spune el.

Grozav. Nu mă pricep să spun lucruri despre mine străinilor. Încep să mă joc cu eticheta de pe cămașa mea. Apropo, scrie numele meu pe ea.

"Umm, Marcel. Să începem cu tine." spune el.

"Uh.. numele meu este Marcel.. am 18 ani. Astăzi mă simt gol."

O fată cu părul roșcat a început să vorbească. "Cum adică gol?'

"Uite, e a doua mea zi aici. Nu am nici măcar o emoție. Nu sunt nici fericit nici trist."

"Câte tatuaje ai?" întreabă un băiat cu pielea arsă de soare.

"40..."

Toată lumea se uită la mine ca la un extraterestru.

"Ai 40 de tatuaje la doar 18 ani?" întreabă o fată.

Vreau să plec. Vreau să fug de aici și să scap de toți acești ochi care mă privesc. Simt ca ei mă judecă exact ca la școală. De ce am venit aici. Nu ar fi trebuit să vin.

Am aprobat ușor din cap. "Putem vă rog să trecem la altă persoană?" Am întrebat. Mă simt inconfortabil cu toate aceste persoane care mă privesc. E ca și cum eu sunt sub o oglindă.

"Sigur Marcel." spune doctorul.

Mi-am dat seama că toți acești adolescenți sunt exact ca mine. Nu m-am gândit că aici o să fie alții ca mine.

După ce am terminat fata care a întrebat de tatuaje se apropie de mine.

"Au durut?"

"Ce să doară? Tatuajele?"

Ea a aprobat.

Am ridicat din umeri. "La început puțin. Acum m-am obișnuit. Asta a durut?"

Se uită în jos la brațul ei și își trage mânecă în jos. "La început da. Dar acum nu."

"Și tatuajele sunt un fel de cicatrici pentru mine. Exact cum sunt ale tale, doar că tu ai alt mod să faci durerea să iasă afară."

"Nu m-am gândit niciodată la asta...

Sper să vă placă acest capitol. Crăciun fericit alături de cei dragi și sărbători fericite. Ly all.