Teenage Loser

Capitolul 17

Marcel POV (Suntem în vacanța din februarie, la două zile după ce Cami a aflat de video)

Mereu verific să văd dacă Cami a postat video-ul.

Ea nu a postat...

În fiecare zi, ea mă sună și mă întreabă dacă să posteze video-ul sau nu. De fiecare dată îi spun că da. În schimb, ea nu o face.

Trebuie să trimită video-ul. Trebuie să găsesc o modalitate să... Știu că e prea emoționată, dar e uimitoare! Merită să fie observată.

O idee îmi vine înainte să adorm. Trebuie să o fac chiar acum! E acum ori niciodată.

Mi-am luat repede un hanorac și o pereche de pantaloni. Trebuie să merg la Cami chiar dacă e aproape miezul nopții. I-am lăsat un bilet mamei și am început să conduc către casa ei.

Nu, nu îmi place Cami. Nu pot strica prietenia noastră. Încă odată, mi-am împins sentimentele afară.

Când am ajuns la casa lui Cami, toate luminile sunt stinse. Am luat o mică piatră și am aruncat în fereastră. După patru pietre, se deschide fereastra. Cami pare speriată de moarte până își dă seama că sunt eu.

"Marcel, ce naiba faci?!" șoptește ea.

"Hai afară!" îi spun eu.

"E miezul nopții! Și ninge!"

"Și ce? Trebuie să îți arăt ceva!"

"Ce e asta? Romeo și Julieta?!"

"Sper că nu. Nu vreau să mor."

Ea chicotește și închide fereastra. Un minut mai târziu e afară în pijamale și jachetă. Arată atât de drăguț când îi este somn.

"Sper să fie un motiv bun pentru care era să fac un atac de cord și pentru care m-am strecurat afară."

"Te duc într-o aventură." îi spun urcând în mașină.

"Marcel! O să fiu în probleme mari."

"Și ce? Merită."

"Sper să merite."

Eu conduc pe un drum familiar, necunoscut pentru Cami.

"Unde mergem?"

"E surpriză."

Ea a oftat. "Cât de mult mai e?"

"Câteva minute."

Ea a pornit radioul și se uită pe geam cum ninge.

"Am ajuns." îi spun zâmbind.

"Este o... Uh.. cocioabă?"

"Nu... Doar urmează-mă înăuntru."

Eu o aștept afară, iar ea merge încet nesigură de ceea ce se întâmplă. Am descuiat ușa și am pășit încet înăuntru, aprinzând luminile.

"Oh.. ce e asta?" întreabă Cami. Ea se uită la chitară, pian și tobe. Este uimită. Sunt multe foi aruncate pe podea și postere pe pereți. Există o veche canapea gri în colț și un casetofon lângă ea.

"E studioul meu."

"Ce e?!"

Îți amintești când am spus că sunt o mulțime de lucruri pe care nu le știi despre mine? Ei bine, o să-ți arăt."

Ea se uită în jur, confuză si curioasă. Se uită peste casetele mele vechi pe care le-am etichetat cu anumite emoții. Cum ar fi "Lonely" și "Sad." Am adăugat recent unul nou, "Happy."

"Marcel, eu nu înțeleg. Ce vrei să îmi arăți?"

Eu iau una dintre chitare și încep să mă joc la ea.

"Poeziile mele, vezi tu, nu sunt cu adevărat poezii." îi spun eu.

"Stai o secundă..." îmi spune Cami, înțelegând ceea ce fac.

Am zâmbit și mi-am lăsat capul în jos. I-am mai dat o piesă din puzzle-ul meu.

Eu cânt.

A/N: Imaginați-vă că este piesa originală a lui Marcel. Se numește "Iris" și este cântată de Goo Goo Dools. :)

"And I'd give up forever to touch you
'Cause I know that you feel me somehow
You're the closest to heaven that I'll ever be
And I don't wanna go home right now
And all I can taste is this moment
And all I can breathe is your life
When sooner or later it's over
I just don't wanna miss you tonight

And I don't want the world to see me
'Cause I don't think that they'd understand
When everything's made to be broken
I just want you to know who I am..."

Cami stă în tăcere în spatele meu. Am pus chitara jos și m-am uitat la ea.

"Marcel..." șoptește ea. "De ce nu mi-ai spus?"

Am ridicat din umeri. "Nu știu."

Timpul pare să se oprească. Minutele devin ore.

Ea se sprijină mai aproape de mine. Simt cum mă apucă de mâini înainte să își pună buzele peste ale mele.

Ne-am sărutat pentru prima oară așa real.

AAAAAAH CAMCEL IS BAAAACK! :) Sper să vă placă acest capitol. Vă mulțumesc pentru lectură.