Teenage Loser

Capitolul 20

"Cami, nu te mai îngrijora!" i-am spus. Eu sunt la cumpărături iar ea mi-a zis că își face griji pentru joi.

"Dar sunt The Fray! Și au ceva să ne spună!"

De fapt, sunt și eu foarte îngrijorat. Nu vreau pur și simplu să îi zic asta. Dacă ea crede că nu sunt îngrijorat, atunci poate nici ea nu o să fie.

"O să fie interesant! Oh, urmez la casă. O să te sun mai târziu. Pa, Cam."

Mi-am cumpărat mâncare, iar acum mă îndrept spre mașină. Sunt pe cale să intru în mașină, când îl văd pe Ethan venind spre mine. Am înghețat. Ce o să-mi facă?

"Hey, Mars!" strigă el.

Oh nu. Îmi simt deja mâinile tremurând.

"Hey, vorbesc cu tine!" spune el, ajungând în fața mea.

"C-ce vrei?" Vocea mea e mult mai scăzută acum.

"Ai fost la concert la The Fray?"

"D-da."

"Ai sărutat-o pe Cami?"

Am aprobat.

El mă apucă de gulerul de la cămașa. "Mi-ai sărutat iubita?"

Iubită? Ce? Cami e iubita mea...

"I-iubită?"

"M-ai auzit bine. Suntem împreună de când s-a mutat aici."

Ce?

Nu fac nimic. Doar stau acolo. Dintr-o dată, lumea pare să se rotească. Nu pot gândi limpede. Mintea mea își pune 100 de întrebări.

"Mai bine să nu te mai atingi de prietena mea din nou, sau o să te bat." mârâie el. Mă lasă pe trotuar și pleacă.

Nu-mi vine să cred că a făcut asta! Am crezut că e iubita mea. Am știut că e prea frumos să fie adevărat. Cine ar vrea să fie cu mine? Sunt un tocilar. Un ratat. Un nimeni. Nimeni nu vrea să fie prieten cu mine.

*

(Acum este joi.)

"Dragul meu, Cami e aici." îmi spune mama intrând în camera mea. "Trebuie să te trezești."

Mă întorc pe partea cealaltă. "Nu pot mamă. Mă simt rău."

Ea stă la marginea patului meu. "Orice s-a întâmplat, trebuie să te ridici. Și ieri ai stat toată ziua în pat. Nu e sănătos."

"Nu-mi pasă." murmur.

"Îmi pasă mie. Hai."

"Bine..."

M-am ridicat greu din pat și mi-am luat un tricou. Probabil miros urât și părul meu e un dezastru. Sincer, nu îmi pasă.

"Hei, Marcel!" spune Cami fericită. "Stai, de ce nu ești gata?"

"Nu vin." spun răspicat.

"De ce nu?" spune ea încruntată.

"Sunt bolnav."

Ea îmi sărută fruntea. "Awww. Atunci putem anula și mergem altădată."

Mi-am tras capul înapoi. "Nu, nu o să vin altădată, Cami."

Ea și-a încruntat sprâncenele. "Ce e cu tine, Marcel?"

"Știu despre tine și Ethan."

Ea își închide ochii și respiră adânc. "Marcel..."

"Nu vreau să aud ce ai de spus."

"Dar-"

"Cami, m-ai folosit. Am crezut că ești prietena mea. Am crezut asta. Și m-ai folosit." mă uit în sus la cer, după înapoi la ea. "Eu nu mă deschid nimănui. Și ți-am spus totul. Totul! Și probabil tu deja i-ai zis lui Ethan. Pun pariu că toată lumea știe, nu-i așa? Voi toți ați planificat un lucru împotriva mea. Tu. Chiar tu? Am crezut că pot avea încredere în tine, dar evident că nu. Știi că am trăit în frică până să vii? Acum trebuie să mă întorc la asta. Dar acum mă întreb câți știu de secretele mele. Mi-ai distrus viața. Doar pleacă."

"Marcel, nu e-"

"Am zis să pleci. Distrează-te la întâlnirea cu The Fray."

Am vrut să intru în cameră, când ea și-a pus mâna pe umărul meu.

"Cami, nu mă atinge! Nu vreau să mai aud ceva de la tine."

Simt cum își ia mâna de pe umărul meu și cum se îndreaptă spre mașină. Am mers înapoi înăuntru ținându-mi lacrimile.

"Ce s-a întâmplat?" mama întreabă.

"Nimic." îi spun înainte să merg înapoi sus în camera mea.

Nu vreau să văd pe nimeni.