Teenage Loser

Capitolul 37

Cami POV

Știu că Marcel e supărat. Îl înțeleg. Dar e greu și pentru mine să ai un prieten ale cărui emoții se pot schimba atât de ușor. Trebuie să fii mai întotdeauna atent. Însă mă gândesc că e greu și pentru el. Încet, încet o să se schimbe în bine... E doar o perioadă mai grea.

Îl iubesc, dar este așa greu...

E supărat pe mine acum, știu asta. M-am comportat nebunește mai devreme, dar acum sunt mai tristă decât orice. Nu am făcut nimic rău, am vrut doar să îl ajut.

Am găsit un tricou de-al lui la mine pe podea. L-am luat și l-am strâns tare la piept. Miroase a el. L-am luat pe mine și m-am așezat pe pat, îmbrățișându-mi genunchii și pornind muzica.

"Tu nu știi că ești tot ce am." Am șoptit.

Eu sunt îngerul lui Marcel, iar Marcel este îngerul meu. Luptăm unul pentru altul. Suntem o echipă...

Nu putem fi o echipă atâta timp cât suntem supărați unul pe altul.

Nici nu știu de ce suntem certați măcar. El s-a supărat la faza cu Louis și după a urmat și faza din mașină. E inutil. Nu trebuie să fie supărat pe mine. Nici eu nu trebuie să fiu supărată pe el.

Îmi iau telefonul și vreau să îl sun pe Marcel. Când dau să îi apelez numărul el deja mă sună.

"Hai afară." spune el imediat ce răspund.

Eu nu spun nimic, doar îmi șterg lacrimile de pe obraz.

"Cami, te rog."

"Bine." mormăi eu. "Nu te aștepta să arăt bine."

"Tu arăți mereu grozav."

Cum de mă cucerește mereu? Nici nu încearcă și totuși mereu spune lucruri minunate.

Am închis telefonul și am ieșit încet afară din casă. E întuneric afară, nu prea văd nimic. Pot să-l văd pe Marcel sub o lumină de felinar. Fața lui este un galben pal din vina luminii.

"Bună." spune el încet.

"Hei." îi răspund uitându-mă în jos.

El se apropie și îmi ridică bărbia. "Îmi pare rău. Am fost un prost supărat. Nu trebuia să mă comport așa cu tine."

Ochii lui sunt triști. Poartă un hanorac roșu și pot să jur că ochii lui sunt mult mai verzi. E mai fericit acum, cred. Arată așa bine.

Am ridicat din umeri. "Și eu sufăr, Marcel. Și eu am sentimente."

"Știu... Dar nu am gândit. Am fost un nesimțit mai devreme. Îmi pare rău. Nu a fost vina ta. Nu ai avut de-a face cu toate astea... Îmi pare rău că sunt un prieten oribil."

"Nu ești chiar atât de oribil." șoptesc încercând să nu râd.

El scoate un trandafir roz zâmbind.

Era imposibil să nu vină cu ceva.

"E pentru mine?" întreb zâmbind.

"Pentru cine altcineva? Tu ești singura persoană din inima mea."

Am luat încet trandafirul.

"Nu pot niciodată să fiu supărată pe tine." îi spun.

"Bine. Mi-a fost așa dor de tine." spune apucându-mă de mână. "Hai să mergem la o plimbare."

Mă uit înspre casa mea. "M-ai luat de 3 ori afară la ore târzii. Cred că dacă o fac și a patra oară nu o să fie vreo diferență."

El chicotește. "Nu te-ai așteptat să fiu un băiat rău, nu?"

"Oh da, mai ales că ora stingerii s-a făcut de atâta timp. Asta e chiar foarte rău." spun sarcastic.

El râde ușor arătându-și gropițele. E atât de drăguț.

Să fiu sinceră, nu m-am concentrat prea mult pe Marcel până acum. Când l-am întâlnit prima oară mi-a plăcut personalitatea lui. Era atât de dulce și timid. Dar acum a devenit atât de bine văzut. Era drăguț și înainte, dar acum e e chiar foarte atractiv. Am observat șocul de pe fețele oamenilor când îl văd cu părul ondulat. Sau când își ridica mâneca și i de văd tatuajele. Lumea e chiar uimită.

Nu e ceea ce toată lumea crede că e.

Iar eu am fost prima care l-a văzut așa.

Îmi place să cred că asta mă face specială pentru el. Cred că sunt.

"Mă gândeam", spune el, "Noi nu am prea petrecut timp împreună și dacă tot se apropie ziua ta... Vrei să ieșim vineri?"

Dau din cap. "Mi-ar plăcea asta. Unde mergem?"

"Surpriză. Am o altă surpriză pentru tine."

"Serios? Ce e?"

"Am vorbit cu Louis azi..."

"Serios?! Când?! Unde?! Marcel!"

"Calmează-te! Am fost la lac..."

"Ai fost?!"

"Nu asta e ideea. Stăteam acolo și Louis a apărut de nicăieri. Era ciudat. Și eram.. uh.. supărat."

"Ai fost supărat? Ești bine acum?"

"Sunt bine, promit. Și el m-a întrebat dacă sunt bine... Și am discutat pentru o vreme. E un tip foarte de treabă acum că îl cunosc."

Am zâmbi. "Serios? Asta e grozav!"

"Da... El a fost forțat să mă abuzeze..."

"Știu..."

"Ce?" întreabă el uitându-se la mine.

Rahat. N-am vrut să zic asta.

"Ei bine..." spun eu.

"Cami, ce ai făcut?"

"Am vorbit cu Louis "

"Ce ai făcut?"

"L-am întrebat dacă își amintește ce a făcut în trecut." îi spun.

"Deci tu știi povestea?"

"Da.. i-am spus că probabil ești la lac. Te rog să nu te superi..." spun eu începând să vorbesc repede. "Nu îmi place când nu ești fericit. Tu meriți să fii fericit tot timpul. Nu ar trebui să fii trist pentru că ești uimitor. Eram îngrijorată pentru tine. Îmi pare rău dacă te-ai supărat pe mine. Mă bucur că totul e bine acum. Și-"

El mă sărută deodată în mijlocul străzii. E cel mai frumos sărut pe care l-am avut vreodată. Stele strălucitoare deasupra noastră și luna care bate pe stradă. M-am desprins din sărut și m-am uitat în sus să văd daca steaua lui Marcel mai e. E mereu acolo. În fiecare noapte. Am zâmbit și m-am întors înapoi la sărut. Am scăpat trandafirul, dar asta nu cred că mai contează. El are mâinile pe obrajii mei, iar eu in jurul gâtului lui.

Suntem perfect conectați.

E perfect.

El e perfect.

Noi suntem perfecți.

El se oprește respirând adânc și uitându-se la mine. Acei ochi. Acel zâmbet dulce. Acea față nevinovată.

"Te iubesc." spune el. "Te iubesc, iar tu ești cel mai bun lucru întâmplat. Te vreau pentru totdeauna, Cam. Nu pot rămâne supărat pe tine. Asta e imposibil. Da, am avut certuri aspre, dar am ajuns unul lângă altul. Sunt recunoscător că ești în viața mea. Îți mulțumesc că ai vorbit cu Louis. Îți mulțumesc pentru tot."