Iubitul mamei mele; Simon Dominic

17✔

Mașina oprește în fața casei iar Dominic îmi desface centura, realizând că pe a lui nu o folosise. Își duce o mână în spatele capului meu și mă împinge spre buzele sale moi.

-Nu vreau să pleci...

-Știu, dar mă întorc mâine. De fapt, mai târziu. E deja trei dimineața.

Ii zâmbes și îmi las capul în jos evitându-i privirea.

-M-m-am despărțit de el...

Șoptesc și văd cu coada ochiului cum zâmbește victorios. Îmi strânge coapsa cu putere făcându-ma să gem de durere iar el doar chicotește.

-Mă doare! O să se invineteasca!

Afirmă chicotind.

-Stiu.

Spune si se apleacă spre coapsa mea infigandu-și dinții în carne. Îl plesnesc peste umăr ceva mai tare și se ridică râzând.

-Haide. Pupă-mă și pleacă.

-M-mai vreau să rămâi...

Șoptesc și îl privesc iar el se întoarce spre mine începând să se joace cu o mână în părul meu.

-O să avem tot timpul să stăm împreună. Nu te grăbi iubire. Oricum, din seara asta îmi aparți.

Cuvintele lui posesive mă copleșesc făcându-mi stomacul să mi se strângă.

-Sau vrei să stau ca să îți întorc favorul?

Zâmbetul lui pervers revine pe buze și îmi întorc capul în partea opusă lui.

-Taci!

-Nu trebuie să te rușinezi!

Spune chicotind și deschid ușa mașinii din impuls și ies afară începând să merg spre casă. Nu fac mulți pași și simt cum două brațe mă ridică de pe sol îndreptându-se cu mine spre mașină. Gem de durere când mă trântește cu fundul de capota mașinii și își sprijină mâinile pe o parte și pe alta a coapselor mele, nepermițându-mi să mă mișc.

-Să nu mai pleci așa niciodată!

Spune serios dar eu sunt mai mult atentă în jur pentru ca cineva să nu ne vadă.

-Poate ne vede cineva...

-Tu auzi ce dracului îți vorbesc?

Țipă dând cu una dintre palme în capotă, făcându-ma să tresar și aprob.

-Așa.

Spune în liniște, pe un ton domol dovedindu-mi că s-a calmat.

Zâmbește.

-Ar trebui să îți întorc favoarea chiar acum?

Își strecoară o mână între coapsele mele deși erau strânse. Cum poate să treacă de la o stare la alta în mai puțin de un minut.

-Oprește-te! Poate ne vede cineva!

Trag de mâna lui care își plimba degetele pe suprafața pantalonilor, dar nu și-o mișcă în schimb mă privește calm.

-Și ce? Am spus deja că îmi aparți.

-Și cu mama cum...

Mă întrerupe din nou.

-Tu ești a mea Nura, nu ea.

Spune vizibil nervos, din nou. Expira aerul pe nas și își apropie capul de al meu dându-mi un sărut scurt.

-Mergi în casa.