Ajungem in fața casei lui și rămân uimită pentru câteva clipe. E imensă.
-Știi că ai gura deschisă, nu?
Râde și îmi închid gura uitandu-mă urât la el.
-Câți bani ai?
-Suficienți încât să te duc în fiecare lună într-o țară străină.
-Ce?
Întreb, șocată de ceea ce a spus. În fiecare lună, într-o altă țară? Eu nu am părăsit niciodată Seul.
-Ce?! Nu vrei?
Prefer să nu îi răspund și să îl urmez prin curtea din spate, frumos amenajată. Nu mă așteptam să locuiască într-un loc mizerabil, pentru că este o persoană sofisticată dar nu am crezut că adoră luxul atât de mult.
-Stai aici, o să pregătesc cina.
Ne oprim în bucătărie iar el își etalează acel mers care mă fascinează până la un dulap negru de unde scoate câteva cutii cu clipsuri și se întoarce spre mine zâmbind.
Încep să râd.
-Asta e cina ta?
-Dap, urăsc să gătesc. Și... îmi plac chestiile astea.
Mergem în dormitorul lui, care era situat la etajul unu, a doua ușă. În prima fiind baia, care era de-a dreptul impresionantă. Se trântește în pat alături de cutiile de chipsuri și le desface cât mai lent posibil. Probabil din cauza oboselii.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
-Vino lângă mine Nura, nu te mănânc pe tine acum.
Zâmbesc amuzată și mă așez pe cealaltă parte a patului in timp ce el aprinde plasma imensă continuând să mănânce chipsurile.
-Putem să dormim, dacă vrei.
Ii spun asta pentru că îi văd pleoapele ce i se ridicau din ce in ce mai greu, dar se întoarce spre mine și pufneste.
-Normal că o să dormim! Doar nu te-am adus să ți-o trag.
-De ce înțelegi mereu totul greșit? Ți-am spus-o pentru că mai ai puțin și adormi așa.
Ii spun mai tare și mă privește serios, lăsând cutiile de carton de-o parte.
-E adevărat. Sunt obosit. Sunt al dracului de obosit. Dar ce îți pasă ție?
Întrebarea lui m-a lovit ca un ciocan în cap. Puteam să simt cum ochii mă înțeapau datorită valurilor de lacrimi care voiau să iasă afară.
-Nu vreau să... fi epuizat... poți să te îmbolnăvești.
-Din nou, ce îți pasă ție?
Privirea lui nu se îmblânzise deloc, ceea ce mă face să cred că nu reacționează așa din cauza oboselii iar lacrimile mele încep să curgă.
-Doar-doar îmi pasă. Nu vreau să te doară, sau să te îmbolnăvești sau...
-De ce?
Întreabă la fel de rece și simt cum tot corpul îmi tremură. Plâng în fața lui și îi spun că îmi pasă și el...
-Pentru că îmi place de tine!
Țip și palma mea îi lovește fața care rămâne la fel de neutră.
-Idiotule! De ce îmi vorbești așa? Nu vreau să te mai văd.
Spun plângând de-a dreptul și mă ridic în picioare îndreptându-mă spre ușă.
