Iubitul mamei mele; Simon Dominic

39

Eram în trafic de aproape cincisprezece minute înconjurați de alte mașini, claxoane și înjurături ale șoferilor nervoși. El doar se uita gânditor pe geam ignorându-mă complet. Aș fi putut să îl privesc ore în șir dar preferam mai mult să vorbească cu mine.

-S-a întâmplat...

-Nu.

Răspunsul lui sec mi-a arătat exact contrariul. Nici nu mă lăsase să termin întrebarea. Era supărat pe mine.

-Ce-ce am făcut?

-Nimic, niciodată nu faci nimic.

Spune și își dă ochii peste cap, determinându-mă să tac.

Peste scurt timp reușim să scăpăm de trafic iar el mărește viteza pentru a ajunge mai repede acasă. Oprește mașina în fața casei și își întoarce capul spre mine, lovindu-mă cu aceeași privire plictisită.

-Hai, coboară, ce mai aștepți?

Putea să mă facă să mă simt un nimic doar cu câteva cuvinte.

-Vreau... să stau cu tine.

-Păcat, eu nu.

Lacrimile îmi apar în ochi și simțeam cum tremur din încheieturi. Îmi provoca mereu asta. Disperarea. Pentru că nu avea încredere în mine. Pentru că mă credea doar o fetiță a cărei inimi poate fi perturbată de oricine. Scot centura de siguranță și cu neîncredere dar rapid mă așez în poala lui având capul în jos.

Totuși mă bucur că nu m-a împins, l-aș crede in stare.

-Tati...

Șoptesc răgușit din cauza plânsului și îl privesc în ochi pentru câteva secunde. La fel de reci și disprețuitori.

-Știi că dacă te smiorcăi și te alinți nu schimbi absolut nimic...

-Vreau doar să știu de ce ești furios pe mine, ca să îți explic...

-Ce să îmi explici? Cum rânjeai cu gura până la urechi în fața lu' ăla? Cum m-ai lăsat ca pe ultimul prost la masă și te-ai dus la mă-ta? Cui dracu' aparți tu?

Țipă nervos și dă cu pumnul în volanul din spatele meu, făcându-mă să tresar speriată.

-Ție...

-S-ar putea să nu mai fie așa pe viitor.

Simt cum cerul îmi cade în cap și încep să plâng în de-a binelea, ne mai putând să mă abțin în fața lui.

-Nu! Te rog! Nu am făcut intenționat, jur!

Palmele mele îi atingeau obrajii și aveam fruntea sprijinită de a lui pentru a-l putea privi în ochii la fel de goi, dar frumoși.

-Însemni prea mult pentru mine ca să te ignor! Îți jur că nu o să mai fac niciodată așa. Nu o să te mai las.

Îmi cobor mâinile pe pieptul său apoi îl cuprind în brațe și îmi las capul pe umărul lui, atingându-i pielea gâtului cu nasul.

-Nu te-am uitat nici măcar o secundă, am vrut doar să fiu politicoasă... ești atât de rău!

Îl aud cum oftează și deschide portiera ținându-mă bine în brațe.

-Hai să mergem în casă, e târziu.