Jocul Focului

"Cascada angelică"

    Diana

       -Idiot! Mă ridic din brațele lui plină de nervi. Este așa un cretin. Cum poate sa spună asta? Nu știu ce s-a întamplat mai devreme și nu prea sunt sigură ca eu am făcut asta, insă la cum mă privea Haedes, cred că eu l-am vindecat. Nu imi vine să cred că am și o putere, una vindecătoare. Probabil frica de al pierde pe idiotul ala m-a ajutat. Dar de ce am vrut să il protejez? De ce am fost distrusă când l-am văzut in acea stare? Mă indrept spre prietenii mei care mă privesc cu gurile căscate.
      -Dacă vreți să mă intrebați ce s-a intâmplat, nici eu nu  știu! Ei incă se uitau la mine uimiți iar Sofia a venit spre mine și m-a imbrățișat!
      -Diana, nu imi vine să cred că ai darul vindecării. Dar ceva a fost ciudat, rănile lui Haedes erau prea grave, iar tu le-ai vindecat imediat, cum se poate așa ceva? In vocea Sofiei se citea uimirea. Vorbele ei m-au pus pe gânduri. Cum am reușit eu, care habar nu aveam că am puteri, să ii vindec acele răni lui Haedes?
      -Mai este un lucru Sofia! Vocea lui Haedes venea din spatele meu și m-am intors. Se vedea că este in regulă iar pe mâinile lui nu era nici urmă de  cicatrici.  Totul era parcă neatins.
     -Ce vrei să spui? Mă trezesc că il intreb pe Haedes care mă privea insistent.
    -Diana, in momentul in care m-ai vindecat, ochii tăi s-au făcut roșii. Insă nu un roșu demonic ,ci mai de grabă un grena deschis, o culoare pe care nu am mai văzut-o niciodată.! Am rămas buimacă la vorbele lui. Ochi grena? Eu? Eu am ochii violet. Nu ii pot avea grena. Ce naiba? Imposibil.Toți se uitau uimiți și nu mai suportam asta.
     -In fine, vom rezolva asta când ne intoarcem. Să mergem la cascadă! Deja mă săturasem de privirile lor ciudate.Eric a venit spre mine și m-a apucat de nas.
     -Bravo micuțo! Știam eu că nu ești așa neajutorată! Imi zâmbește și o ia inainte , iar toți il urmăm. Am mers prin pădure și gândul imi stătea la cele întâmplate. Eram bucuroasă că in sfârșit aveam și eu o putere.
Cu cât ne apropiam mai mult de cascadă, susurul apei se auzea din ce in ce mai tare. Acest sunet mă liniștea și imi dădea o stare de bine, de parcă toate gândurile negative erau șterse din mintea ta. Când am ajuns am văzut uimirea celor trei demoni. Cascada era minunată. Aceasta de fapt era impărțită din cauza copacilor ce creșteau tot mai inalți. Peisajul era minunat. Peste tot era plin de viață. De la susurul apei și ciripitul păsătilor, până la verdele copacilor. Totul era perfect. Mă uit spre cei trei și văd că vorbesc și zâmbesc drăcește spre mine. Nemernici aștia vor să faca ceva. Trebuie să fiu atentă.
       -Diana, hai să urcăm sus, de unde curge cascada! Vocea lui Haedes era una inocentă, dar in ochii lui se putea citii nerăbdarea de a face o prostie. Mmmm... Vrea să facă ceva. Incerc să ii intru in minte insă protecțiile ii sunt activate. Sigur vrea să facă ceva. Trebuie să fiu atentă.
      -Bine hai să urcăm! Aleg să ii intru in joc. Să vedem ce vrei să faci drăcușorule. Urcăm incet poteca ce duce spre vârf și văd că până acum este totul in regulă.
      -Haedes vezi să stai departe de apa aceasta. Ști că nouă ne face rău. Il văd pe Eric cum se încruntă la Haedes care il aprobă din cap. Ajungem sus și peisajul era minat. De aici puteam vedea castelul ș chiar intregul oraș. Eram atentă la peisaj când il văd pe Haedes cum alunecă și cade de pe margine.
      -Haedes! Țip cât mă țin plămânii și mă arunc după el. Nu poate să ajungă la apă. O să il distrugă! Trebuie să il ajut.. Nu nu.. Este numai vina mea. Eu și ideea mea cretină. Haedes cădea din ce mai repede. Doamne, ajută-mă. Aripile refuzau să se deschidă și amândoi am căzut in apă. Ies cât pot de repede la suprafață și il caut cu vederea pe Haedes, insă nu este nicăieri. Din partea in care a căzut Haedes văd că ies aburi și mi-se oprește inima.
     -Nuuuuu, Haedes, nuuuu, te rog! Țip ca o nebuna și lovesc apa cu mâinile. Lacrimile imi curg pe față și imi vine să urlu. Din cauza mea, numai a mea! Ce va spune Lucifer? Bărbosule te rog ajută-mă! Eric a spus că aceasta apă le face rău. Lacrimile imi curg pe obraz și mă rog, când două mâini mă iau in brațe pe la spate. Inlemnesc când pe mână văd tatuajul cu șarpele. Mă intorc și il văd pe Haedes care izbucnește intr-un râs ce răsună in toată pădurea. De sus cei doi râd și eu rămân incremenită. Dar au spus căle face rău.
      -Credeai că puțină apă o să mă rănească pe mine? Vocea lui Haedes era una amuzată și brusc toate se leagă. Zâmbetele lor cretine, Eric care m-a făcut să cred că apa le face rău, căzătura lui și faptul că nu era deloc ingrijorat.... S-au jucat cu mine, au râs de mine. Simt cum sângele imi clocotește in vene și imi vine să il pocnesc.
      -Nemernicule, să nu te mai văd!

***Bună, un nou capitol din "Jocul Focului". Sper să vă placă!❤❤❤❤**