Sophie

- Capitolul 4 -

— Stăm de o oră aici, Sophie, în curând v-a trebuii să ies în oraş. 

— Cu cine ieşi? spun puţin curioasă 

— Cu nişte prietenii, vrei  să vi cu mine ? 

—Nu, prefer să stau în casă citind o carte, decât să te târăsc pe tine acasă moartă de beată. spun chicotind.

Puteam observa cu coada ochiului cum prietena mea îşi dă ochii peste cap. Nu voiam o altă ieşire cu prietenii lui Jud, fiindcă mereu când eram cu ei, era şi Noah prin preajmă, ceea ce era destul de ciudat .  

 Nu îmi doresc să am sentimente pentru Noah, dar se pare că inima mea nenorocită nu mă ascultă absolut deloc. De fiecare dată când îl văd, îmi zâmbeşte drăgăstos şi eu mă fac roşie mai rău decât un rac. În plus am acel sentiment ciudat în stomac chiar şi când îi rostesc numele. De parcă întregul univers mi se zguduie de fiecare dată când acesta mă priveşte. Cu toate astea, sper să nu încep să dezvolt sentimente puternice pentru el, nu mă simt pregătită pentru o relaţie .  

Of , mi-aş fi dorit să o am pe mama aproape în aceste momente. O mama care sa mă sfătuiască cu toate aceste schimbări care mă lovesc brutal, direct în faţă. Şi în inimă. Şi în fiecare por nenorocit din întregul meu trup.

Am fost distrasă din gândurile mele profunde, de telefonul ce a vibrat pe noptieră, asta însemnând că primisesem un mesaj. Cu siguranţă este Jud sau tata, deoarece lista mea de prieteni e limitata.

" Te aşteptam în seara asta, Sophie" - M-am încruntat la mesajul primit, şi nu doar din cauza textului, ci deoarece numărul era unul necunoscut.

" Cine eşti? "  - mâinile îmi tremurau tastant mesajul, emoţiile stateau să erupă precum un vulcan în mine.

" Vrei să aflii? Ne vedem la periferia oraşului în zece minute"

Probabil un om normal ar fi încuiat toate uşile şi ferestrele casei, însă eu mă simţeam tentată de aceste câteva cuvinte aşezate anapoda într-un text. Inima îmi bătea cu putere şi mâinile îmi tremurau. Eram indecisă şi totuşi sigură că voi merg la periferie.

M-am ridicat, ştergându-mi mâinile transpirate de materialul subţiere al blugilor. Faptul că eram deja îmbrăcată era ca o binecuvântare, chiar dacă nu îmi lua foarte mult să mă pregătesc.

Am înşfăcat cheile de pe măsuţa din sticlă. Şi cu inima în gât, am pornit spre ieşire. Era pentru prima oară când mă furisam din casă, de parcă raţionamentul disparuse complet în urma acelui mesaj. Acel mesaj care m-a răscolit precum un vârtej.

Inima îmi bătea asemenea unui iepure când am parcat lângă periferie. Drumul era pustiu şi rar se mai auzea câte o pasăre ciripind. Ciripitul lor nu mă liniştea ca altădată, ci mă îngrozea la propriu. Mâinile-mi erau tremurânde şi genunchii erau pe punctul de a-mi ceda. Am deschis temătoare portiera şi am făcut câţiva paşi, spre padurea în care mama mea obişnuia să stea. Era singurul loc în care mă simţeam în siguranţă, poate suna ciudat, dar doar acolo îi puteam simţi prezenţa mamei mele.

Două braţe mari mi-au înconjurat talia, una mutându-se imediat la gura mea, înăbuşindu-mi ţipătul de disperare. Fiecare celulă din corpul meu tremura, spaima mi-a oprit creierul, am strâns ochii aşteptând sentinţa mea. Mă imaginam pe o plajă imensă, unde soarele strălucea puternic iar mama mă privea cu blândeţe, părul ei negru flutura în bataia vantului, făcând un zâmbet să mi se întindă pe întregul chip.

Un râs frumos îmi învada timpanele, făcându-ma să îmi revin din transă, o respiraţie caldă mi se lovea puternic de obraz şi am zâmbit în sinea mea când două buze moi mi se lipira de locul mângâiat.

—Mă bucur că ai venit, Sophia. Îmi şopteşte, sărutându-mi uşor lobul urechii şi din instinct am făcut câţiva paşi în spate.

—M-ai speriat! Îi spun pe un ton dur, dar totuşi jucăuş iar el continuă să vină spre mine, umplând distanţa pe care eu o parcusesem.

— Nu a fost intenţia mea, îngeraş! Inimă îmi saltă peste o bătaie şi respiraţia îmi devenii întretăiată.

—De ce îmi spui aşa? Întreb temătoare iar mâna lui se îndrepta spre gâtul meu, luându-mi lănţişorul tandru în palmă şi am zâmbit timid privind pandantivul în formă de înger.

—Oh, asta. Continui ruşinată, iar el îşi împletii degetele cu a le mele.

— Mi-a fost dor de tine, îngeraş.