Sophie

- Capitolul 17 -

— Judy, de ce nu mi-ai spus că te-ai culcat cu Noah?

Judy înghiţi în sec şi mă privii cu ochii mari:

— Mi-a fost frică, Sophie! Oricât ai fi negat atracţia ta faţă de el, sclipirea din ochii tăi îmi dovedea că te-ai îndrăgostit iremediabil. Iar eu... Eu cred că m-am indragostit de el, pentru că îl doream atât de tare, încât pentru câteva secunde nimic nu a mai contat.

Se opreşte pentru câteva secunde şi îşi trage nasul, în încercarea de a ascunde lacrimile evidente din colţul ochilor săi.

—Nici tu, nici consecinţele pe care le va avea actul nostru. Îmi doream să îl am, doar al meu! Încă îmi doresc să îl am, Jud... Dar este clar că el doar s-a folosit de mine. Iar eu i-am căzut în plasă, ca o fraieră. M-am lăsat dusă de nas atunci când mi-a spus că sunt cea mai frumoasă fată pe care a văzut-o şi că vrea ca eu să rămân veşnic a lui.

Ochii îi sclipeau în timp ce povestea, şi-mi dădeam seama că Jud încă e indragostita de baiatul pe care eu îl iubesc.

— Probabil a fost dezamăgit de faptul că nu eram virgină, Maria, verişoara lui, mi-a spus că obişnuieşte să fraierească fetele pentru a le fura virginitatea.

— De când vorbeşti tu cu verişoara lui?

— Mergem la petreceri împreună când tu nu mă însoţeşti.

Un sentiment straniu îmi acaparează stomacul şi apas locul cu buricele degetelor în încercare de a alunga efectul acetuia.

— Jud, crezi că Noah ar fii în stare să profite de naivitatea mea?

Jud îmi ocoleşte privirea şi ridică din umeri oftând. Ceva din gesturile ei îm transmiteau că exact asta crede, iar pielea mi se furnică. Simţeam o ură acută în torace, şi nu ştiam dacă o urasc pe ea pentru că nu m-a averizat, sau dacă îl urăsc pe el pentru ceea ce le face fetelor de vârsta mea.

— Doar ai grijă, Sophie. Bine?!

— O să am, Jud. Îţi promit!

Ora a trecut pe nesimţite, şi ştiam cert că nu ar fi trecut atât de repede dacă eram în sala de curs. Materiile la care altădată eram premiantă acum mă obosesc şi mă întreb dacă nu cumva, Noah este o influenţa negativă pentru mine.

Ne-am luat la revedere de la Meg,  cu câte o îmbrăţişare şi ne-am îndreptat către şcoală pregătite pentru ora de istorie. Îmi placea istoria, modul în care ni se povestea despre lucrurile întâmplate de mult. Despre eroi şi "răufăcători", aşa cum îi numeam eu.
Între mine şi Jud era o tăcere stânjenitoare, şi ştiam că se simte stânjenită de întrebarea pe care i-o pusesem.

— Jud, sper că nu te-ai supărat pe mine pentru că ţi-am pus acea întrebare...

— Nu, Sophie... Este okay, doar m-ai pus pe gânduri. Dacă nenorocitul ăla îşi bate joc de tine, îl omor cu mâna mea!

— Te voi ajuta!  Îi spun îmbrăţişând-o. 

Urcam zâmbitoare treptele şcolii , când soneria de începere a cursurilor ne făcu să grăbim pasul. Abia răsuflăm iar pulsul îmi era în alertă.

Tor restul zilei m-a măcinat un singur gând : Oare Noah vrea să profite şi de mine? Nu m-a căutat în niciun fel. Am aşteptat cu sufletul la gură ca el să mă sune. Însă nu a făcut-o. După ce am citit o carte, pe la ora opt seara m-am îndreptat spre bucătărie ajutându-l pe tata să gătească. Iar câteva ore mai târziu, somnul îşi pusese amprenta pe mine şi am adormit chiar înainte de a-mi da seama.