Sophie

- Capitolul 28-

- Momentan nu, păpuşel, aparțin deja cuiva. Dar, dacă tu îmi faci nişte favoruri, îți fac şi eu nişte favoruri, îl priveam fix în ochi dându-i de înțeles la ce mă refer. Schimb pe schimb!

Mi-a zâmbit perfid şi dornic să audă ce îmi doresc în schimbul unei nopții alături de el,  mi-a făcut cu mâna să continui. Mi-am plimbat, câteva secunde, ochii prin întreaga sală pentru a mă asigura că nimeni nu trage cu urechea, dar toți erau în treaba lor, se distrau pe cinste.

- Păi, am nevoie de nişte clorofrom pentru un proiect la anatomie şi un pistol. Buzele îmi tremurau,iar tremurul mi se accentua în momentul în care Elias îşi împreună sprâncenele.

- Bine, să zicem că te cred la faza cu clorofromul pentru proiect, dar ce faci cu un pistol? Nu cred că te pricepi nici să îl ți în mână!

Posibil să fie aşa, însă nevoie am să învăț cu siguranță foarte rapid, îmi spun în gând, în timp ce priveam cum sprâncenele lui Elias se îndepărtează una de alta .

- Nu sunt aşa de neîndemânatică,i-am replicat pe un ton dur- nu am nevoie de el pentru a-l folosii, la anatomie reconstituim şcena unei crime, încercam să îi vorbesc cât mai dulce pentru a-l intimida.

- Atunci îți poți cumpăra unul de jucărie, sau mai știu eu, fără gloanțe. Își mișcă el sprâncenele și am pufnit enervată.

- Bine, ai dreptate! Am răsuflat pe nări nervoasă. Vreau să învăț să trag cu arma pentru autoapărare. Nu știu dacă ai auzit, însă mama mea, a murit în urma unui glonț încasat, ridic din umeri și îmi mușc buza pentru a-mi ține lacrimile în frâu- nu vreau să pățesc la fel. Atâta tot!

- În regulă, îmi răspunse aparent calm. Dacă îți dorești acele lucruri atât de mult, va trebuii să vii cu mine. Acasă!

Pulsul începuse din nou să mi se accelereze, făcându-mi mușchiul piciorului să imi zvâcnească involuntar. Ştiam că până la urmă va trebuii să merg acasă la el,iar asta era o parte importantă din plan, deoarece aveam nevoie să îi cunosc interiorul casei pentru a duce planul la bun sfârșit. Cu toate acestea mă panicasem, îmi era teamă că Noah ar putea să ne vadă, iar absolut tot planul şi răzbunarea mea să se ducă pe apa sâmbetei, în plus nu puteam să mă despart de el, îl iubeam, iar ceea ce făceam acum era pentru a reuşii, eu eram scârbită de ce am ajuns să fac.

- Sunt dispusă să fac orice îmi stă în putință, Elias. Atâta timp cât Noah nu este prin preajmă, altfel...

- Altfel ce, îngeraş ? Mă întrebă privindu-mă nedumerit.

- Nu-ți doresc să aflii, spun zâmbindu-i zglobiu. Putem doar să presupunem că la primul meu antrenament, trupul tău îmi va fii țintă pentru gloanțe! I-am spus, nu știa el săracu cât de mult mă apropiam de adevăr prin cuvintele rostite. Căci indiferent de rezultat, creierii săi aveau să sfârșească împrăștiați pe pereți.

S-a ridicat de pe canapeaua prăfuită şi mi-a oferit mâna pentru a mă ridica şi eu, dar l-am refuzat, ridicându-mă singură şi aranjându-mi rochia ce se ridicase prea sus, aproape dezvăluindu-mi fundul, spre plăcerea celorlanți privitori. Nimeni nu ne băga în seamă, vreo două persoane s-au ciocnit de Elias, dar au mers mai departe fără să scoată vreun sunet sau să schițeze vreo emoție. Am urcat în maşină, iar mici fiori îmi împânziră corpul, făcându-mă să tresar, iar pe Elias să schițeze un zâmbet .

Puteam să îmi imaginez ceea ce urma să se întâmple, însă, peram ca astăzi soarta să fie de partea mea şi nu cumva Noah să mă observe şi să îşi dea seama că sunt eu. Dar, trebuia să intru în nenorocita aceea de casă, trebuia să aflu teritoriul duşmanului.