Sophie

- Capitolul 14 -

- Sophie! Trezeşte-te odată!

Vocea răguşită a Judei m-a obligat să deschid alene ochii, observând faţă încruntată a prietenei mele. Am ridicat capul şi am privit-o cu o sprânceană în mijlocul frunţii.

- Ce-s cu nervișorii ăştia? O întreb şi mă sprijin de tablia patului, căscând îndelungat.

- Ah, nu, nimic... Şopteşte pe un ton cald. Doar că, E ORA 8, iar noi am întârziat la şcoala! Ţipă, facandu-ma să tresar puternic.

Am sărit ca arsă din pat, umblând debusolată dintr-o parte într-alta a camerei. Am deschis şifonierul şi am îmbrăcat primele haine care mi-au atins podul palmei, după care, mi-am încălţat tenişi. Cu aceaşi viteză, m-am indreptat spre baie pentru obișnuita rutină de dimineaţă. Jud râdea înfundat, şi oricâte întrebări aş vrea să îi spun, o priveam pe sub sprâncene cum se amuză pe seama mea

Am coborât repede în bucătărie, unde tata ne pregătise două sendvişuri. Credeam că tata e supărat pe mine, dar îmi zâmbea părinteşte şi când am plecat ne-a sărutat pe amândouă pe frunte.

- Aveţi grijă de voi, dragele mele!

- O să avem, tati! Îl asigur cu acea voce specifică de copilaş, care-l îmbuna de fiecare dată.

- Te iubim! am strigat la unison

- Și eu vă iubesc! Să fiţi cuminţi, mai ales tu, Jud!

Amândouă am pufnit în ras, tinandu-ne de abdomen. Însă amintirea faptului că am întârziat la şcoala ne făcuse să marim păsul până la autovehicul. Aurcat repede în maşina mea şi duse am fost. Pe parcursul drumului, doar radioul umplea liniştea stânjenitoare. Judy nu era în apele ei, şi era foarte evident fiindcă ea de obicei vorbeşte ca o moară stricată .

- Hm, Jud?

- Da?

- Ce ai?

- Ce am?! Mai şi tupeul să mă intrebi...

- Jud, explică-mi ce naiba ai, te rog!

- Când aveai de gând să îmi spui ?

- Să îţi spun ce?

- CĂ EŞTI ÎMPREUNĂ CU NOAH! La naiba cu tine Sophie!

- Oh... Jud, voiam să îţi spun azi, dar nu ştiam cum..

- Mhm, scuze peste scuze! De când sunteţi împreună?

Se uita la mine cu o aşa ură încât dacă avea lasere în privire mă tăia în
bucăţele minuscule şi hrănea peştii cu mine.

- ... de aseară.

- Şi cum s-a întâmplat?

- M-a invitat la o întâlnire... Am râs, vorbit, ştii tu...

- Vai, ce romantic!

Entuziasmul ei fals îmi inducea o stare de discomfort. Am strâns mai tare volanul în palmă şi am oftat zgomotos.

- Totuşi, de unde naiba şti tu?

- Data viitoare când vrei să ţi ceva secret de mine, schimbă-ţi parola telefnoului.

Acelaşi ton acru, aceaşi atitudine înţepată. Jud era supărată pe mine, iar eu o înţelegeam perfect. M-a întrebat dacă îl plac şi am negat, am lăsat-o să se apropie de el, şi când relaţia lor dădea roade, boom! Am apărut eu.

Nu am oprit bine maşina, că Jud a ieşit ca un fulger din ea .
Ştiam că va reacţiona aşa, ştiam că se va supăra urât pe mine, dar nu voiam să fiu certată cu cea mai bună prietenă a mea din cauza unui băiat. Priveam în urma ei cu stomacul ghem şi inima bătând atât de lent încât abia o simţeam.

Ai dat de naiba, Sophie!

Am coborât şi eu din maşină , alergând în urma ei. Însă am renunţat atunci când Jud mi-a aruncat o privire năucitoare peste umăr. Am privit ecranul telefonului, ora se termina în aproximativ douăzeci de minute, iar eu nu îmi doream să întrerup cursul doamnei Walks, şi nu doar pentru că este o acritura de femeie.

M-am aşezat pe o bancă din curtea şcolii pentru a aştepta în linişte. Mă jucam cu degetele mâinilor, încercând să îmi pun ideile în ordine. Dar tot ce reuşeam să fac era să îmi debusolez sentimentele şi mai mult. Ba chiar încercam să aleg intre actualul meu iubit şi prietena mea. Niciuna din alegeri nu-mi era favorabilă, eu îi voiam pe amândoi.

Noah nu m-a căutat deloc astăzi şi asta îmi dă de gândit. Oare tot ce s-a întâmplat aseară a fost doar o glumă proastă ? Oare totul a fost pentru a mă înjosi mai mult decât a făcut-o? Gândurile negre m-au făcut să mă încrunt, privind asfaltul ca pe propriul meu duşman.

Din senin un fior rece mi-a cuprins talia, simţeam că sunt paralizată. Şocuri electrice îmi împânziră trupul, şi nu era nevoie să privesc în spatele meu pentru a-mi da seama cine mă îmbrăţişează. Am oftat din nou şi mi-am lăsat capul pe umărul lui. Cum se face că apare de fiecare dată când mă gândesc la el?

- De ce este trist îngeraşul meu?

Auzindu-i vocea inima mea a început să bată de o mie de ori mai tare. Mă înşelasem, tot era real, Noah chiar ţinea la mine. M-am întors cu încetinitorul spre el, şi i-am atins buza inferioară cu degetul arătător, însă atunci când buzele sale au vrut să le atingă pe a le mele, am făcut un pas în spate, ieşind din îmbrăţişare.

- Te-ai culcat cu Judy?

Nici măcar nu am realizat natura cuvintelor mele până când acestea au răsunat tare şi clar. Noah mă privea cu ochii mari şi goi, un zâmbet mişelesc îi apăru în colţul gurii şi începu să se apropie uşor de mine. Cu cât el se apropia, cu atât mă îndepartam eu.

- Răspunde-mi, Noah!

S-a oprit, realizând că vorbesc serios şi a început să îşi frece palmele între ele. Şi-a ridicat privirea, ochii săi întâlnindu-i pe ai mei, însă nu îmi permitea să trec de irisul albastru şi mă mă scald în sufletul lui.

A întredeschis uşor gura şi a închis-o la loc, nefiind capabil să răspundă. Şi-a ridicat mâinile în aer, exasperat şi s-a întors pe călcâie, plecând. Lăsându-mă singură şi confuză. Iar ceea ce mi-a oferit, a fost...

Tăcere.