Sophie

- Capitolul 9-

Ce dumnezeule a fost asta? 

Asta a demonstrat că Noah e un idiot la fel ca ceilalţi. Simt cum sângele începe să îmi pulseze mai puternic în vene şi inima-mi bate nebuneşte. Intru în casă, trântind uşa în urma mea făcându-l pe tata să tresară. 

— Sophie?! S-a întâmplat ceva,  scumpa mea? 

—  Nu, tată, doar... şcoala. spun şi mă aşez lângă el pe canapea. 

— Cu cine ai venit? spune ridicând o sprânceană. 

— Un coleg, Jud mi-a luat maşina şi am fost nevoită să vin cu el. 

— Dar Jud nu are permis, spune pe un ton mustrător, iar eu ridic indiferentă din umeri.

Nu eram în stare să duc discuţia la sfârşit, aşa că m-am ridicat dând teatral din mâini şi m-am îndreptat spre camera mea. 

Tata mă privea pe sub sprâncenele încruntate însă nu îmi spuse nimic. Ajunsă în camera mea, mi-am luat cartea în mâna decisă să citesc ceva pentru a-mi limpezii gândurile. Dar nu puteam. Mintea-mi era la Noah şi atitudine lui neaşteptată. Cuvintele paginilior mi se păreau nişte pete, iar în minte mi se derula în mod repetat ziua de astăzi.

Am tresărit când telefonul vibră în buzunarul jeansilor mei, şi cu mâna tremurând şi inima bătându-mi asemenea unui iepure m-am indreptat spre el. Spre dezamăgirea mea profundă. Căci cel care îmi scria nu era Noah, ci un mesaj de la prietena mea Jud pe whatsapp. Nu era un mesaj. Ci o poză.

O poză cu ea şi... Noah.

Inima îmi încetini în torace şi ochii îmi deveniră brusc inundaţi de lacrimi pe care nu le puteam oprii. Le-am lăsat să se prelingă pe chipul meu, ajungând să picure pe ecranul telefonului. Mângâind poza cu ei doi.

De aia s-a purtat Noah aşa, voia să scape de mine pentru a merge la ea. Am fost o piedică de moment... Am fost o distracţie pentru el, m-a făcut să mă îndrăgostesc nebuneşte doar pentru a ucide o inimă. Noah... Îmi doream să însemne puţin când defapt însemna totul.

Mi-am şters lacrimile cu dosul palmei, aruncând telefonul undeva mai departe, decisă să nu îl mai ating întreaga zi. M-am indreptat cu paşi lenţi spre baie, încercând să îmi ţin lacrimile care reapareau în ochii mei captive. Părea că totul este împotriva mea. Inima mă durea şi nu înţelegeam de ce trăiesc acest sentiment. Mi-am dezbrăcat hainele şi m-am băgat în duş dorindu-mi ca picăturile fierbinţi să îmi refacă inima. Dar acolo în cabina de duş, gândurile îmi urlau mai tare în minte. Atât de tare încât capul mă durea.

Am ieşit din duş îmbrăcându-mi pijamalele şi m-am aşezat în pat. Nu mai fumasem niciodată, însă am auzit cã acest viciu are puterea de a calma. Am luat pachetul lui Jud ascuns la mine printre haine şi am aprins o ţigară. Trăgând fumul înecăcios în piept. Am inceput să tuşesc de parcă sfârşitul îmi era aproape, ameţeala punea stăpânirea pe mine, dar chiar şi aşa nu m-am calmat. Am mai tras un fum, şi încă unul. Până când filtrul începu să îmi ardă buzele.

Deschid geamul aruncând micuţul chiştoc după ce m-am asigurat că tata nu e prin curte. Liniştea era una apăsătoare. Fiecare celulă a corpului meu era sub presiunea durerii. Mă calmasem, lacrimile încetarea să îmi mai curgă dar totusi, durerea încă era acolo.

Ne hotărâtă de ceea ce fac am luat telefonul înapoi, chiar dacă ştiam că acest lucru mă va durea mai tare. Voiam detalii. Îmi doream să ştiu facă a fost tandru cu ea, dacă a strâns-o în braţe aşa cum a făcut cu mine şi dacă a sărutat-o pentru că eu nu i-am permis să o facă.